Matei 8

Vindecarea unui lepros

1Când S-a coborât Isus de pe munte, multe noroade au mers după El.

2Și* un lepros s-a apropiat de El, I s-a închinat și I-a zis: „Doamne, dacă vrei, poți să mă curățești.” *Marc 1:40

3Isus a întins mâna, S-a atins de el și a zis: „Da, vreau, fii curățit!” Îndată a fost curățită lepra lui.

4Apoi, Isus i-a zis: „Vezi* să nu spui la nimeni, ci du-te de te arată preotului și adu darul pe care l-a rânduit** Moise, ca mărturie pentru ei.” *Mat 9:30; Marc 5:43 **Lev 14:3; Lev 14:4; Lev 14:10; Luca 4:14

Vindecarea robului unui sutaș

5Pe când* intra Isus în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaș, care-L ruga *Luca 7:1

6și-I zicea: „Doamne, robul meu zace în casă slăbănog și se chinuiește cumplit.”

7Isus i-a zis: „Am să vin și să-l tămăduiesc.”

8„Doamne”, a răspuns sutașul, „nu* sunt vrednic să intri sub acoperământul meu, ci zi** numai un cuvânt, și robul meu va fi tămăduit. *Luca 15:19 **Ps 107:20

9Căci și eu sunt om sub stăpânire; am sub mine ostași și zic unuia: ‘Du-te!’ și se duce; altuia: ‘Vino!’ și vine; și robului meu: ‘Fă cutare lucru!’ și-l face.”

10Când a auzit Isus aceste vorbe, S-a mirat și a zis celor ce veneau după El: „Adevărat vă spun că nici în Israel n-am găsit o credință așa de mare.

11Dar vă spun că vor veni mulți* de la răsărit și de la apus și vor sta la masă cu Avraam, Isaac și Iacov în Împărăția cerurilor. *Gen 12:3; Isa 2:2; Isa 2:3; Isa 11:10; Mal 1:11; Luca 13:29; Fapte 10:45; Fapte 11:18; Fapte 14:27; Rom 15:9; Efes 3:6

12Iar* fiii Împărăției vor** fi aruncați în întunericul de afară, unde vor fi plânsul și scrâșnirea dinților.” *Mat 21:43 **Mat 13:42; Mat 13:50; Mat 22:13; Mat 24:51; Mat 25:30; Luca 13:28; 2 Pet 2:17; Iuda 1:13

13Apoi a zis sutașului: „Du-te și facă-ți-se după credința ta.” Și robul lui s-a tămăduit chiar în ceasul acela.

Vindecarea soacrei lui Petru și mai multor bolnavi

14Isus S-a dus apoi* în casa lui Petru și a văzut pe soacra** acestuia zăcând în pat, prinsă de friguri. *Marc 1:29; Luca 4:38; Luca 4:39 **1 Cor 9:5

15S-a atins de mâna ei și au lăsat-o frigurile; apoi ea s-a sculat și a început să-I slujească.

16Seara*, au adus la Isus pe mulți îndrăciți. El, prin cuvântul Lui, a scos din ei duhurile necurate și a tămăduit pe toți bolnavii, *Marc 1:32; Luca 4:40; Luca 4:41

17ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul Isaia, care zice: „El* a luat asupra Lui neputințele noastre și a purtat bolile noastre.” *Isa 53:4; 1 Pet 2:24

Cum să urmăm pe Isus

18Isus a văzut multe noroade împrejurul Său și a poruncit să treacă de cealaltă parte.

19Atunci* s-a apropiat de El un cărturar și I-a zis: „Învățătorule, vreau să Te urmez oriunde vei merge.” *Luca 9:57; Luca 9:58

20Isus i-a răspuns: „Vulpile au vizuini și păsările cerului au cuiburi, dar Fiul omului n-are unde-Și odihni capul.”

21Un* altul, care era dintre ucenici, I-a zis: „Doamne, dă-mi** voie să mă duc mai întâi să îngrop pe tatăl meu.” *Luca 9:59; Luca 9:60 **1 Imp 19:20

22„Vino după Mine”, i-a răspuns Isus, „și lasă morții să-și îngroape morții.”

Potolirea furtunii

23Isus S-a suit într-o corabie, și ucenicii Lui au mers după El.

24Și*, deodată, s-a stârnit pe mare o furtună atât de strașnică, încât corabia era acoperită de valuri. Și El dormea. *Marc 4:37; Luca 8:23

25Ucenicii s-au apropiat de El și L-au deșteptat, strigând: „Doamne, scapă-ne, că pierim!”

26El le-a zis: „De ce vă este frică, puțin credincioșilor?” Apoi S-a sculat*, a certat vânturile și marea și s-a făcut o liniște mare. *Ps 65:7; Ps 89:9; Ps 107:29

27Oamenii aceia se mirau și ziceau: „Ce fel de om este acesta, de-L ascultă până și vânturile și marea?”

Doi îndrăciți sunt tămăduiți

28Când* a ajuns Isus de partea cealaltă, în ținutul gadarenilor, L-au întâmpinat doi îndrăciți, care ieșeau din morminte. Erau așa de cumpliți, că nimeni nu putea trece pe drumul acela. *Marc 5:1; Luca 8:26

29Și iată că au început să strige: „Ce legătură este între noi și Tine, Isuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici să ne chinuiești înainte de vreme?”

30Departe de ei era o turmă mare de porci, care pășteau.

31Dracii rugau pe Isus și ziceau: „Dacă ne scoți afară din ei, dă-ne voie să ne ducem în turma aceea de porci.”

32„Duceți-vă”, le-a zis El. Ei au ieșit și au intrat în porci. Și, deodată, toată turma s-a repezit de pe râpă în mare și a pierit în ape.

33Porcarii au fugit și s-au dus în cetate de au povestit tot ce se petrecuse și cele întâmplate cu îndrăciții.

34Și iată că toată cetatea a ieșit în întâmpinarea lui Isus și, cum L-au văzut, L-au* rugat să plece din ținutul lor. *Deut 5:25; 1 Imp 17:18; Luca 5:8; Fapte 16:39

©2022 Lorand.work