Faptele apostolilor 10

Sutaşul Corneliu

1În Cezareea era un om cu numele Corneliu, sutaş din ceata de ostaşi numită „Italiana”.

2Omul acesta era cucernic* şi temător** de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui. El făcea multe milostenii norodului şi se ruga totdeauna lui Dumnezeu.*Fapte 10:22; Fapte 8:2; Fapte 22:12 **Fapte 10:35

3Pe la ceasul al nouălea din zi, a văzut* lămurit într-o vedenie pe un înger al lui Dumnezeu că a intrat la el şi i-a zis: „Cornelie!”*Fapte 10:30; Fapte 11:13

4Corneliu s-a uitat ţintă la el, s-a înfricoşat şi a răspuns: „Ce este, Doamne?” Şi îngerul i-a zis: „Rugăciunile şi milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu, şi El Şi-a adus aminte de ele.

5Trimite acum nişte oameni la Iope şi cheamă pe Simon, zis şi Petru.

6El găzduieşte la un om numit Simon* Tăbăcarul, a cărui casă este lângă mare: acela** îţi va spune ce trebuie să faci.”*Fapte 9:43 **Fapte 11:14

7Cum a plecat îngerul care vorbise cu el, Corneliu a chemat două din slugile sale şi un ostaş cucernic, din aceia care-i slujeau în tot timpul,

8şi, după ce le-a istorisit totul, i-a trimis la Iope.

Corneliu întors la Dumnezeu

9A doua zi, când erau pe drum şi se apropiau de cetate, Petru s-a suit* să se roage pe acoperişul casei, pe la ceasul al şaselea.*Fapte 11:5

10L-a ajuns foamea şi a vrut să mănânce. Pe când îi pregăteau mâncarea, a căzut într-o răpire sufletească.

11A* văzut cerul deschis şi un vas ca o faţă de masă mare, legată cu cele patru colţuri, coborându-se şi slobozindu-se în jos pe pământ.*Fapte 7:56; Apoc 19:11

12În ea se aflau tot felul de dobitoace cu patru picioare şi târâtoare de pe pământ şi păsările cerului.

13Şi un glas i-a zis: „Petre, scoală-te, taie şi mănâncă.”

14„Nicidecum, Doamne”, a răspuns Petru. „Căci* niciodată n-am mâncat ceva spurcat sau necurat.”*Lev 11:4; Lev 20:25; Deut 14:3; Deut 14:7; Ezec 4:14

15Şi glasul i-a zis iarăşi a doua oară: „Ce* a curăţit Dumnezeu, să nu numeşti spurcat.”*Mat 15:11; Fapte 10:28; Rom 14:14; Rom 14:17; Rom 14:20; 1 Cor 10:25; 1 Tim 4:4; Tit 1:15

16Lucrul acesta s-a făcut de trei ori, şi îndată după aceea, vasul a fost ridicat iarăşi la cer.

17Pe când Petru nu ştia ce să creadă despre înţelesul vedeniei pe care o avusese, iată că oamenii trimişi de Corneliu, întrebând de casa lui Simon, au stat la poartă

18şi au întrebat cu glas tare dacă Simon, zis şi Petru, găzduieşte acolo.

19Şi pe când se gândea Petru la vedenia aceea, Duhul* i-a zis: „Iată că te caută trei oameni;*Fapte 11:12

20scoală-te*, coboară-te şi du-te cu ei fără şovăire, căci Eu i-am trimis.”*Fapte 15:7

21Petru deci s-a coborât şi a zis oamenilor acelora: „Eu sunt acela pe care-l căutaţi. Ce pricină vă aduce?”

22Ei au răspuns: „Sutaşul Corneliu*, om drept şi temător de Dumnezeu şi vorbit de bine** de tot neamul iudeilor, a fost înştiinţat de Dumnezeu, printr-un înger sfânt, să te cheme în casa lui şi să audă cuvintele pe care i le vei spune.”*Fapte 10:1; Fapte 10:2 **Fapte 22:12

23Petru deci i-a chemat înăuntru şi i-a găzduit.

24A doua zi, s-a sculat şi a plecat cu ei. L-au* însoţit şi câţiva fraţi din Iope. În cealaltă zi au ajuns la Cezareea. Corneliu îi aştepta cu rudele şi prietenii de aproape, pe care-i chemase.*Fapte 10:45; Fapte 11:12

25Când era să intre Petru, Corneliu, care-i ieşise înainte, s-a aruncat la picioarele lui şi i s-a închinat.

26Dar Petru l-a ridicat şi a zis: „Scoală-te*, şi eu sunt om!”*Fapte 14:14; Fapte 14:15; Apoc 19:10; Apoc 22:9

27Şi vorbind cu el, a intrat în casă şi a găsit adunaţi pe mulţi.

28„Ştiţi”, le-a zis el, „că* nu este îngăduit de Lege unui iudeu să se însoţească împreună cu unul de alt neam sau să vină la el, dar Dumnezeu** mi-a arătat să nu numesc pe niciun om spurcat sau necurat.*Ioan 4:9; Ioan 18:28; Fapte 11:3; Gal 2:12; Gal 2:14 **Fapte 15:8; Fapte 15:9; Efes 3:6

29De aceea am venit fără cârtire când m-aţi chemat. Vă întreb dar: Cu ce gând aţi trimis după mine?”

30Corneliu a răspuns: „Acum patru zile, chiar în clipa aceasta, mă rugam în casa mea la ceasul al nouălea şi iată că a stat înaintea mea un* om cu** o haină strălucitoare*Fapte 1:10 **Mat 28:3; Marc 16:5; Luca 24:4

31şi a zis: ‘Cornelie, rugăciunea* ta a fost ascultată şi** Dumnezeu Şi-a adus aminte de milosteniile tale.*Dan 10:12; Fapte 10:4 **Evr 6:10

32Trimite dar la Iope şi cheamă pe Simon, zis şi Petru; el găzduieşte în casa lui Simon Tăbăcarul, lângă mare. Când va veni el, îţi va vorbi.’

33Am trimis îndată la tine şi bine ai făcut că ai venit. Acum dar, toţi suntem aici înaintea lui Dumnezeu, ca să ascultăm tot ce ţi-a poruncit Domnul să ne spui.”

34Atunci, Petru a început să vorbească şi a zis: „În* adevăr, văd că Dumnezeu nu este părtinitor,*Deut 10:17; 2 Cron 19:7; Iov 34:19; Rom 2:11; Gal 2:6; Efes 6:9; Col 3:25; 1 Pet 1:17

35ci că, în* orice neam, cine se teme de El şi lucrează neprihănire este primit de El.*Fapte 15:9; Rom 2:13; Rom 2:27; Rom 3:22; Rom 3:29; Rom 10:12; Rom 10:13; 1 Cor 12:13; Gal 3:28; Efes 2:13; Efes 2:18; Efes 3:6

36El a trimis Cuvântul Său fiilor lui Israel şi le-a vestit* Evanghelia păcii, prin Isus Hristos, care este** Domnul tuturor.*Isa 57:19; Efes 2:14; Efes 2:16; Efes 2:17; Col 1:20 **Mat 28:18; Rom 10:12; 1 Cor 15:27; Efes 1:20; Efes 1:22; 1 Pet 3:22; Apoc 17:14; Apoc 19:16

37Ştiţi vorba făcută prin toată Iudeea, începând* din Galileea, în urma botezului propovăduit de Ioan;*Luca 4:14

38cum Dumnezeu* a uns cu Duhul Sfânt şi cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine şi vindeca pe toţi cei ce erau apăsaţi de diavolul, căci** Dumnezeu era cu El.*Luca 4:18; Fapte 2:22; Fapte 4:27; Evr 1:9 **Ioan 3:2

39Noi* suntem martori a tot ce a făcut El în ţara iudeilor şi în Ierusalim. Ei L-au** omorât, atârnându-L pe lemn.*Fapte 2:20 **Fapte 5:30

40Dar Dumnezeu L-a înviat* a treia zi şi a îngăduit să Se arate,*Fapte 2:24

41nu* la tot norodul, ci nouă, martorilor aleşi mai dinainte de Dumnezeu, nouă, care** am mâncat şi am băut împreună cu El după ce a înviat din morţi.*Ioan 14:17; Ioan 14:22; Fapte 13:31 **Luca 24:30; Luca 24:43; Ioan 21:13

42Isus ne-a* poruncit să propovăduim norodului şi să mărturisim că** El a fost rânduit de Dumnezeu Judecătorul celor vii şi al celor morţi.*Mat 28:19; Mat 28:20; Fapte 1:8 **Ioan 5:22; Ioan 5:27; Fapte 17:31 Rom 14:9; Rom 14:10; 2 Tim 4:1; 1 Pet 4:5

43Toţi prorocii mărturisesc despre El* că oricine** crede în El capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor.”*Isa 53:11; Ier 31:34; Dan 9:24; Mica 7:18; Zah 13:1; Mal 4:2; Fapte 26:22 **Fapte 15:9; Fapte 26:18; Rom 10:11; Gal 3:22

44Pe când rostea Petru cuvintele acestea, S-a* coborât Duhul Sfânt peste toţi cei ce ascultau Cuvântul.*Fapte 4:31; Fapte 8:15; Fapte 11:15

45Toţi credincioşii tăiaţi împrejur care veniseră cu Petru au rămas uimiţi* când au văzut că** darul Duhului Sfânt s-a vărsat şi peste neamuri.*Fapte 10:23 **Fapte 11:18; Gal 3:14

46Căci îi auzeau vorbind în limbi şi mărind pe Dumnezeu. Atunci Petru a zis:

47„Se poate opri apa ca să nu fie botezaţi aceştia, care au primit Duhul Sfânt ca* şi noi?”*Fapte 11:17; Fapte 15:8; Fapte 15:9; Rom 10:12

48Şi a* poruncit să fie botezaţi în** Numele Domnului Isus Hristos. Atunci, l-au rugat să mai rămână câteva zile la ei.*1 Cron 1:17 **Fapte 2:38; Fapte 8:16

©2022 Lorand.work