1Ioas avea şapte* ani când a ajuns împărat şi a domnit patruzeci de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Ţibia, din Beer-Şeba.*2 Imp 11:21; 2 Imp 12:1
2Ioas a făcut ce este bine* înaintea Domnului în tot timpul vieţii preotului Iehoiada.*2 Cron 26:5
3Iehoiada a luat pentru Ioas două neveste şi Ioas a născut fii şi fiice.
4După aceea, Ioas şi-a pus de gând să dreagă Casa Domnului.
5A strâns pe preoţi şi pe leviţi şi le-a zis: „Duceţi-vă prin cetăţile lui Iuda şi strângeţi bani* din tot Israelul, pe fiecare an, pentru dregerea Casei Dumnezeului vostru. Şi grăbiţi-vă cu lucrul acesta.” Dar leviţii nu s-au grăbit.*2 Imp 12:4
6Împăratul* a chemat pe marele preot Iehoiada şi i-a zis: „Pentru ce n-ai vegheat ca leviţii să strângă din Iuda şi din Ierusalim darea poruncită de Moise**, robul Domnului, şi pusă pe adunarea lui Israel pentru cortul† mărturiei?*2 Imp 12:7 **Exod 30:12; Exod 30:16 †Num 1:50; Fapte 7:44
7Căci nelegiuita aceea de Atalia şi fiii* ei au pustiit Casa lui Dumnezeu şi au întrebuinţat în slujba baalilor toate lucrurile** închinate Casei Domnului.”*2 Cron 21:17 **2 Imp 12:4
8Atunci, împăratul a poruncit* să se facă o ladă şi să se pună afară la poarta Casei Domnului.*2 Imp 12:9
9Şi s-a dat de veste în Iuda şi în Ierusalim ca să se aducă Domnului* darea pusă de Moise, robul Domnului, pe Israel în pustie.*2 Cron 24:6
10Toate căpeteniile şi tot poporul s-au bucurat de lucrul acesta şi au adus şi au aruncat în ladă tot ce aveau de plătit.
11Când* vedeau leviţii că e mult argint în ladă şi că era vremea ca s-o dea în mâinile dregătorilor împăratului, venea logofătul împăratului şi slujbaşul marelui preot şi goleau lada. Apoi o luau şi o puneau iarăşi la loc. Aşa făceau în fiecare zi şi au strâns mult argint.*2 Imp 12:10
12Împăratul şi Iehoiada îl dădeau meşterilor însărcinaţi cu facerea lucrării în Casa Domnului, care tocmeau cioplitori de piatră şi tâmplari, ca să dreagă Casa Domnului, precum şi lucrători în fier şi aramă, ca să dreagă Casa Domnului.
13Lucrătorii s-au apucat de lucru şi au isprăvit ce era de dres; au pus Casa lui Dumnezeu iarăşi în stare bună şi au întărit-o.
14Când au isprăvit, au adus înaintea împăratului şi înaintea lui Iehoiada argintul care mai rămăsese. Şi cu el* au făcut unelte pentru Casa Domnului, unelte pentru slujbă şi pentru arderile-de-tot, pahare şi alte scule de aur şi de argint. Şi, în tot timpul vieţii lui Iehoiada, au adus necurmat arderi-de-tot în Casa Domnului.*2 Imp 12:13
15Iehoiada a murit bătrân şi sătul de zile. La moarte, avea o sută treizeci de ani.
16L-au îngropat în cetatea lui David, la un loc cu împăraţii, pentru că făcuse bine în Israel, şi faţă de Dumnezeu, şi faţă de Casa Lui.
17După moartea lui Iehoiada, căpeteniile lui Iuda au venit şi s-au închinat înaintea împăratului. Atunci, împăratul i-a ascultat.
18Şi au părăsit Casa Domnului Dumnezeului părinţilor lor şi au slujit astarteelor* şi idolilor. Mânia** Domnului a venit asupra lui Iuda şi asupra Ierusalimului, pentru că se făcuseră vinovaţi în felul acesta.*1 Imp 14:23 **Jud 5:8; 2 Cron 19:2; 2 Cron 28:13; 2 Cron 29:8; 2 Cron 32:25
19Domnul a trimis* la ei proroci să-i întoarcă înapoi la El, dar n-au ascultat de înştiinţările pe care le-au primit.*2 Cron 36:15; Ier 7:25; Ier 7:26; Ier 25:4
20Zaharia, fiul preotului Iehoiada, a fost îmbrăcat cu Duhul* lui Dumnezeu. El s-a înfăţişat înaintea poporului şi i-a zis: „Aşa vorbeşte Dumnezeu: ‘Pentru ce** călcaţi poruncile Domnului? Nu veţi propăşi. Pentru cㆠaţi părăsit pe Domnul, şi El vă va părăsi.’”*2 Cron 15:1; 2 Cron 20:14 **Num 14:41 †2 Cron 15:2
21Şi au uneltit împotriva lui şi l-au ucis* cu pietre, din porunca împăratului, în curtea Casei Domnului.*Mat 23:35; Fapte 7:58; Fapte 7:59
22Împăratul Ioas nu şi-a adus aminte de bunăvoinţa pe care o avusese faţă de el Iehoiada, tatăl lui Zaharia, şi a omorât pe fiul lui. Zaharia a zis când a murit: „Domnul să vadă şi să judece!”
23După trecerea anului, oastea* sirienilor s-a suit împotriva lui Ioas şi a venit în Iuda şi la Ierusalim. Au omorât din popor pe toate căpeteniile poporului şi au trimis împăratului toată prada la Damasc.*2 Imp 12:17
24Oastea sirienilor a venit cu un mic* număr de oameni. Totuşi Domnul a dat** în mâinile lor o oaste foarte însemnată, pentru că părăsiseră pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor. Astfel au pedepsit† sirienii pe Ioas.*Lev 26:8; Deut 32:30; Isa 30:17 **Lev 26:25; Deut 28:25 †2 Cron 22:8; Isa 10:4
25Când au plecat de la el, după ce-l lăsaseră în mari suferinţe, slujitorii* lui au uneltit împotriva lui din pricina sângelui fiului** preotului Iehoiada. L-au omorât în patul lui şi a murit. L-au îngropat în cetatea lui David, dar nu l-au îngropat în mormintele împăraţilor.*2 Imp 12:20 **2 Cron 24:21
26Iată pe cei ce au uneltit împotriva lui: Zabad, fiul Şimeatei, o femeie amonită, şi Iozabad, fiul Şimritei, o femeie moabită.
27Cât despre fiii lui, despre marele număr de prorocii* făcute cu privire la el şi despre dregerea Casei lui Dumnezeu, toate acestea sunt scrise în istoria din cartea împăraţilor.În locul lui a domnit fiul său Amaţia**.*2 Imp 12:18 **2 Imp 12:21