Luca 9

Trimiterea celor doisprezece

1Isus* a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat putere şi stăpânire peste toţi dracii şi să vindece bolile.*Mat 10:1; Marc 3:13; Marc 6:7

2Apoi, i-a* trimis să propovăduiască Împărăţia lui Dumnezeu şi să tămăduiască pe cei bolnavi.*Mat 10:7; Mat 10:8; Marc 6:12; Luca 10:1; Luca 10:9

3„Să nu luaţi nimic cu voi pe drum”, le-a* zis El; „nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici bani, nici două haine.*Mat 10:9; Marc 6:8; Luca 10:4; Luca 22:35

4În* orice casă veţi intra, să rămâneţi acolo, până veţi pleca din locul acela.*Mat 10:11; Marc 6:10

5Şi* dacă nu vă vor primi oamenii, să ieşiţi din cetatea aceea şi să scuturaţi** praful de pe picioarele voastre, ca mărturie împotriva lor.”*Mat 10:14 **Fapte 13:51

6Ei* au plecat şi au mers din sat în sat, propovăduind Evanghelia şi săvârşind pretutindeni tămăduiri.*Marc 6:12

Irod nu ştie ce să creadă despre Isus

7Cârmuitorul* Irod a auzit vorbindu-se despre toate lucrurile săvârşite de Isus şi stătea în cumpănă, neştiind ce să creadă. Căci unii ziceau că a înviat Ioan din morţi;*Mat 14:1; Marc 6:14

8alţii ziceau că s-a arătat Ilie; şi alţii ziceau că a înviat vreun proroc din cei din vechime.

9Dar Irod zicea: „Lui Ioan i-am tăiat capul; cine este oare Acesta despre care aud astfel de lucruri?” Şi* căuta să-L vadă.*Luca 23:8

Înmulţirea pâinilor

10Apostolii, când* s-au întors, au istorisit lui Isus tot ce făcuseră. El** i-a luat cu Sine şi S-a dus la o parte, lângă o cetate numită Betsaida.*Marc 6:30 **Mat 14:13

11Noroadele au priceput lucrul acesta şi au mers după El. Isus le-a primit bine, le vorbea despre Împărăţia lui Dumnezeu şi vindeca pe cei ce aveau trebuinţă de vindecare.

12Fiindcă* ziua se pleca spre seară, cei doisprezece s-au apropiat şi I-au zis: „Dă drumul noroadelor, ca să se ducă în satele şi cătunele de primprejur să găzduiască şi să-şi caute de ale mâncării, pentru că aici suntem într-un loc pustiu.”*Mat 14:15; Marc 6:35; Ioan 6:1; Ioan 6:5

13Isus le-a zis: „Daţi-le voi să mănânce!” Dar ei au răspuns: „N-avem decât cinci pâini şi doi peşti, afară numai dacă ne vom duce noi înşine să cumpărăm merinde pentru tot norodul acesta.”

14Şi erau aproape cinci mii de bărbaţi. Isus a zis ucenicilor Săi: „Puneţi-i să şadă jos în cete de câte cincizeci.”

15Aşa au şi făcut: i-au pus pe toţi să şadă jos.

16Isus a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti, Şi-a ridicat ochii spre cer şi le-a binecuvântat. Apoi, le-a frânt şi le-a dat ucenicilor să le împartă norodului.

17Au mâncat toţi şi s-au săturat şi au ridicat douăsprezece coşuri pline cu firimiturile rămase.

Mărturisirea lui Petru

18Într-o* zi, pe când Se ruga Isus singur deoparte, având cu El pe ucenicii Lui, le-a pus întrebarea următoare: „Cine zic oamenii că sunt Eu?”*Mat 16:13; Marc 8:27

19Ei I-au răspuns: „Unii zic că eşti Ioan* Botezătorul; alţii zic că eşti Ilie; alţii zic că a înviat un proroc din cei din vechime.”*Mat 14:2; Luca 9:7; Luca 9:8

20„Dar voi”, i-a întrebat El, „cine ziceţi că sunt?” „Hristosul lui Dumnezeu!” I-a răspuns Petru*.*Mat 16:16; Ioan 6:69

21Isus* le-a poruncit cu tărie să nu spună nimănui lucrul acesta.*Mat 16:20

22Apoi, a adăugat că Fiul* omului trebuie să pătimească multe, să fie tăgăduit de bătrâni, de preoţii cei mai de seamă şi de cărturari, să fie omorât şi a treia zi să învieze.*Mat 16:21; Mat 17:22

Cum să urmăm pe Isus

23Apoi* a zis tuturor: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze.*Mat 10:38; Mat 16:24; Marc 8:34; Luca 14:27

24Fiindcă oricine va voi să-şi scape viaţa o va pierde, dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va mântui.

25Şi* ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă s-ar prăpădi sau s-ar pierde pe sine însuşi?*Mat 16:20; Marc 8:36

26Căci* de oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, se va ruşina şi Fiul omului de el, când va veni în slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri.*Mat 20:33; Marc 8:38; 2 Tim 2:12

27Adevărat* vă spun că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu.”*Mat 16:28; Marc 9:1

Schimbarea la faţă

28Cam* la opt zile după cuvintele acestea, Isus a luat cu El pe Petru, pe Ioan şi pe Iacov şi S-a suit pe munte să Se roage.*Mat 17:1; Marc 9:2

29Pe când Se ruga, I s-a schimbat înfăţişarea feţei, şi îmbrăcămintea I s-a făcut albă strălucitoare.

30Şi iată că stăteau de vorbă cu El doi bărbaţi: erau Moise şi Ilie,

31care se arătaseră în slavă şi vorbeau despre sfârşitul Lui, pe care avea să-l aibă în Ierusalim.

32Petru şi tovarăşii lui erau* îngreuiaţi de somn, dar, când s-au deşteptat bine, au văzut slava lui Isus şi pe cei doi bărbaţi care stăteau împreună cu El.*Dan 8:18; Dan 10:9

33În clipa când se despărţeau bărbaţii aceştia de Isus, Petru a zis lui Isus: „Învăţătorule, este bine să fim aici; să facem trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie.” Nu ştia ce spune.

34Pe când vorbea el astfel, a venit un nor şi i-a acoperit cu umbra lui; ucenicii s-au înspăimântat când i-au văzut intrând în nor.

35Şi din nor s-a auzit un glas care zicea: „Acesta* este Fiul Meu preaiubit: de El să ascultaţi**.”*Mat 3:17 **Fapte 3:22

36Când s-a auzit glasul acela, Isus a rămas singur. Ucenicii* au tăcut şi n-au spus, în zilele acelea, nimănui nimic din cele ce văzuseră.*Mat 17:9

Vindecarea unui îndrăcit

37A* doua zi, când s-au coborât de pe munte, o gloată mare a întâmpinat pe Isus.*Mat 17:14; Marc 9:14; Marc 9:17

38Şi un om din mijlocul mulţimii a strigat: „Învăţătorule, rogu-Te, uită-Te cu îndurare la fiul meu, fiindcă îl am numai pe el.

39Îl apucă un duh şi, deodată, răcneşte; şi duhul îl scutură cu putere, aşa că băiatul face spumă la gură şi cu anevoie se duce duhul de la el, după ce l-a stropşit de tot.

40Am rugat pe ucenicii Tăi să-l scoată şi n-au putut.”

41„O, neam necredincios şi pornit la rău”, a răspuns Isus, „până când voi fi cu voi şi vă voi suferi? Adu aici pe fiul tău.”

42Pe când venea băiatul, dracul l-a trântit la pământ şi l-a scuturat cu putere. Dar Isus a certat duhul necurat, a vindecat pe băiat şi l-a dat înapoi tatălui său.

43Şi toţi au rămas uimiţi de mărirea lui Dumnezeu.Pe când toţi se minunau de tot ce făcea Isus, El a zis ucenicilor Săi:

Isus vesteşte moartea şi învierea Sa

44„Voi ascultaţi* bine ce vă spun: Fiul omului va fi dat în mâinile oamenilor!”*Mat 17:22

45Dar* ucenicii nu înţelegeau cuvintele acestea, căci erau acoperite pentru ei, ca să nu le priceapă, şi se temeau să-L întrebe în privinţa aceasta.*Marc 9:32; Luca 2:50; Luca 18:34

Cine este cel mai mare?

46Apoi*, le-a venit în gând să ştie cine dintre ei ar fi cel mai mare.*Mat 18:1; Marc 9:34

47Isus le-a cunoscut gândul inimii, a luat un copilaş, l-a pus lângă El

48şi le-a zis: „Oricine* primeşte pe acest copilaş în Numele Meu pe Mine Mă primeşte şi oricine Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Fiindcă** cine este cel mai mic între voi toţi, acela este mare.”*Mat 10:40; Mat 18:5; Marc 9:37; Ioan 12:44; Ioan 13:20 **Mat 23:11; Mat 23:12

49Ioan a luat cuvântul şi a zis*: „Învăţătorule, noi am văzut pe un om scoţând draci în Numele Tău şi l-am oprit, pentru că nu merge după noi.”*Marc 9:38; Num 11:28

50„Nu-l opriţi”, i-a răspuns Isus, „fiindcă cine* nu este împotriva voastră este pentru voi.”*Mat 12:30; Luca 11:23

„Foc din cer”

51Când s-a apropiat vremea în care avea să fie luat în cer*, Isus Şi-a îndreptat faţa hotărât să meargă la Ierusalim.*Marc 16:19; Fapte 1:2

52A trimis înainte nişte soli, care s-au dus şi au intrat într-un sat al samaritenilor, ca să-I pregătească un loc de găzduit.

53Dar* ei nu L-au primit, pentru că Isus Se îndrepta să meargă spre Ierusalim.*Ioan 4:4; Ioan 4:9

54Ucenicii Săi, Iacov şi Ioan, când au văzut lucrul acesta, au zis: „Doamne, vrei să poruncim să se coboare foc din cer şi să-i mistuie, cum a făcut Ilie*?”*2 Imp 1:10; 2 Imp 1:12

55Isus S-a întors spre ei, i-a certat şi le-a zis: „Nu ştiţi de ce duh sunteţi însufleţiţi!

56Căci Fiul* omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască.” Şi au plecat într-alt sat.*Ioan 3:17; Ioan 12:47

Cum să urmăm pe Isus

57Pe* când erau pe drum, un om I-a zis: „Doamne, Te voi urma oriunde vei merge.”*Mat 8:10

58Isus i-a răspuns: „Vulpile au vizuini şi păsările cerului au cuiburi, dar Fiul omului n-are unde-Şi odihni capul.”

59Altuia* i-a zis: „Vino după Mine!” „Doamne”, I-a răspuns el, „lasă-mă să mă duc întâi să îngrop pe tatăl meu.”*Mat 8:21

60Dar Isus i-a zis: „Lasă morţii să-şi îngroape morţii, şi tu du-te de vesteşte Împărăţia lui Dumnezeu.”

61Un altul a zis: „Doamne, Te* voi urma, dar lasă-mă întâi să mă duc să-mi iau rămas-bun de la ai mei.”*1 Imp 19:20

62Isus i-a răspuns: „Oricine pune mâna pe plug şi se uită înapoi nu este destoinic pentru Împărăţia lui Dumnezeu.”

©2022 Lorand.work