2 Samuel 12

Dumnezeu mustră pe David prin Natan

1Domnul a trimis pe Natan la David. Şi Natan* a venit la el şi i-a zis**: „Într-o cetate erau doi oameni: unul bogat şi altul sărac.*Ps 51:1 **2 Sam 14:5; 1 Imp 20:35; Isa 5:3

2Bogatul avea foarte multe oi şi foarte mulţi boi.

3Săracul n-avea nimic decât o mieluşea, pe care o cumpărase; o hrănea şi o creştea la el împreună cu copiii lui; ea mânca din aceeaşi bucată de pâine cu el, bea din acelaşi pahar cu el, dormea la sânul lui şi el o privea ca pe fata lui.

4A venit un călător la omul acela bogat. Şi bogatul nu s-a îndurat să se atingă de oile sau de boii lui ca să pregătească un prânz călătorului care venise la el, ci a luat oaia săracului şi a gătit-o pentru omul care venise la el.”

5David s-a aprins foarte tare de mânie împotriva omului acestuia şi a zis lui Natan: „Viu este Domnul că omul care a făcut lucrul acesta este vrednic de moarte!

6Şi să dea înapoi patru miei*, pentru că a săvârşit fapta aceasta şi n-a avut milă.”*Exod 22:1; Luca 19:8

7Şi Natan a zis lui David: „Tu eşti omul acesta! Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: ‘Eu te-am uns* împărat peste Israel şi te-am scăpat din mâna lui Saul;*1 Sam 16:13

8te-am făcut stăpân pe casa stăpânului tău, am pus la sânul tău nevestele stăpânului tău şi ţi-am dat casa lui Israel şi Iuda. Şi dacă ar fi fost puţin atâta, aş mai fi adăugat.

9Pentru ce* dar ai dispreţuit** tu Cuvântul Domnului, făcând ce este rău înaintea Lui? Ai lovit cu sabia pe Urie, Hetitul, ai luat de nevastă pe nevastă-sa şi pe el l-ai ucis cu sabia fiilor lui Amon.*1 Sam 15:19 **Num 15:31 2 Sam 11:15; 2 Sam 11:27

10Acum, niciodată nu se va depărta sabia* din casa ta, pentru că M-ai dispreţuit şi pentru că ai luat de nevastă pe nevasta lui Urie, Hetitul.’*Amos 7:9

11Aşa vorbeşte Domnul: ‘Iată, din casa ta voi ridica nenorocirea împotriva ta şi voi lua de sub ochii tăi pe nevestele tale* şi le voi da altuia, care se va culca cu ele în faţa soarelui acestuia.*Deut 28:30; 2 Sam 16:22

12Căci ai lucrat pe ascuns; Eu însă* voi face lucrul acesta în faţa întregului Israel şi în faţa soarelui.’”*2 Sam 16:22

13David* a zis lui Natan: „Am** păcătuit împotriva Domnului!” Şi Natan a zis lui David: „Domnul îţi iartă păcatul, nu vei muri.*1 Sam 15:24 **2 Sam 24:10; Iov 7:20; Ps 32:5; Ps 51:4; Prov 28:13 2 Sam 24:10; Iov 7:21; Ps 32:1; Mica 7:18; Zah 3:4

14Dar, pentru că ai făcut pe vrăjmaşii Domnului să-L hulească* săvârşind fapta aceasta, fiul care ţi s-a născut va muri.”*Isa 52:5; Ezec 36:20; Ezec 36:23; Rom 2:24

Moartea copilului. Solomon

15Şi Natan a plecat acasă. Domnul a lovit copilul pe care-l născuse lui David nevasta lui Urie şi a fost greu bolnav.

16David s-a rugat lui Dumnezeu pentru copil şi a postit şi, când a venit acasă, toată noaptea a stat culcat* pe pământ.*2 Sam 13:31

17Bătrânii casei au stăruit de el să se scoale de la pământ, dar n-a voit şi n-a mâncat nimic cu ei.

18A şaptea zi, copilul a murit. Slujitorii lui David s-au temut să-i dea de veste că a murit copilul. Căci ziceau: „Când copilul trăia încă, i-am vorbit, şi nu ne-a ascultat. Cum să îndrăznim să-i spunem: ‘A murit copilul’? Are să se întristeze şi mai mult.”

19David a băgat de seamă că slujitorii lui vorbeau în şoaptă între ei şi a înţeles că murise copilul. El a zis slujitorilor săi: „A murit copilul?” Şi ei au răspuns: „A murit.”

20Atunci, David s-a sculat de la pământ. S-a spălat, s-a uns* şi şi-a schimbat hainele, apoi s-a dus în Casa Domnului şi s-a închinat**. Întorcându-se acasă, a cerut să i se dea să mănânce şi a mâncat.*Rut 3:3 **Iov 1:20

21Slujitorii lui i-au zis: „Ce înseamnă ceea ce faci? Când trăia copilul, posteai şi plângeai, şi acum, când a murit copilul, te scoli şi mănânci!”

22El a răspuns: „Când trăia copilul, posteam şi plângeam, căci* ziceam: ‘Cine ştie dacă nu Se va îndura Domnul de mine şi dacă nu va trăi copilul?’*Isa 38:1; Isa 38:5; Iona 3:9

23Acum, când a murit, pentru ce să mai postesc? Pot să-l întorc în viaţă? Eu mă voi duce la el, dar el nu se va* întoarce la mine.”*Iov 7:8

24David a mângâiat pe nevastă-sa Bat-Şeba şi a intrat la ea şi s-a culcat cu ea. Ea* a născut un fiu, pe care l-a numit** Solomon şi care a fost iubit de Domnul.*Mat 1:6 **1 Cron 22:9

25El l-a încredinţat în mâinile prorocului Natan şi Natan i-a pus numele Iedidia (Iubitul Domnului), pentru Domnul.

Luarea Rabei şi supunerea amoniţilor

26Ioab*, care împresura Raba** fiilor lui Amon, a pus mâna pe cetatea împărătească*1 Cron 20:1 **Deut 3:11

27şi a trimis soli lui David să-i spună: „Am început lupta împotriva Rabei şi am pus stăpânire pe cetatea apelor;

28strânge acum cealaltă parte a poporului, tăbărăşte împotriva cetăţii şi ia-o, ca să n-o iau eu şi să vină asupra mea cinstea.”

29David a strâns tot poporul şi a mers asupra cetăţii Raba; a bătut-o şi a luat-o.

30A* luat cununa de pe capul împăratului ei, care cântărea un talant de aur şi era împodobită cu pietre scumpe. Au pus-o pe capul lui David, care a luat o foarte mare pradă din cetate.*1 Cron 20:2

31A scos pe locuitori şi i-a trecut prin fierăstraie, prin grape de fier şi securi de fier şi i-a pus în cuptoarele de cărămizi; aşa a făcut tuturor cetăţilor fiilor lui Amon. David s-a întors la Ierusalim cu tot poporul.

©2022 Lorand.work