Luca 1

EVANGHELIA DUPĂ LUCA
Cuvânt-înainte

1Fiindcă mulţi s-au apucat să alcătuiască o istorisire amănunţită despre lucrurile care s-au petrecut printre noi,

2după cum* ni le-au încredinţat cei ce le-au văzut cu ochii lor de la** început şi au ajuns slujitori ai Cuvântului,*Evr 2:3; 1 Pet 5:1; 2 Pet 1:16; 1 Ioan 1:1 **Marc 1:1; Ioan 15:27

3am găsit* şi eu cu cale, preaalesule** Teofile, după ce am făcut cercetări cu de-amănuntul asupra tuturor acestor lucruri de la obârşia lor, să ţi le scriu în şir unele după altele,*Fapte 15:19; Fapte 15:25; Fapte 15:28; 1 Cor 7:40 **Fapte 11:4 Fapte 1:1

4ca* să poţi cunoaşte astfel temeinicia învăţăturilor pe care le-ai primit prin viu grai.*Ioan 20:31

Vestirea naşterii lui Ioan Botezătorul

5În* zilele lui Irod, împăratul Iudeii, era un preot numit Zaharia, din** ceata lui Abia. Nevasta lui era din fetele lui Aaron, şi se chema Elisabeta.*Mat 2:1 **1 Cron 24:10; 1 Cron 24:19; Neem 12:4; Neem 12:17

6Amândoi erau neprihăniţi* înaintea lui Dumnezeu şi păzeau fără pată toate poruncile şi toate rânduielile Domnului.*Fapte 7:1; Fapte 17:1; 1 Imp 9:4; 2 Imp 20:3; Iov 1:1; Fapte 23:1; Fapte 24:16; Fil 3:6

7N-aveau copii, pentru că Elisabeta era stearpă; şi amândoi erau înaintaţi în vârstă.

8Dar, pe când slujea Zaharia înaintea lui Dumnezeu, la rândul cetei lui,

9după obiceiul preoţiei, a ieşit la* sorţi să intre să tămâieze** în Templul Domnului.*1 Cron 24:19; 2 Cron 8:14; 2 Cron 31:2 **Exod 30:7; Exod 30:8; 1 Sam 2:28; 1 Cron 23:13; 2 Cron 29:11

10În* ceasul tămâierii, toată mulţimea norodului se ruga afară.*Lev 16:17; Apoc 8:3; Apoc 8:4

11Atunci, un înger al Domnului s-a arătat lui Zaharia şi a stat în picioare la dreapta altarului* pentru tămâiere.*Exod 30:1

12Zaharia s-a* înspăimântat, când l-a văzut, şi l-a apucat frica.*Jud 6:22; Jud 13:22; Dan 10:8; Luca 1:29; Luca 2:9; Fapte 10:4; Apoc 1:17

13Dar îngerul i-a zis: „Nu te teme, Zahario; fiindcă rugăciunea ta a fost ascultată. Nevastă-ta, Elisabeta, îţi va naşte un fiu, căruia îi vei* pune numele Ioan.*Luca 1:60; Luca 1:63

14El va fi pentru tine o pricină de bucurie şi veselie, şi mulţi* se vor bucura de naşterea lui.*Luca 1:58

15Căci va fi mare înaintea Domnului. Nu* va bea nici vin, nici băutură ameţitoare, şi se va umple de Duhul Sfânt încă** din pântecele maicii sale.*Num 6:3; Jud 13:4; Luca 7:33 **Ier 1:5; Gal 1:15

16El* va întoarce pe mulţi din fiii lui Israel la Domnul Dumnezeul lor.*Mal 4:5; Mal 4:6

17Va* merge înaintea lui Dumnezeu, în duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor la copii şi pe cei neascultători, la umblarea în înţelepciunea celor neprihăniţi, ca să gătească Domnului un norod bine pregătit pentru El.”*Mal 4:5; Mat 11:14; Marc 9:12

18Zaharia a zis îngerului: „Din* ce voi cunoaşte lucrul acesta? Fiindcă eu sunt bătrân, şi nevastă-mea este înaintată în vârstă.”*Gen 17:17

19Drept răspuns, îngerul i-a zis: „Eu sunt Gavril*, care stau înaintea lui Dumnezeu; am fost trimis să-ţi vorbesc, şi să-ţi aduc această veste bună.*Dan 8:16; Dan 9:21; Mat 18:10; Evr 1:14

20Iată că vei* fi mut şi nu vei putea vorbi, până în ziua când se vor întâmpla aceste lucruri, pentru că n-ai crezut cuvintele mele, care se vor împlini la vremea lor.”*Ezec 3:26; Ezec 24:27

21Norodul însă aştepta pe Zaharia şi se mira de zăbovirea lui în Templu.

22Când a ieşit afară, nu putea să le vorbească; şi au înţeles că avusese o vedenie în Templu. El le făcea semne întruna şi a rămas mut.

23După ce i s-au împlinit zilele* de slujbă, Zaharia s-a dus acasă.*2 Imp 11:5; 1 Cron 9:25

24Peste câtva timp, Elisabeta, nevasta lui, a rămas însărcinată şi s-a ţinut ascunsă de tot cinci luni. „Căci”, zicea ea,

25„iată ce mi-a făcut Domnul, când Şi-a aruncat ochii spre mine, ca să-mi* ia ocara dintre oameni.”*Gen 30:23; Isa 4:1; Isa 54:1; Isa 54:4

Vestirea naşterii lui Isus Hristos

26În luna a şasea, îngerul Gavril a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, numită Nazaret,

27la o fecioară logodită* cu un bărbat, numit Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria.*Mat 1:18; Luca 2:4; Luca 2:5

28Îngerul a intrat la ea şi a zis: „Plecăciune* ţie, căreia ţi s-a făcut mare har; Domnul** este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei!”*Dan 9:23; Dan 10:19 **Jud 6:12

29Tulburată* foarte mult de cuvintele acestea, Maria se întreba singură ce putea să însemne urarea aceasta.*Luca 1:12

30Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu.

31Şi* iată că vei rămâne însărcinată şi vei naşte un Fiu, căruia Îi vei pune** numele Isus.*Isa 7:14; Mat 1:21 **Luca 2:21

32El va fi mare şi* va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; şi** Domnul Dumnezeu Îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David.*Marc 5:7 **2 Sam 7:11; 2 Sam 7:12; Ps 132:11; Isa 9:6; Isa 9:7; Isa 16:5; Ier 23:5; Apoc 3:7

33Va* împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit.”*Dan 2:44; Dan 7:14; Dan 7:27; Obad 1:21; Mica 4:7; Ioan 12:34; Evr 1:8

34Maria a zis îngerului: „Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu ştiu de bărbat?”

35Îngerul i-a răspuns: „Duhul Sfânt* Se va coborî peste tine, şi puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea, Sfântul care Se va naşte din tine va fi chemat Fiul** lui Dumnezeu.*Mat 1:20 **Mat 14:33; Mat 26:63; Mat 26:64; Marc 1:1; Ioan 1:34; Ioan 20:31; Fapte 8:37; Rom 1:4

36Iată că Elisabeta, rudenia ta, a zămislit şi ea un fiu la bătrâneţe; şi ea, căreia i se zicea stearpă, este acum în a şasea lună.

37Căci* niciun cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere.”*Gen 18:14; Ier 32:17; Zah 8:6; Mat 19:26; Marc 10:27; Luca 18:27; Rom 4:21

38Maria a zis: „Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale!” Şi îngerul a plecat de la ea.

Cântarea Mariei

39Maria s-a sculat chiar în* zilele acelea şi a plecat în grabă spre munţi, într-o cetate a lui Iuda.*Ios 21:9

40A intrat în casa lui Zaharia şi a urat de bine Elisabetei.

41Cum a auzit Elisabeta urarea Mariei, i-a săltat pruncul în pântece, şi Elisabeta s-a umplut de Duhul Sfânt.

42Ea a strigat cu glas tare: „Binecuvântată* eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău.*Jud 5:24; Luca 1:28

43Cum mi-a fost dat mie să vină la mine maica Domnului meu?

44Fiindcă iată, cum mi-a ajuns la urechi glasul urării tale, mi-a săltat pruncul în pântece de bucurie.

45Ferice de aceea care a crezut; pentru că lucrurile care i-au fost spuse din partea Domnului se vor împlini.”

46Şi Maria a zis: „Sufletul meu măreşte* pe Domnul*1 Sam 2:1; Ps 34:2; Ps 34:3; Ps 35:9; Hab 3:18

47şi mi se bucură duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu,

48pentru că a privit* spre starea smerită a roabei Sale. Căci iată că, de acum încolo, toate neamurile îmi** vor zice fericită,*1 Sam 1:11; Ps 138:6 **Mal 3:12; Luca 11:27

49pentru că Cel Atotputernic a făcut lucruri mari pentru mine*. Numele Lui este sfânt**,*Ps 71:19; Ps 126:2; Ps 126:3 **Ps 111:9

50şi îndurarea* Lui se întinde din neam în neam peste cei ce se tem de El.*Gen 17:7; Exod 20:6; Ps 103:17; Ps 103:18

51El a arătat putere* cu braţul Lui; a risipit** gândurile pe care le aveau cei mândri în inima lor.*Ps 98:1; Ps 118:15; Isa 40:10; Isa 51:9; Isa 52:10 **Ps 33:10; 1 Pet 5:5

52A răsturnat* pe cei puternici de pe scaunele lor de domnie şi a înălţat pe cei smeriţi.*1 Sam 2:6; Iov 5:11; Ps 113:6

53Pe* cei flămânzi i-a săturat de bunătăţi, şi pe cei bogaţi i-a scos afară cu mâinile goale.*1 Sam 2:5; Ps 34:10

54A venit în ajutorul robului Său Israel, căci Şi-a adus aminte* de îndurarea Sa –*Ps 98:3; Ier 31:3; Ier 31:20

55cum* făgăduise părinţilor noştri – faţă de Avraam şi sămânţa lui în veac.”*Gen 17:19; Ps 132:11; Rom 11:28; Gal 3:16

56Maria a rămas împreună cu Elisabeta cam trei luni. Apoi s-a întors acasă.

Naşterea lui Ioan Botezătorul

57Elisabetei i s-a împlinit vremea să nască; şi a născut un fiu.

58Vecinii şi rudele ei au auzit că Domnul a arătat mare îndurare faţă de ea şi se* bucurau împreună cu ea.*Luca 1:14

59În* ziua a opta, au venit să taie pruncul împrejur şi voiau să-i pună numele Zaharia, după numele tatălui său.*Gen 17:12; Lev 12:3

60Dar mama lui a luat cuvântul şi a zis: „Nu*. Ci are să se cheme Ioan.”*Luca 1:13

61Ei i-au zis: „Nimeni din rudeniile tale nu poartă numele acesta.”

62Şi au început să facă semne tatălui său, ca să ştie cum ar vrea să-i pună numele.

63Zaharia a cerut o tăbliţă de scris şi a scris, zicând: „Numele lui este Ioan*.” Şi toţi s-au minunat.*Luca 1:13

64În clipa aceea*, i s-a deschis gura, i s-a dezlegat limba, şi el vorbea şi binecuvânta pe Dumnezeu.*Luca 1:20

65Pe toţi vecinii i-a apucat frica, şi în tot ţinutul acela muntos* al Iudeii se vorbea despre toate aceste lucruri.*Luca 1:39

66Toţi cei ce le auzeau le păstrau* în inima lor şi ziceau: „Oare ce va fi pruncul acesta?” Şi mâna** Domnului era într-adevăr cu el.*Luca 2:19; Luca 2:51 **Gen 39:2; Ps 80:17; Ps 89:21; Fapte 11:21

Cântarea lui Zaharia

67Zaharia, tatăl lui, s-a* umplut de Duhul Sfânt, a prorocit şi a zis:*Ioel 2:28

68„Binecuvântat* este Domnul Dumnezeul lui Israel, pentru că** a cercetat şi a răscumpărat pe poporul Său.*1 Imp 1:48; Ps 41:13; Ps 72:18; Ps 106:48 **Exod 3:16; Exod 4:31; Ps 111:9; Luca 7:16

69Şi* ne-a ridicat o mântuire puternică1 în casa robului Său David,*Ps 132:17

70cum* vestise prin gura sfinţilor Săi proroci, care au fost din vechime;*Ier 23:5; Ier 23:6; Ier 30:10; Dan 9:24; Fapte 3:21; Rom 1:2

71mântuire de vrăjmaşii noştri şi din mâna tuturor celor ce ne urăsc!

72Astfel* Îşi arată El îndurarea faţă de părinţii noştri şi Îşi aduce aminte de legământul Lui cel sfânt,*Lev 26:42; Ps 98:3; Ps 105:8; Ps 105:9; Ps 106:45; Ezec 16:60; Luca 1:54

73potrivit jurământului* prin care Se jurase părintelui nostru Avraam,*Gen 12:3; Gen 17:4; Gen 22:16; Gen 22:17; Evr 6:13; Evr 6:17

74că, după ce ne va izbăvi din mâna vrăjmaşilor noştri, ne va îngădui să-I slujim* fără frică,*Rom 6:18; Rom 6:22; Evr 9:14

75trăind înaintea Lui în* sfinţenie şi neprihănire, în toate zilele vieţii noastre.*Ier 32:39; Ier 32:40; Efes 4:24; 2 Tes 2:13; 2 Tim 1:9; Tit 2:12; 1 Pet 1:15; 2 Pet 1:4

76Şi tu, pruncule, vei fi chemat proroc al Celui Preaînalt. Căci* vei merge înaintea Domnului, ca să pregăteşti căile Lui*Isa 40:3; Mal 3:1; Mal 4:5; Mat 11:10; Luca 1:17

77şi să dai poporului Său cunoştinţa mântuirii, care stă în* iertarea păcatelor lui;*Marc 1:4; Luca 3:3

78datorită marii îndurări a Dumnezeului nostru, în urma căreia ne-a cercetat Soarele care răsare din înălţime,

79ca să* lumineze pe cei ce zac în întunericul şi în umbra morţii şi să ne îndrepte picioarele pe calea păcii!”*Isa 9:2; Isa 42:7; Isa 49:9; Mat 4:16; Fapte 26:18

80Iar pruncul* creştea şi se întărea în duh. Şi a** stat în locuri pustii până în ziua arătării lui înaintea lui Israel.*Luca 2:40 **Mat 3:1; Mat 11:7


1) Greceşte: un corn de mântuire.

©2022 Lorand.work