1Iată cuvântul spus lui Ieremia din partea Domnului în al zecelea* an al lui Zedechia, împăratul lui Iuda. Acesta era anul al optsprezecelea al lui Nebucadneţar.*2 Imp 25:1; 2 Imp 25:2; Ier 39:1
2Oastea împăratului Babilonului împresura pe atunci Ierusalimul şi prorocul Ieremia era închis în curtea* temniţei, care ţinea de casa împăratului lui Iuda.*Neem 3:25; Ier 33:1; Ier 37:21; Ier 38:6; Ier 39:14
3Zedechia, împăratul lui Iuda, pusese să-l închidă şi-i zisese: „Pentru ce proroceşti şi zici: ‘Aşa vorbeşte Domnul: «Iată*, dau cetatea aceasta în mâinile împăratului Babilonului, şi o va lua;*Ier 34:2
4Zedechia, împăratul lui Iuda, nu va* scăpa de haldeeni, ci va fi dat în mâinile împăratului Babilonului, îi va vorbi gură către gură şi se vor vedea faţă în faţă.*Ier 34:3; Ier 38:18; Ier 38:23; Ier 39:5; Ier 52:9
5Împăratul Babilonului va duce pe Zedechia la Babilon, unde va rămâne până când* Îmi voi aduce Eu aminte de el», zice Domnul. «Chiar dacă** vă bateţi împotriva haldeenilor, nu veţi avea izbândă»’?”*Ier 27:22 **Ier 21:4; Ier 33:5
6Ieremia a zis: „Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
7‘Iată că Hanameel, fiul unchiului tău Şalum, va veni la tine să-ţi spună: «Cumpără ogorul meu care este la Anatot, căci tu ai drept* de răscumpărare ca să-l cumperi.»’*Lev 25:24; Lev 25:25; Lev 25:32; Rut 4:4
8Şi Hanameel, fiul unchiului meu, a venit la mine, după Cuvântul Domnului, în curtea temniţei şi mi-a zis: ‘Cumpără ogorul meu, care este la Anatot, în ţara lui Beniamin, căci tu ai drept de moştenire şi de răscumpărare. Cumpără-l!’ Am cunoscut că era Cuvântul Domnului.
9Şi am cumpărat de la Hanameel, fiul unchiului meu, ogorul de la Anatot şi i-am cântărit* argintul – şaptesprezece sicli de argint.*Gen 23:16; Zah 11:12
10Am scris un zapis, pe care l-am pecetluit, am pus martori şi am cântărit argintul într-o cumpănă.
11Am luat apoi zapisul de cumpărare, pe cel care era pecetluit după lege şi obiceiuri şi pe cel ce era deschis
12şi am dat zapisul de cumpărare lui* Baruc, fiul lui Neriia, fiul lui Mahseia, în faţa lui Hanameel, fiul unchiului meu, în faţa martorilor** care iscăliseră zapisul de cumpărare şi în faţa tuturor iudeilor care se aflau în curtea temniţei.*Ier 36:4 **Isa 8:2
13Şi am dat lui Baruc înaintea lor următoarea poruncă:
14‘Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: «Ia zapisele acestea de cumpărare, cel pecetluit şi cel deschis, şi pune-le într-un vas de pământ, ca să se păstreze multă vreme!»
15Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: «Iarăşi* se vor mai cumpăra case, ogoare şi vii în ţara aceasta.»’*Ier 32:37; Ier 32:43
16După ce am dat zapisul de cumpărare lui Baruc, fiul lui Neriia, am făcut Domnului această rugăciune:
17‘Ah, Doamne Dumnezeule, iată, Tu ai făcut* cerurile şi pământul cu puterea Ta cea mare şi cu braţul Tău întins: nimic nu este de mirat** din partea Ta!*2 Imp 19:15 **Gen 18:14; Ier 32:27; Luca 1:37
18Tu dai îndurare până la al miilea* neam de oameni şi pedepseşti nelegiuirea părinţilor în sânul copiilor lor după ei. Tu eşti Dumnezeul cel mare, cel puternic**, al cărui Nume este Domnul† oştirilor!*Exod 20:6; Exod 34:7; Deut 5:9; Deut 5:10 **Isa 9:6 †Ier 10:16
19Tu eşti mare* la sfat şi puternic la faptă, Tu ai ochii** deschişi asupra tuturor căilor copiilor oamenilor, ca sㆠdai fiecăruia după căile lui, după rodul faptelor lui.*Isa 28:29 **Iov 34:21; Ps 33:13; Prov 5:21; Ier 16:17 †Ier 17:10
20Tu ai făcut minuni şi semne mari în ţara Egiptului şi până în ziua de azi şi în Israel şi printre oameni şi Ţi-ai făcut un Nume* aşa cum este astăzi.*Exod 9:16; 1 Cron 17:21; Isa 63:12; Dan 9:15
21Ai scos* din ţara Egiptului pe poporul tău Israel, cu minuni şi semne mari, cu mână tare şi cu braţ întins şi cu o mare groază.*Exod 6:6; 2 Sam 7:23; 1 Cron 17:21; Ps 136:11; Ps 136:12
22Tu le-ai dat ţara* aceasta pe care juraseşi părinţilor lor că le-o vei da, ţară în care curge lapte şi miere.*Exod 3:8; Exod 3:17; Ier 11:5
23Ei au venit şi au luat-o în stăpânire. Dar n-au* ascultat de glasul Tău, n-au păzit Legea Ta şi n-au făcut tot ce le porunciseşi să facă. Şi atunci ai trimis peste ei toate aceste nenorociri!*Neem 9:26; Ier 11:8; Dan 9:10
24Iată, şanţurile de apărare se înalţă împotriva cetăţii şi o ameninţă; cetatea va fi* dată în mâinile haldeenilor, care luptă împotriva ei, biruită de sabie**, de foamete şi de ciumă. Ce ai spus Tu s-a întâmplat: Tu Însuţi vezi!*Ier 32:25; Ier 32:36 **Ier 14:12
25Şi totuşi, Doamne Dumnezeule, Tu mi-ai zis: «Cumpără-ţi un ogor cu argint şi pune şi martori!», când totuşi cetatea este* dată în mâinile haldeenilor!’”*Ier 32:24
26Cuvântul Domnului a vorbit atunci lui Ieremia astfel:
27„Iată, Eu sunt Domnul Dumnezeul* oricărei făpturi. Este ceva de mirat** din partea Mea?”*Num 16:22 **Ier 32:17
28De aceea, aşa vorbeşte Domnul: „Iată, dau* cetatea aceasta în mâinile haldeenilor şi în mâinile lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, şi o va lua.*Ier 32:3
29Haldeenii, care luptă împotriva cetăţii acesteia, vor intra, îi vor pune* foc şi o vor arde, împreună cu casele pe acoperişul** cărora au adus tămâie lui Baal şi au turnat jertfe de băutură altor dumnezei, ca să Mă mânie.*Ier 12:10; Ier 37:8; Ier 37:10; Ier 52:13 **Ier 19:13
30Căci copiii lui Israel şi copiii lui Iuda n-au făcut din tinereţea lor decât ce este rău* înaintea Mea; copiii lui Israel numai M-au mâniat întruna cu lucrarea mâinilor lor”, zice Domnul.*Ier 2:7; Ier 3:25; Ier 7:22; Ier 7:26; Ier 22:21; Ezec 20:28
31„Căci cetatea aceasta Îmi aţâţă mânia şi urgia din ziua când s-a zidit şi până azi, de aceea vreau s-o iau* dinaintea Feţei Mele,*2 Imp 23:27; 2 Imp 24:3
32din pricina tot răului pe care l-au făcut copiii lui Israel şi copiii lui Iuda ca să Mă mânie, ei*, împăraţii lor, căpeteniile lor, preoţii lor şi prorocii lor, oamenii lui Iuda şi locuitorii Ierusalimului.*Isa 1:4; Isa 1:6; Dan 9:8
33Mi-au întors* spatele, nu s-au uitat la Mine; i-am învăţat**, i-am învăţat întruna, dar n-au ascultat şi nu s-au învăţat.*Ier 2:27; Ier 7:24 **Ier 7:13
34Ci şi-au pus urâciunile* idoleşti în Casa peste care este chemat Numele Meu şi au spurcat-o.*Ier 7:30; Ier 7:31; Ier 23:11; Ezec 8:5; Ezec 8:6
35Au zidit înălţimi lui Baal în valea Ben-Hinom, ca să treacă prin* foc lui Moloh** pe fiii şi fiicele lor; lucru pe care nu† li-l poruncisem şi nici nu-Mi trecuse prin gând că au să facă asemenea grozăvii ca să ducă pe Iuda în păcat.”*Ier 7:31; Ier 19:5 **Lev 18:21; 1 Imp 11:33 †Ier 7:31
36Şi acum, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel despre cetatea aceasta, despre care ziceţi: „Va* fi dată în mâinile împăratului Babilonului, biruită prin sabie, prin foamete şi prin ciumă”:*Ier 32:24
37„Iată, îi voi strânge* din toate ţările unde i-am izgonit în mânia Mea, în urgia Mea şi în marea Mea supărare; îi voi aduce înapoi în locul acesta şi-i voi face să locuiască în** linişte acolo.*Deut 30:3; Ier 23:3; Ier 29:14; Ier 31:10; Ezec 37:21 **Ier 23:6; Ier 33:16
38Ei vor* fi poporul Meu, şi Eu voi fi Dumnezeul lor.*Ier 24:7; Ier 30:22; Ier 31:33
39Le voi da o inimă* şi o cale ca să se teamă de Mine totdeauna, spre fericirea lor şi a copiilor lor după ei.*Ier 24:7; Ezec 11:19; Ezec 11:20
40Voi încheia* cu ei un legământ veşnic, că nu Mă voi mai întoarce de la ei, ci le voi face bine şi le voi pune în inimă frica** de Mine, ca să nu se depărteze de Mine.*Isa 55:3; Ier 31:31 **Ier 31:33
41Mă voi* bucura să le fac bine, îi voi sădi** cu adevărat în ţara aceasta, din toată inima şi din tot sufletul Meu.”*Deut 30:9; Tef 3:17 **Ier 24:6; Ier 31:28; Amos 9:15
42Căci aşa vorbeşte Domnul: „După cum* am adus peste poporul acesta toate aceste mari nenorociri, tot aşa voi aduce peste ei tot binele pe care li-l făgăduiesc.*Ier 31:28
43Se vor cumpăra* iarăşi ogoare în ţara aceasta, despre** care ziceţi că este o pustie fără oameni şi fără dobitoace şi că este dată în mâinile haldeenilor.*Ier 32:15 **Ier 33:10
44Se vor cumpăra iarăşi ogoare pe argint, se vor scrie zapise, se vor pecetlui, se vor pune martori în ţara* lui Beniamin şi în împrejurimile Ierusalimului, în cetăţile lui Iuda, în cetăţile de la munte, în cetăţile de la câmpie şi în cetăţile de la miazăzi, căci voi aduce** înapoi pe prinşii lor de război”, zice Domnul.*Ier 17:26 **Ier 33:7; Ier 33:11; Ier 33:26