1După ce s-a zidit zidul şi am* pus uşile porţilor, au fost puşi în slujbele lor uşierii, cântăreţii şi leviţii.*Neem 6:1
2Am poruncit fratelui meu Hanani şi lui Hanania, căpetenia cetăţuiei Ierusalimului, om care întrecea pe mulţi prin credincioşia şi prin frica* lui de Dumnezeu,*Exod 18:21
3şi le-am zis: „Să nu se deschidă porţile Ierusalimului înainte de căldura soarelui şi uşile să fie închise cu încuietorile în faţa voastră. Locuitorii Ierusalimului să facă de strajă, fiecare la locul lui, înaintea casei lui.”
4Cetatea era încăpătoare şi mare, dar popor era puţin în ea şi casele nu erau zidite.
5Dumnezeul meu mi-a pus în inimă gândul să adun pe mai-mari, pe dregători şi poporul ca să-i număr. Am găsit o carte cu spiţele de neam ale celor ce se suiseră întâi din robie şi am văzut scris în ea cele ce urmează.
6Iată pe cei* din ţară care s-au întors din robie, din aceia pe care îi luase robi Nebucadneţar, împăratul Babilonului, şi care s-au întors la Ierusalim şi în Iuda, fiecare în cetatea lui.*Ezra 2:1
7Au plecat cu Zorobabel: Iosua, Neemia, Azaria, Raamia, Nahamani, Mardoheu, Bilşan, Misperet, Bigvai, Nehum, Baana.Numărul bărbaţilor din poporul lui Israel:
8fiii lui Pareoş, două mii o sută şaptezeci şi doi;
9fiii lui Şefatia, trei sute şaptezeci şi doi;
10fiii lui Arah, şase sute cincizeci şi doi;
11fiii lui Pahat-Moab, din fiii lui Iosua şi ai lui Ioab, două mii opt sute optsprezece;
12fiii lui Elam, o mie două sute cincizeci şi patru;
13fiii lui Zatu, opt sute patruzeci şi cinci;
14fiii lui Zacai, şapte sute şaizeci;
15fiii lui Binui, şase sute patruzeci şi opt;
16fiii lui Bebai, şase sute douăzeci şi opt;
17fiii lui Azgad, două mii trei sute douăzeci şi doi;
18fiii lui Adonicam, şase sute şaizeci şi şapte;
19fiii lui Bigvai, două mii şaizeci şi şapte;
20fiii lui Adin, şase sute cincizeci şi cinci;
21fiii lui Ater, din familia lui Ezechia, nouăzeci şi opt;
22fiii lui Haşum, trei sute douăzeci şi opt;
23fiii lui Beţai, trei sute douăzeci şi patru;
24fiii lui Harif, o sută doisprezece;
25fiii lui Gabaon, nouăzeci şi cinci;
26oamenii din Betleem şi din Netofa, o sută optzeci şi opt;
27oamenii din Anatot, o sută douăzeci şi opt;
28oamenii din Bet-Azmavet, patruzeci şi doi;
29oamenii din Chiriat-Iearim, din Chefira şi din Beerot, şapte sute patruzeci şi trei;
30oamenii din Rama şi din Gheba, şase sute douăzeci şi unu;
31oamenii din Micmas, o sută douăzeci şi doi;
32oamenii din Betel şi din Ai, o sută douăzeci şi trei;
33oamenii din celălalt Nebo, cincizeci şi doi;
34fiii celuilalt Elam*, o mie două sute cincizeci şi patru;*Neem 7:12
35fiii lui Harim, trei sute douăzeci;
36fiii lui Ierihon, trei sute patruzeci şi cinci;
37fiii lui Lod, lui Hadid şi lui Ono, şapte sute douăzeci şi unu;
38fiii lui Senaa, trei mii nouă sute treizeci.
39Preoţi: fiii lui Iedaia*, din casa lui Iosua, nouă sute şaptezeci şi trei;*1 Cron 24:7
40fiii lui Imer*, o mie cincizeci şi doi; *1 Cron 24:14
41fiii lui Paşhur*, o mie două sute patruzeci şi şapte;*1 Cron 9:12; 1 Cron 24:9
42fiii lui Harim*, o mie şaptesprezece.*1 Cron 24:8
43Leviţi: fiii lui Iosua şi ai lui Cadmiel, din fiii lui Hodva, şaptezeci şi patru.
44Cântăreţi: fiii lui Asaf, o sută patruzeci şi opt.
45Uşieri: fiii lui Şalum, fiii lui Ater, fiii lui Talmon, fiii lui Acub, fiii lui Hatita, fiii lui Şobai, o sută treizeci şi opt.
46Slujitori ai Templului: fiii lui Ţiha, fiii lui Hasufa, fiii lui Tabaot,
47fiii lui Cheros, fiii lui Sia, fiii lui Padon,
48fiii lui Lebana, fiii lui Hagaba, fiii lui Salmai,
49fiii lui Hanan, fiii lui Ghidel, fiii lui Gahar,
50fiii lui Reaia, fiii lui Reţin, fiii lui Necoda,
51fiii lui Gazam, fiii lui Uza, fiii lui Paseah,
52fiii lui Besai, fiii lui Mehunim, fiii lui Nefişim,
53fiii lui Bacbuc, fiii lui Hacufa, fiii lui Harhur,
54fiii lui Baţlit, fiii lui Mehida, fiii lui Harşa,
55fiii lui Barcos, fiii lui Sisera, fiii lui Tamah,
56fiii lui Neţiah, fiii lui Hatifa.
57Fiii robilor lui Solomon: fiii lui Sotai, fiii lui Soferet, fiii lui Perida,
58fiii lui Iaala, fiii lui Darcon, fiii lui Ghidel,
59fiii lui Şefatia, fiii lui Hatil, fiii lui Pocheret-Haţebaim, fiii lui Amon.
60Toţi slujitorii Templului şi fiii robilor lui Solomon: trei sute nouăzeci şi doi.
61Iată* pe cei ce au plecat din Tel-Melah, din Tel-Harşa, din Cherub-Adon şi din Imer şi care n-au putut să-şi arate casa părintească şi neamul ca dovadă că erau din Israel.*Ezra 2:59
62Fiii lui Delaia, fiii lui Tobia, fiii lui Necoda, şase sute patruzeci şi doi.
63Şi dintre preoţi: fiii lui Hobaia, fiii lui Hacoţ, fiii lui Barzilai, care luase de nevastă pe una din fetele lui Barzilai, Galaaditul, şi a fost numit cu numele lor.
64Şi-au căutat cartea spiţelor neamului lor, dar n-au găsit-o. De aceea au fost daţi afară din preoţie,
65şi dregătorul le-a spus să nu mănânce din lucrurile preasfinte până nu va întreba un preot pe Urim şi Tumim.
66Adunarea întreagă era de patruzeci şi două de mii trei sute şaizeci de inşi,
67afară de robii şi roabele lor, în număr de şapte mii trei sute treizeci şi şapte. Printre ei se aflau două sute patruzeci şi cinci de cântăreţi şi cântăreţe.
68Aveau şapte sute treizeci şi şase de cai, două sute patruzeci şi cinci de catâri,
69patru sute treizeci şi cinci de cămile şi şase mii şapte sute douăzeci de măgari.
70Mulţi din capii de familie au făcut daruri pentru lucrare. Dregătorul* a dat vistieriei o mie de darici de aur, cincizeci de potire, cinci sute treizeci de veşminte preoţeşti.*Neem 8:9
71Capii de familie au dat în vistieria lucrării douăzeci de mii de darici* de aur şi două mii două sute de mine de argint.*Ezra 2:69
72Celălalt popor a dat douăzeci de mii de darici de aur, două mii de mine de argint şi şaizeci şi şapte de veşminte preoţeşti.
73Preoţii şi leviţii, uşierii, cântăreţii, oamenii din popor, slujitorii Templului şi tot Israelul s-au aşezat în cetăţile lor*.*Ezra 3:1