1Prorocul Elisei a chemat pe unul din fiii* prorocilor și i-a zis: „Încinge-ți** mijlocul, ia cu tine sticluța aceasta cu untdelemn și du-te† la Ramot în Galaad. *1 Imp 20:35 **2 Imp 4:29; Ier 1:17 †2 Imp 8:28; 2 Imp 8:29
2Când vei ajunge acolo, să cauți să vezi pe Iehu, fiul lui Iosafat, fiul lui Nimși. Să te duci să-l ridici din mijlocul fraților săi* și să-l aduci într-o odaie, deoparte. *2 Imp 9:5; 2 Imp 9:11
3Să iei* sticluța cu untdelemn, să-l torni pe capul lui și să zici: ‘Așa** zice Domnul: «Te ung împărat al lui Israel!»’ Apoi să deschizi ușa și să fugi fără să te oprești.” *1 Imp 19:16 **1 Imp 19:16; 2 Cron 22:7
4Tânărul, slujitorul prorocului, a plecat în Ramot din Galaad.
5Când a ajuns, căpeteniile oștirii ședeau jos. El a zis: „Căpetenie, am să-ți spun o vorbă.” Și Iehu a zis: „Căruia dintre noi toți?” El a răspuns: „Ție, căpetenie.”
6Iehu s-a sculat și a intrat în casă, și tânărul i-a turnat untdelemnul pe cap, zicându-i: „Așa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: ‘Te ung împărat al lui Israel, al poporului Domnului.
7Să nimicești casa stăpânului tău Ahab, și voi răzbuna asupra Izabelei* sângele robilor Mei, prorocii, și sângele tuturor slujitorilor Domnului. *1 Imp 18:4; 1 Imp 21:15
8Toată casa lui Ahab va pieri; voi nimici* pe oricine ține** de Ahab, fie rob†, fie slobod în Israel, *1 Imp 14:10; 1 Imp 21:21 **1 Sam 25:22 †Deut 32:36
9și voi face casa lui Ahab asemenea casei lui Ieroboam*, fiul lui Nebat, și casei lui Baeșa**, fiul lui Ahia. *1 Imp 14:10; 1 Imp 15:29; 1 Imp 21:22 **1 Imp 16:3; 1 Imp 16:11
10Câinii vor mânca pe Izabela* în ogorul din Izreel și nu va fi cine s-o îngroape.’” Apoi tânărul a deschis ușa și a fugit. *1 Imp 21:23; 2 Imp 9:35; 2 Imp 9:36
11Când a ieșit Iehu la slujitorii stăpânului său, ei i-au zis: „Toate bune? Pentru ce a venit nebunul* acesta la tine?” Iehu le-a răspuns: „Voi cunoașteți bine pe omul acesta și ce poate spune.” *Ier 29:26; Ioan 10:20; Fapte 26:24; 1 Cor 4:10
12Dar ei au zis: „Minciună! Spune-ne dar!” Și el a zis: „Mi-a vorbit așa și așa, zicând: ‘Așa zice Domnul: «Te ung împărat al lui Israel.»’”
13Îndată și-au luat, fiecare*, hainele și le-au pus sub Iehu, pe treptele goale. Apoi au sunat din trâmbiță și au zis: „Iehu este împărat!” *Mat 21:7
14Astfel a uneltit Iehu, fiul lui Iosafat, fiul lui Nimși, împotriva lui Ioram. Și Ioram și tot Israelul apărau Ramotul din Galaad împotriva lui Hazael, împăratul Siriei.
15Dar împăratul Ioram* se întorsese să se vindece la Izreel de rănile pe care i le făcuseră sirienii, când se bătea împotriva lui Hazael, împăratul Siriei. Iehu a zis: „Dacă voiți, să nu lăsați pe nimeni să scape din cetate, ca să se ducă să dea de veste la Izreel.” *2 Imp 8:29
16Și Iehu s-a suit în carul lui și a plecat la Izreel, căci Ioram era bolnav în pat acolo, și Ahazia*, împăratul lui Iuda, se coborâse să-l vadă. *2 Imp 8:29
17Caraula pusă pe turnul lui Izreel a văzut ceata lui Iehu venind și a zis: „Văd o ceată de oameni.” Ioram a zis: „Ia un călăreț și trimite-l înaintea lor să întrebe dacă este pace.”
18Călărețul s-a dus înaintea lui Iehu și a zis: „Așa zice împăratul: ‘Veniți cu pace?’” Și Iehu a răspuns: „Ce-ți pasă de pace? Treci înapoia mea.” Caraula a dat de știre și a zis: „Solul s-a dus până la ei și nu se mai întoarce.”
19Ioram a trimis un al doilea călăreț, care a ajuns la ei și a zis: „Așa zice împăratul: ‘Veniți cu pace?’” Și Iehu a răspuns: „Ce-ți pasă de pace? Treci înapoia mea.”
20Caraula a dat de știre și a zis: „S-a dus până la ei și nu se întoarce. Și alaiul este ca al lui Iehu, fiul lui Nimși, căci mână ca un nebun.”
21Atunci, Ioram a zis: „Înhamă!” Și au pus caii la car. Ioram*, împăratul lui Israel, și Ahazia, împăratul lui Iuda, au ieșit, fiecare în carul lui, înaintea lui Iehu și l-au întâlnit în ogorul lui Nabot din Izreel. *2 Cron 22:7
22Cum a văzut Ioram pe Iehu, a zis: „Pace, Iehu?” Iehu a răspuns: „Ce pace, câtă vreme dăinuiesc curviile mamei tale Izabela și mulțimea vrăjitoriilor ei!”
23Ioram a sucit frânele și a fugit zicând lui Ahazia: „Vânzare, Ahazia!”
24Dar Iehu a pus mâna pe arc și a lovit pe Ioram între umeri. Săgeata a ieșit prin inimă, și Ioram a căzut în car.
25Iehu a zis căpeteniei sale Bidcar: „Ia-l și aruncă-l în ogorul lui Nabot din Izreel, căci adu-ți aminte că, atunci când stăteam împreună, eu și tu, călare pe cai înapoia tatălui său Ahab, Domnul* a rostit împotriva lui hotărârea aceasta: *1 Imp 21:29
26‘Am văzut ieri sângele lui Nabot și sângele fiilor lui’, zice Domnul, ‘și-ți voi face la fel chiar în ogorul* acesta’, zice Domnul. Ia-l dar și aruncă-l în ogor, după cuvântul Domnului.” *1 Imp 21:19
27Ahazia, împăratul lui Iuda, când a văzut lucrul acesta, a fugit pe drumul care duce la casa din grădină. Iehu l-a urmărit și a zis: „Lovește-l și pe el în car!” Și l-au lovit la suișul Gur, lângă Ibleam. El a fugit la Meghido* și a murit acolo. *2 Cron 22:9
28Slujitorii lui l-au dus într-un car la Ierusalim și l-au îngropat în mormântul lui, cu părinții lui, în cetatea lui David.
29Ahazia se făcuse împărat al lui Iuda în anul al unsprezecelea al lui Ioram, fiul lui Ahab.
30Iehu a intrat în Izreel. Izabela, auzind lucrul acesta, și-a uns sprâncenele*, și-a împodobit capul și se uita pe fereastră. *Ezec 23:40
31Pe când intra Iehu pe poartă, ea a zis: „Pace*, noule Zimri, ucigașul stăpânului său?” *1 Imp 16:9
32El a ridicat fața spre fereastră și a zis: „Cine este pentru mine? Cine?” Și doi sau trei dregători s-au uitat la el, apropiindu-se de fereastră.
33El a zis: „Aruncați-o jos!” Ei au aruncat-o jos și i-a țâșnit sângele pe zid și pe cai. Iehu a călcat-o în picioare.
34Apoi a intrat, a mâncat și a băut și a zis: „Duceți-vă de vedeți pe blestemata aceea și îngropați-o, căci este fată* de împărat.” *1 Imp 16:31
35S-au dus s-o îngroape, dar n-au găsit din ea decât țeasta capului, picioarele și palmele mâinilor.
36S-au întors și au spus lui Iehu, care a zis: „Așa spusese Domnul prin robul său Ilie, Tișbitul: ‘Câinii vor mânca în ogorul din Izreel* carnea Izabelei; *1 Imp 21:23
37și hoitul Izabelei va fi ca gunoiul* pe fața ogoarelor, în ogorul din Izreel, așa încât nu se va mai putea zice: «Aceasta este Izabela!»’” *Ps 83:10