2 Samuel 11

Păcătuirea lui David cu Bat-Şeba

1În anul următor, pe vremea când porneau împăraţii la război, David a trimis* pe Ioab, cu slujitorii lui şi tot Israelul, să pustiască ţara lui Amon şi să împresoare Raba. Dar David a rămas la Ierusalim.*1 Cron 20:1

2Într-o după-amiază spre seară, David s-a sculat de pe pat şi, pe când se plimba* pe acoperişul casei împărăteşti, a zărit** de acolo o femeie care se scălda şi care era foarte frumoasă la chip.*Deut 22:8 **Gen 34:2; Iov 31:1; Mat 5:28

3David a întrebat cine este femeia aceasta şi i-au spus: „Este Bat-Şeba, fata lui Eliam, nevasta lui Urie*, Hetitul.”*2 Sam 23:39

4Şi David a trimis nişte oameni s-o aducă. Ea a venit la el, şi el s-a culcat* cu ea. După ce s-a curăţit** de necurăţia ei, ea s-a întors acasă.*Ps 51:1; Iac 1:14 **Lev 15:19; Lev 15:28; Lev 18:19

5Femeia a rămas însărcinată şi a trimis vorbă lui David zicând: „Sunt însărcinată.”

6Atunci, David a trimis următoarea poruncă lui Ioab: „Trimite-mi pe Urie, Hetitul.” Şi Ioab a trimis pe Urie la David.

7Urie a venit la David, care l-a întrebat despre starea lui Ioab, despre starea poporului şi despre mersul războiului.

8Apoi David a zis lui Urie: „Coboară-te acasă şi spală-ţi* picioarele.” Urie a ieşit din casa împărătească şi a fost urmat de un dar din partea împăratului.*Gen 18:4; Gen 19:2

9Dar Urie s-a culcat la poarta casei împărăteşti, cu toţi slujitorii stăpânului său, şi nu s-a coborât acasă la el.

10Au dat de ştire lui David despre aceasta şi i-au spus: „Urie nu s-a coborât la el acasă.” Şi David a zis lui Urie: „Nu vii tu oare din călătorie? Pentru ce nu te-ai coborât acasă?”

11Urie a răspuns lui David: „Chivotul* şi Israel şi Iuda locuiesc în corturi, domnul** meu Ioab şi slujitorii domnului meu sunt tăbărâţi în câmp, şi eu să intru în casă să mănânc şi să beau şi să mă culc cu nevastă-mea?! Viu eşti tu şi viu este sufletul tău că nu voi face lucrul acesta.”*2 Sam 7:2; 2 Sam 7:6 **2 Sam 20:6

12David a zis lui Urie: „Mai rămâi şi astăzi aici, şi mâine îţi voi da drumul.” Şi Urie a rămas la Ierusalim în ziua aceea şi a doua zi.

13David l-a poftit să mănânce şi să bea cu el şi l-a îmbătat*; şi seara, Urie a ieşit şi s-a culcat cu slujitorii** stăpânului său, dar nu s-a coborât acasă.*Gen 19:33; Gen 19:35 **2 Sam 11:9

14A doua zi dimineaţa, David a scris* o scrisoare lui Ioab şi a trimis-o prin Urie.*1 Imp 21:8; 1 Imp 21:9

15În scrisoarea aceasta scria: „Puneţi pe Urie în locul cel mai greu al luptei şi trageţi-vă înapoi de la el, ca să fie lovit* şi să moară.”*2 Sam 12:9

16Ioab, împresurând cetatea, a pus pe Urie în locul pe care-l ştia apărat de ostaşi viteji.

17Oamenii din cetate au făcut o ieşire şi s-au bătut împotriva lui Ioab; au căzut mulţi din popor, din slujitorii lui David şi a fost ucis şi Urie, Hetitul.

18Ioab a trimis un sol să istorisească lui David tot ce se petrecuse în luptă.

19Şi a dat solului următoarea poruncă: „Când vei isprăvi de istorisit împăratului toate amănuntele luptei,

20poate că se va mânia şi va zice: ‘Pentru ce v-aţi apropiat de cetate să luptaţi împotriva ei? Nu ştiaţi că se aruncă săgeţi din vârful zidului?

21Cine a omorât pe Abimelec*, fiul lui Ierubeşet**? Nu o femeie, care a aruncat peste el din vârful zidului o piatră de moară, şi n-a murit el la Tebeţ? Pentru ce v-aţi apropiat de zid?’ Atunci să-i spui: ‘A murit şi robul tău Urie, Hetitul.’”*Jud 9:53 **Jud 6:32

22Solul a plecat şi, la sosire, a istorisit lui David tot ce-i poruncise Ioab.

23Solul a zis lui David: „Oamenii aceia au fost mai tari decât noi; făcuseră o ieşire împotriva noastră în câmp, şi i-am dat înapoi, până la intrarea porţii,

24dar arcaşii au tras de pe vârful zidului asupra slujitorilor tăi, şi mulţi din slujitorii împăratului au fost ucişi şi a murit şi robul tău Urie, Hetitul.”

25David a zis solului: „Iată ce să spui lui Ioab: ‘Nu te munci pentru întâmplarea aceasta, căci sabia doboară când pe unul, când pe altul; bate cetatea cu putere, dărâm-o.’ Şi tu, îmbărbătează-l!”

26Nevasta lui Urie a aflat că bărbatul ei murise şi a plâns pe bărbatul ei.

27După ce au trecut zilele de jale, David a trimis s-o ia şi a primit-o în casa lui. Ea i-a fost nevastă* şi i-a născut un fiu. Fapta lui David n-a plăcut Domnului.*2 Sam 12:9

©2022 Lorand.work