1În Ziua* Cincizecimii, erau** toți împreună în același loc. *Lev 23:15; Deut 16:9; Fapte 20:16 **Fapte 1:14
2Deodată, a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic și a* umplut toată casa unde ședeau ei. *Fapte 4:31
3Niște limbi ca de foc au fost văzute împărțindu-se printre ei și s-au așezat câte una pe fiecare din ei.
4Și toți s-au* umplut de Duh Sfânt și au început să vorbească** în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească. *Fapte 1:5 **Marc 16:17; Fapte 10:46; Fapte 19:6; 1 Cor 12:10; 1 Cor 12:20; 1 Cor 12:30; 1 Cor 13:1; 1 Cor 14:2
5Și se aflau atunci în Ierusalim iudei, oameni cucernici din toate neamurile care sunt sub cer.
6Când s-a auzit sunetul acela, mulțimea s-a adunat și a rămas încremenită, pentru că fiecare îi auzea vorbind în limba lui.
7Toți se mirau, se minunau și ziceau unii către alții: „Toți aceștia care vorbesc nu sunt galileeni*? *Fapte 1:11
8Cum dar îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră, în care ne-am născut?
9Parți, mezi, elamiți, locuitori din Mesopotamia, Iudeea, Capadocia, Pont, Asia,
10Frigia, Pamfilia, Egipt, părțile Libiei dinspre Cirene, oaspeți din Roma, iudei sau prozeliți,
11cretani și arabi, îi auzim vorbind în limbile noastre lucrurile minunate ale lui Dumnezeu!”
12Toți erau uimiți, nu știau ce să creadă și ziceau unii către alții: „Ce vrea să zică aceasta?”
13Dar alții își băteau joc și ziceau: „Sunt plini de must!”
14Atunci, Petru s-a sculat în picioare cu cei unsprezece, a ridicat glasul și le-a zis: „Bărbați iudei și voi toți cei care locuiți în Ierusalim, să știți lucrul acesta și ascultați cuvintele mele!
15Oamenii aceștia nu sunt beți, cum vă închipuiți voi, căci* nu este decât al treilea ceas din zi. *1 Tes 5:7
16Ci aceasta este ce a fost spus prin prorocul Ioel:
17‘În* zilele de pe urmă’, zice Dumnezeu, ‘voi** turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voștri și fetele† voastre vor proroci, tinerii voștri vor avea vedenii și bătrânii voștri vor visa visuri! *Isa 44:3; Ezec 11:19; Ezec 36:27; Ioel 2:28; Ioel 2:29; Zah 12:10; Ioan 7:38 **Fapte 10:45 †Fapte 21:9
18Da, chiar și peste robii Mei și peste roabele Mele voi turna, în zilele acelea, din Duhul Meu și* vor proroci. *Fapte 21:4; Fapte 21:9; Fapte 21:10; 1 Cor 12:10; 1 Cor 12:28; 1 Cor 14:1
19Voi* face să se arate semne sus în cer și minuni jos pe pământ, sânge, foc și un vârtej de fum; *Ioel 2:30; Ioel 2:31
20soarele* se va preface în întuneric, și luna, în sânge înainte ca să vină ziua Domnului, ziua aceea mare și strălucită. *Mat 24:29; Marc 13:24; Luca 21:25
21Atunci, oricine* va chema Numele Domnului va fi mântuit.’ *Rom 10:13
22Bărbați israeliți, ascultați cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin* minunile, semnele și lucrările pline de putere pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine știți, *Ioan 3:2; Ioan 14:10; Ioan 14:11; Fapte 10:38; Evr 2:4
23pe Omul acesta, dat* în mâinile** voastre după sfatul hotărât și după știința mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-ați răstignit și L-ați omorât prin mâna celor fărădelege. *Mat 26:24; Luca 22:22; Luca 24:44; Fapte 3:18; Fapte 4:28 **Fapte 5:30
24Dar* Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-I legăturile morții, pentru că nu era cu putință să fie ținut de ea. *Fapte 2:32; Fapte 3:15; Fapte 4:10; Fapte 10:40; Fapte 13:30; Fapte 13:34; Fapte 17:31; Rom 4:24; Rom 8:11; 1 Cor 6:14; 1 Cor 15:15; 2 Cor 4:14; Gal 1:1; Efes 1:20; Col 2:12; 1 Tes 1:10; Evr 13:20; 1 Pet 1:24
25Căci David zice despre El:‘Eu aveam* totdeauna pe Domnul înaintea mea, pentru că El este la dreapta mea, ca să nu mă clatin. *Ps 16:8
26De aceea, mi se bucură inima și mi se veselește limba; chiar și trupul mi se va odihni în nădejde,
27căci nu-mi vei lăsa sufletul în Locuința morților și nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea.
28Mi-ai făcut cunoscute căile vieții și mă vei umple de bucurie cu starea Ta de față.’
29Cât despre* patriarhul David, să-mi fie îngăduit, fraților, să vă spun fără sfială că a murit și a fost îngropat, și mormântul lui este în mijlocul nostru până în ziua de azi. *1 Imp 2:10; Fapte 13:36
30Fiindcă David era proroc și* știa că Dumnezeu îi făgăduise cu jurământ că va ridica pe unul din urmașii săi pe scaunul lui de domnie, *2 Sam 7:12; 2 Sam 7:13; Ps 132:11; Luca 1:32; Luca 1:69; Rom 1:3; 2 Tim 2:8
31despre învierea lui Hristos a prorocit și a vorbit el, când a zis că* sufletul lui nu va fi lăsat în Locuința morților și trupul lui nu va vedea putrezirea. *Ps 16:10; Fapte 13:35
32Dumnezeu a înviat pe* acest Isus, și noi** toți suntem martori ai Lui. *Fapte 2:24 **Fapte 1:8
33Și acum, odată ce S-a înălțat* prin dreapta lui Dumnezeu și a primit** de la Tatăl făgăduința Duhului Sfânt†, a turnat ce vedeți și auziți. *Fapte 5:31; Fil 2:9; Evr 10:12 **Ioan 14:26; Ioan 15:26; Ioan 16:7; Ioan 16:13; Fapte 1:4 †Fapte 10:45; Efes 4:8
34Căci David nu s-a suit în ceruri, ci el singur zice: ‘Domnul a zis* Domnului meu: «Șezi la dreapta Mea *Ps 110:1; Mat 22:44; 1 Cor 15:25; Efes 1:20; Evr 1:13
35până ce voi pune pe vrăjmașii Tăi sub picioarele Tale.»’
36Să știe bine dar, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a* făcut Domn și Hristos pe acest Isus pe care L-ați răstignit voi.” *Fapte 5:31
37După ce au auzit aceste cuvinte, ei au* rămas străpunși în inimă și au zis lui Petru și celorlalți apostoli: „Fraților, ce să facem?” *Zah 12:10; Luca 3:10; Fapte 9:6; Fapte 16:30
38„Pocăiți-vă*”, le-a zis Petru, „și fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veți primi darul Sfântului Duh. *Luca 24:47; Fapte 3:19
39Căci făgăduința aceasta este pentru voi, pentru* copiii voștri și pentru** toți cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.” *Ioel 2:28; Fapte 3:25 **Fapte 10:45; Fapte 11:15; Fapte 11:18; Fapte 14:27; Fapte 15:3; Fapte 15:8; Fapte 15:14; Efes 2:13; Efes 2:17
40Și, cu multe alte cuvinte, mărturisea, îi îndemna și zicea: „Mântuiți-vă din mijlocul acestui neam ticălos.”
41Cei ce au primit propovăduirea lui au fost botezați; și în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete.
42Ei* stăruiau în învățătura apostolilor, în legătura frățească, în frângerea pâinii și în rugăciuni. *Fapte 1:14; Fapte 2:46; Rom 12:12; Efes 6:18; Col 4:2; Evr 10:25
43Fiecare era plin de frică, și prin apostoli se făceau multe* minuni și semne. *Marc 16:17; Fapte 4:33; Fapte 5:12
44Toți cei ce credeau erau împreună la un loc și aveau* toate de obște. *Fapte 4:32; Fapte 4:34
45Își vindeau ogoarele și averile, și banii îi împărțeau* între toți, după nevoile fiecăruia. *Isa 58:7
46Toți* împreună erau nelipsiți de la Templu în** fiecare zi, frângeau† pâinea acasă și luau hrana cu bucurie și curăție de inimă. *Fapte 1:14 **Luca 24:53; Fapte 5:42 †Fapte 20:7
47Ei lăudau pe Dumnezeu și erau plăcuți* înaintea întregului norod. Și Domnul** adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiți. *Luca 2:52; Fapte 4:33; Rom 14:18 **Fapte 5:14; Fapte 11:24