1Primiți bine pe cel slab* în credință și nu vă apucați la vorbă asupra părerilor îndoielnice. *Rom 15:1; Rom 15:7; 1 Cor 8:9; 1 Cor 8:11; 1 Cor 9:22
2Unul crede că poate* să mănânce de toate, pe când altul, care este slab, nu mănâncă decât verdețuri. *Rom 14:14; 1 Cor 10:25; 1 Tim 4:4; Tit 1:15
3Cine mănâncă să nu disprețuiască pe cine* nu mănâncă și cine nu mănâncă să nu judece pe cine mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit. *Col 2:16
4Cine ești tu*, care judeci pe robul altuia? Dacă stă în picioare sau cade, este treaba stăpânului său; totuși va sta în picioare, căci Domnul are putere să-l întărească pentru ca să stea. *Iac 4:12
5Unul* socotește o zi mai presus decât alta; pentru altul, toate zilele sunt la fel. Fiecare să fie deplin încredințat în mintea lui. *Gal 4:10; Col 2:16
6Cine* face deosebire între zile pentru Domnul o face. Cine nu face deosebire între zile pentru Domnul n-o face. Cine mănâncă pentru Domnul mănâncă, pentru că aduce mulțumiri** lui Dumnezeu. Cine nu mănâncă pentru Domnul nu mănâncă și aduce și el mulțumiri lui Dumnezeu. *Gal 4:10 **1 Cor 10:31; 1 Tim 4:3
7În adevăr, niciunul* din noi nu trăiește pentru sine și niciunul din noi nu moare pentru sine. *1 Cor 6:19; 1 Cor 6:20; Gal 2:20; 1 Tes 5:10; 1 Pet 4:2
8Căci, dacă trăim, pentru Domnul trăim și, dacă murim, pentru Domnul murim. Deci, fie că trăim, fie că murim, noi suntem ai Domnului.
9Căci Hristos* pentru aceasta a murit și a înviat, ca să aibă stăpânire** și peste cei morți, și peste cei vii. *2 Cor 5:15 **Fapte 10:36
10Dar pentru ce judeci tu pe fratele tău? Sau pentru ce disprețuiești tu pe fratele tău? Căci toți* ne vom înfățișa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos. *Mat 25:31; Mat 25:32; Fapte 10:42; Fapte 17:31; 2 Cor 5:10; Iuda 1:14; Iuda 1:15
11Fiindcă este scris: „Pe viața* Mea Mă jur, zice Domnul, că orice genunchi se va pleca înaintea Mea și orice limbă va da slavă lui Dumnezeu.” *Isa 45:23; Fil 2:10
12Așa că fiecare* din noi are să dea socoteală despre sine însuși lui Dumnezeu. *Mat 12:36; Gal 6:5; 1 Pet 4:5
13Să nu ne mai judecăm dar unii pe alții. Ci mai bine judecați să* nu faceți nimic care să fie pentru fratele vostru o piatră de poticnire sau un prilej de păcătuire. *1 Cor 8:9; 1 Cor 8:13; 1 Cor 10:32
14Eu știu și sunt încredințat în Domnul Isus că* nimic nu este necurat în sine și că un lucru nu este necurat decât pentru cel** ce crede că este necurat. *Fapte 10:15; Rom 14:2; Rom 14:20; 1 Cor 10:25; 1 Tim 4:4; Tit 1:15 **1 Cor 8:7; 1 Cor 8:10
15Dar, dacă faci ca fratele tău să se mâhnească din pricina unei mâncări, nu mai umbli în dragoste! Nu* nimici, prin mâncarea ta, pe acela pentru care a murit Hristos! *1 Cor 8:11
16Nu* faceți ca binele vostru să fie grăit de rău. *Rom 12:17
17Căci* Împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci neprihănire, pace și bucurie în Duhul Sfânt. *1 Cor 8:8
18Cine slujește lui Hristos în felul acesta este plăcut* lui Dumnezeu și cinstit de oameni. *2 Cor 8:21
19Așadar* să urmărim lucrurile care duc la pacea și zidirea noastră**. *Ps 34:14; Rom 12:18 **Rom 15:2; 1 Cor 14:12; 1 Tes 5:11
20Să nu nimicești pentru* o mâncare lucrul lui Dumnezeu. Drept vorbind, toate** lucrurile sunt curate. Totuși† a mânca din ele, când faptul acesta ajunge pentru altul un prilej de cădere, este rău. *Rom 14:15 **Mat 15:11; Fapte 10:15; Rom 14:14; Tit 1:15 †1 Cor 8:9
21Bine este să nu mănânci carne*, să nu bei vin și să te ferești de orice lucru care poate fi pentru fratele tău un prilej de cădere, de păcătuire sau de slăbire. *1 Cor 8:13
22Încredințarea pe care o ai, păstreaz-o pentru tine, înaintea lui Dumnezeu. Ferice* de cel ce nu se osândește singur în ce găsește bine. *1 Ioan 3:21
23Dar cine se îndoiește și mănâncă este osândit, pentru că nu mănâncă din încredințare. Tot* ce nu vine din încredințare e păcat. *Tit 1:15