1Ioas* s-a făcut împărat în al şaptelea an al lui Iehu şi a domnit patruzeci de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Ţibia, din Beer-Şeba.*2 Cron 24:1
2Ioas a făcut ce este plăcut înaintea Domnului în tot timpul cât a urmat îndrumările preotului Iehoiada.
3Numai că înălţimile* n-au încetat; poporul tot mai aducea jertfe şi tămâie pe înălţimi.*1 Imp 15:14; 1 Imp 22:43; 2 Imp 14:4
4Ioas a zis preoţilor: „Tot argintul* închinat şi adus în Casa Domnului, argintul ieşit la numărătoare, şi anume argintul** pentru răscumpărarea oamenilor, după preţuirea făcută, şi tot argintul pe care-i spune cuiva inima să-l aducă la Casa† Domnului,*2 Imp 22:4 **Exod 30:13 †Exod 35:5; 1 Cron 29:9
5preoţii să-l ia, fiecare, de la cei pe care-i cunoaşte şi să-l întrebuinţeze la dregerea casei, oriunde se va găsi ceva de dres.”
6Dar s-a întâmplat că, în al douăzeci şi treilea an al împăratului Ioas, preoţii* încă nu dreseseră stricăciunile casei.*2 Cron 24:5
7Împăratul Ioas* a chemat pe preotul Iehoiada şi pe ceilalţi preoţi şi le-a zis: „Pentru ce n-aţi dres stricăciunile casei? Acum, să nu mai luaţi argint de la cunoscuţii voştri, ci să-l daţi pentru dregerea stricăciunilor casei.”*2 Cron 24:6
8Preoţii s-au învoit să nu mai ia argint de la popor şi să nu mai fie însărcinaţi cu dregerea stricăciunilor casei.
9Atunci, preotul Iehoiada a luat o ladă*, i-a făcut o gaură în capac şi a pus-o lângă altar, la dreapta, în drumul pe unde se intra în Casa Domnului. Preoţii care păzeau pragul puneau în ea tot argintul care se aducea în Casa Domnului.*2 Cron 24:8
10Când vedeau că este mult argint în ladă, se suiau logofătul împăratului cu marele preot şi strângeau şi numărau argintul care se afla în Casa Domnului.
11Încredinţau argintul cântărit în mâinile celor însărcinaţi cu facerea lucrărilor la Casa Domnului. Şi dădeau argintul acesta teslarilor şi lucrătorilor care lucrau în Casa Domnului,
12zidarilor şi cioplitorilor de pietre pentru cumpărarea lemnelor şi a pietrelor cioplite trebuitoare la dregerea stricăciunilor Casei Domnului şi pentru toate cheltuielile privitoare la stricăciunile casei.
13Dar, cu argintul care se aducea în Casa Domnului, n-au făcut* pentru Casa Domnului nici lighene de argint, nici mucări, nici potire, nici trâmbiţe, niciun vas de aur sau de argint,*2 Cron 24:14
14ci îl dădeau celor ce făceau lucrarea, ca să-l întrebuinţeze pentru dregerea Casei Domnului.
15Nu* se cerea socoteală oamenilor în mâinile cărora dădeau argintul ca să-l împartă lucrătorilor, căci lucrau cinstit.*2 Imp 22:7
16Argintul* jertfelor pentru vină şi al jertfelor de ispăşire nu era adus în Casa Domnului, ci era pentru** preoţi.*Lev 5:15; Lev 5:18 **Lev 7:7; Num 18:9
17Atunci, Hazael*, împăratul Siriei, s-a suit şi s-a bătut împotriva Gatului şi l-a cucerit. Hazael** avea de gând să se suie împotriva Ierusalimului.*2 Imp 8:12 **2 Cron 24:23
18Ioas*, împăratul lui Iuda, a luat toate lucrurile închinate Domnului, şi anume ce fusese închinat Domnului de Iosafat, de Ioram şi de Ahazia, părinţii săi, împăraţii lui Iuda, ce închinase el însuşi şi tot aurul care se găsea în vistieriile Casei Domnului şi casei împăratului. Şi a trimis totul lui Hazael, împăratul Siriei, care nu s-a suit împotriva Ierusalimului.*1 Imp 15:18; 2 Imp 18:15; 2 Imp 18:16
19Celelalte fapte ale lui Ioas şi tot ce a făcut el nu sunt scrise oare în Cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda?
20Slujitorii* lui s-au răsculat, au făcut o uneltire şi au lovit pe Ioas în casa Milo, care este la coborâşul de la Sila.*2 Imp 14:5; 2 Cron 24:25
21Iozacar*, fiul lui Şimeat, şi Iozabad, fiul lui Şomer, slujitorii lui, l-au lovit şi a murit. Apoi l-au îngropat cu părinţii săi, în cetatea lui David. Şi în locul lui a domnit fiul său Amaţia**.*2 Cron 24:26 **2 Cron 24:27