Ioan 14

Îmbărbătarea ucenicilor

1Să nu* vi se tulbure inima. Aveți credință în Dumnezeu și aveți credință în Mine. *Ioan 14:27; Ioan 16:22; Ioan 16:23

2În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri. Dacă n-ar fi așa, v-aș fi spus. Eu* Mă duc să vă pregătesc un loc. *Ioan 13:33; Ioan 13:36

3Și după ce Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce* și vă voi lua cu Mine, ca** , acolo unde sunt Eu, să fiți și voi. *Ioan 14:18; Ioan 14:28; Fapte 1:11 **Ioan 12:26; Ioan 17:24; 1 Tes 4:17

4Știți unde Mă duc și știți și calea într-acolo.”

5„Doamne”, I-a zis Toma, „nu știm unde Te duci. Cum putem să știm calea într-acolo?”

6Isus i-a zis: „Eu sunt Calea* , Adevărul** și Viața . Nimeni†† nu vine la Tatăl decât prin Mine. *Evr 9:8 **Ioan 1:11; Ioan 8:32 Ioan 1:4; Ioan 11:25 ††Ioan 10:9

7Dacă* M-ați fi cunoscut pe Mine, ați fi cunoscut și pe Tatăl Meu. Și de acum încolo Îl veți cunoaște; și L-ați și văzut.” *Ioan 8:19

8„Doamne”, i-a zis Filip, „arată-ne pe Tatăl și ne este de ajuns!”

9Isus i-a zis: „De atâta vreme sunt cu voi și nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine* M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu dar: ‘Arată-ne pe Tatăl’? *Ioan 12:45; Col 1:15; Evr 1:3

10Nu crezi că Eu* sunt în Tatăl și Tatăl este în Mine? Cuvintele pe care vi le spun Eu, nu** le spun de la Mine, ci Tatăl, care locuiește în Mine, El face aceste lucrări ale Lui. *Ioan 10:38; Ioan 14:20; Ioan 17:21; Ioan 17:23 **Ioan 5:19; Ioan 7:16; Ioan 8:28; Ioan 12:49

11Credeți-Mă că Eu sunt în Tatăl și Tatăl este în Mine; credeți* cel puțin pentru lucrările acestea. *Ioan 4:36; Ioan 10:38

12Adevărat* , adevărat vă spun că cine crede în Mine va face și el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele și mai mari decât acestea, pentru că Eu mă duc la Tatăl: *Mat 21:21; Marc 16:17; Luca 10:17

13și* orice veți cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul. *Mat 7:7; Mat 21:22; Marc 11:24; Luca 11:9; Ioan 15:7; Ioan 15:16; Ioan 16:23; Ioan 16:24; Iac 1:5; 1 Ioan 3:22; 1 Ioan 5:14

14Dacă veți cere ceva în Numele Meu, voi face.

Păzirea poruncilor

15Dacă* Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele. *Ioan 14:21; Ioan 14:23; Ioan 15:10; Ioan 15:14; 1 Ioan 5:3

16Și Eu voi ruga pe Tatăl, și El vă va da un alt* Mângâietor1 , care să rămână cu voi în veac; *Ioan 15:26; Ioan 16:7; Rom 8:15; Rom 8:26

17și anume Duhul* adevărului, pe** care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede și nu-L cunoaște, dar voi Îl cunoașteți, căci rămâne cu voi și va fi în voi. *Ioan 15:26; Ioan 16:13; 1 Ioan 4:6 **1 Cor 2:14 1 Ioan 2:27

18Nu* vă voi lăsa orfani, Mă voi** întoarce la voi. *Mat 28:20 **Ioan 14:3; Ioan 14:28

19Peste puțină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi* Mă veți vedea; pentru că** Eu trăiesc, și voi veți trăi. *Ioan 16:16 **1 Cor 15:20

20În ziua aceea, veți cunoaște că Eu* sunt în Tatăl Meu, că voi sunteți în Mine și că Eu sunt în voi. *Ioan 10:38; Ioan 17:21; Ioan 17:23; Ioan 17:26; Ioan 14:10

21Cine* are poruncile Mele și le păzește, acela Mă iubește și cine Mă iubește va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi și Mă voi arăta lui.” *Ioan 14:15; Ioan 14:23; 1 Ioan 2:5; 1 Ioan 5:3

22Iuda, nu Iscarioteanul, I-a zis*: „Doamne, cum se face că Te vei arăta nouă, și nu lumii?” *Luca 6:16

23Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă* Mă iubește cineva, va păzi cuvântul Meu, și Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el și** vom locui împreună cu el. *Ioan 14:15 **1 Ioan 2:24; Apoc 3:20

24Cine nu Mă iubește nu păzește cuvintele Mele. Și cuvântul* pe care-l auziți nu este al Meu, ci al Tatălui, care M-a trimis. *Ioan 5:19; Ioan 5:38; Ioan 7:16; Ioan 8:28; Ioan 12:49; Ioan 14:10

25V-am spus aceste lucruri cât mai sunt cu voi.

26Dar Mângâietorul* , adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu, vă** va învăța toate lucrurile și vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu. *Luca 24:49; Ioan 14:16; Ioan 15:26; Ioan 16:7 **Ioan 2:22; Ioan 12:16; Ioan 16:13; 1 Ioan 2:20; 1 Ioan 2:27

27Vă las pacea* , vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să** nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte. *Fil 4:7; Col 3:15 **Ioan 14:1

28Ați auzit că v-am* spus: ‘Mă duc** și Mă voi întoarce la voi.’ Dacă M-ați iubi, v-ați fi bucurat că v-am zis: ‘Mă duc la Tatăl’, căci Tatăl este mai mare decât Mine. *Ioan 14:3; Ioan 14:18 **Ioan 14:12; Ioan 16:13; Ioan 20:17 Ioan 5:18; Ioan 10:30; Fil 2:6

29Și v-am spus aceste lucruri acum* , înainte ca să se întâmple, pentru ca, atunci când se vor întâmpla, să credeți. *Ioan 13:19; Ioan 16:4

30Nu voi mai vorbi mult cu voi, căci* vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic în Mine, *Ioan 12:31; Ioan 16:11

31dar vine pentru ca să cunoască lumea că Eu iubesc pe Tatăl și că fac așa cum* Mi-a poruncit Tatăl. Sculați-vă, haidem să plecăm de aici! *Ioan 10:18; Fil 2:8; Evr 5:8


1) Grecește: paraclet, (apărător, ajutor).

©2022 Lorand.work