1Ferice de cei fără prihană în calea lor, care* umblă întotdeauna după Legea Domnului! *Ps 128:1
2Ferice de cei ce păzesc poruncile Lui, care-L caută din toată inima lor,
3care* nu săvârșesc nicio nelegiuire și umblă în căile Lui! *1 Ioan 3:9; 1 Ioan 5:18
4Tu ai dat poruncile Tale ca să fie păzite cu sfințenie.
5O, de ar ținti căile mele la păzirea orânduirilor Tale!
6Atunci* nu voi roși de rușine la vederea tuturor poruncilor Tale! *Iov 22:26; 1 Ioan 2:28
7Te voi lăuda* cu inimă neprihănită când voi învăța legile dreptății Tale. *Ps 119:171
8Vreau să păzesc orânduirile Tale: nu mă părăsi de tot!
9Cum își va ține tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul Tău.
10Te* caut din toată inima mea; nu mă lăsa să mă abat** de la poruncile Tale. *2 Cron 15:15 **Ps 119:21; Ps 119:118
11Strâng Cuvântul Tău în* inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta! *Ps 37:31; Luca 2:19; Luca 2:51
12Binecuvântat să fii Tu, Doamne! Învață-mă* orânduirile Tale! *Ps 119:26; Ps 119:33; Ps 119:64; Ps 119:68; Ps 119:108; Ps 119:124; Ps 119:135; Ps 25:4
13Cu buzele mele vestesc* toate hotărârile gurii Tale. *Ps 34:11
14Când urmez învățăturile Tale, mă bucur de parc-aș avea toate comorile.
15Mă gândesc* adânc la poruncile Tale și cărările Tale le am sub ochi. *Ps 1:2; Ps 119:23; Ps 119:48; Ps 119:78
16Mă desfătez* în orânduirile Tale și nu uit Cuvântul Tău. *Ps 1:2; Ps 119:35; Ps 119:47; Ps 119:70; Ps 119:77
17Fă* bine robului Tău, ca să trăiesc și să păzesc Cuvântul Tău! *Ps 116:7
18Deschide-mi ochii, ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale!
19Sunt un străin* pe pământ: nu-mi ascunde poruncile Tale! *Gen 47:9; 1 Cron 29:15; Ps 39:12; 2 Cor 5:6; Evr 11:13
20Totdeauna mi se topește* sufletul de dor după legile Tale. *Ps 42:1; Ps 42:2; Ps 63:1; Ps 84:2; Ps 119:40; Ps 119:131
21Tu mustri pe cei îngâmfați, pe blestemații aceștia care se* rătăcesc de la poruncile Tale. *Ps 119:10; Ps 119:110; Ps 119:118
22Ridică* de pe mine ocara și disprețul, căci păzesc învățăturile Tale! *Ps 39:8
23Să tot stea voievozii și să vorbească împotriva mea: robul Tău cugetă* adânc la orânduirile Tale. *Ps 119:15
24Învățăturile* Tale sunt desfătarea mea și sfătuitorii mei. *Ps 119:77; Ps 119:92
25Sufletul meu este lipit* de țărână: înviorează-mă** după făgăduința Ta! *Ps 44:25 **Ps 119:40; Ps 143:11
26Eu îmi istorisesc căile și Tu mă asculți: învață-mă* orânduirile Tale! *Ps 119:12; Ps 25:4; Ps 27:11; Ps 86:11
27Fă-mă să pricep calea poruncilor Tale și voi* cugeta la lucrurile Tale cele minunate! *Ps 145:5; Ps 145:6
28Îmi plânge sufletul* de durere: ridică-mă, după Cuvântul Tău! *Ps 107:26
29Depărtează-mă de calea necredincioșiei către Tine și dă-mi îndurarea Ta, ca să urmez Legea Ta!
30Aleg calea adevărului, pun legile Tale sub ochii mei.
31Mă țin de învățăturile Tale, Doamne, nu mă lăsa de rușine!
32Alerg pe calea poruncilor Tale, căci îmi scoți inima la* larg. *1 Imp 4:29; Isa 60:5; 2 Cor 6:11
33Învață-mă*, Doamne, calea orânduirilor Tale, ca s-o țin până** la sfârșit! *Ps 119:12 **Ps 119:112; Mat 10:22; Apoc 2:26
34Dă-mi* pricepere, ca să păzesc Legea Ta și s-o țin din toată inima mea! *Ps 119:73; Prov 2:6; Iac 1:5
35Povățuiește-mă pe cărarea poruncilor Tale, căci îmi place* de ea! *Ps 119:16
36Pleacă-mi inima spre învățăturile Tale, și nu spre câștig*! *Ezec 33:31; Marc 7:21; Marc 7:22; Luca 12:15; 1 Tim 6:10; Evr 13:5
37Abate-mi* ochii de la vederea** lucrurilor deșarte, înviorează-mㆠîn calea Ta! *Isa 33:15 **Prov 23:5 †Ps 119:40
38Împlinește-Ți* făgăduința față de robul Tău, făgăduința făcută pentru cei ce se tem de Tine! *2 Sam 7:25
39Depărtează de la mine ocara de care mă tem! Căci judecățile Tale sunt pline de bunătate.
40Iată, doresc* să împlinesc poruncile Tale: fă-mă să trăiesc** în neprihănirea cerută de Tine! *Ps 119:20 **Ps 119:25; Ps 119:37; Ps 119:88; Ps 119:107; Ps 119:149; Ps 119:156; Ps 119:159
41Să vină*, Doamne, îndurarea Ta peste mine, mântuirea Ta, după făgăduința Ta! *Ps 106:4; Ps 119:77
42Și atunci voi putea răspunde celui ce mă batjocorește, căci mă încred în Cuvântul Tău.
43Nu lua de tot din gura mea cuvântul adevărului! Căci nădăjduiesc în judecățile Tale.
44Voi păzi Legea Ta necurmat, totdeauna și pe vecie.
45Voi umbla în loc larg, căci caut poruncile Tale.
46Voi* vorbi despre învățăturile Tale înaintea împăraților și nu-mi va roși obrazul. *Ps 138:1; Mat 10:18; Mat 10:19; Fapte 26:1; Fapte 26:2
47Mă desfătez* în poruncile Tale, căci le iubesc. *Ps 119:16
48Îmi întind mâinile spre poruncile Tale, pe care le iubesc, și vreau să mă gândesc* adânc la orânduirile Tale. *Ps 119:15
49Adu-Ți aminte de făgăduința dată robului Tău, în care m-ai făcut să-mi pun* nădejdea! *Ps 119:74; Ps 119:81; Ps 119:147
50Aceasta este mângâierea* mea în necazul meu: că făgăduința Ta îmi dă iarăși viață. *Rom 15:4
51Niște îngâmfați mi-aruncă batjocuri*, totuși eu nu mă abat** de la Legea Ta. *Ier 20:7 **Iov 23:11; Ps 44:18; Ps 119:157
52Mă gândesc la judecățile Tale de odinioară, Doamne, și mă mângâi.
53M-apucă o mânie* aprinsă la vederea celor răi, care părăsesc Legea Ta. *Ezra 9:3
54Orânduirile Tale sunt prilejul cântărilor mele în casa pribegiei mele.
55Noaptea îmi aduc* aminte de Numele Tău, Doamne, și păzesc Legea Ta. *Ps 63:6
56Așa mi se cuvine, căci păzesc poruncile Tale.
57Partea* mea, Doamne, o spun, este să păzesc cuvintele Tale. *Ps 16:5; Ier 10:16; Plang 3:24
58Te rog din toată inima mea: ai milă de mine, după* făgăduința Ta! *Ps 119:41
59Mă gândesc* la căile mele și îmi îndrept picioarele spre învățăturile Tale. *Luca 15:17; Luca 15:18
60Mă grăbesc și nu preget să păzesc poruncile Tale.
61Cursele celor răi mă înconjoară, dar nu uit Legea Ta.
62Mă scol la* miezul nopții să Te laud pentru judecățile Tale cele drepte. *Fapte 16:25
63Sunt prieten cu toți cei ce se tem de Tine și cu cei ce păzesc poruncile Tale.
64Pământul, Doamne, este plin de bunătatea* Ta; învață-mă orânduirile Tale! *Ps 33:5
65Tu faci bine robului Tău, Doamne, după făgăduința Ta.
66Învață-mă* să am înțelegere și pricepere, căci cred în poruncile Tale! *Ps 119:12; Ps 119:25
67Până* ce am fost smerit, rătăceam; dar acum păzesc Cuvântul Tău. *Ps 119:71; Ier 31:18; Ier 31:19; Evr 12:11
68Tu ești bun* și binefăcător: învață-mă** orânduirile Tale! *Ps 106:1; Ps 107:1; Mat 19:17 **Ps 119:12; Ps 119:25
69Niște îngâmfați urzesc* neadevăruri împotriva mea; dar eu păzesc din toată inima mea poruncile Tale. *Iov 13:4; Ps 109:2
70Inima lor este nesimțitoare* ca grăsimea, dar eu mă desfătez în** Legea Ta. *Ps 17:10; Isa 6:10; Fapte 28:27 **Ps 119:35
71Este spre* binele meu că m-ai smerit, ca să învăț orânduirile Tale. *Ps 119:67; Evr 12:10; Evr 12:11
72Mai* mult prețuiește pentru mine legea gurii Tale decât o mie de lucruri de aur și de argint. *Ps 119:127; Ps 19:10; Prov 8:10; Prov 8:11; Prov 8:19
73Mâinile* Tale m-au făcut și m-au întocmit; dă-mi pricepere**, ca să învăț poruncile Tale! *Iov 10:8; Ps 100:3; Ps 138:8; Ps 139:14 **Ps 119:34; Ps 119:144
74Cei* ce se tem de Tine mă văd și se bucură, căci nădăjduiesc în făgăduințele** Tale. *Ps 34:2 **Ps 119:49; Ps 119:147
75Știu, Doamne, că judecățile Tale sunt drepte: din* credincioșie m-ai smerit. *Evr 12:10
76Fă ca bunătatea Ta să-mi fie mângâiere, cum ai făgăduit robului Tău!
77Să vină* peste mine îndurările Tale, ca să trăiesc, căci Legea** Ta este desfătarea mea. *Ps 119:41 **Ps 119:24; Ps 119:47; Ps 119:174
78Să fie înfruntați* îngâmfații care mă asupresc fără** temei! Căci eu mă gândesc† adânc la poruncile Tale. *Ps 25:3 **Ps 119:86 †Ps 119:23
79Să se întoarcă la mine cei ce se tem de Tine și cei ce cunosc învățăturile Tale!
80Inima să-mi fie neîmpărțită în orânduirile Tale, ca să nu fiu dat de rușine!
81Îmi tânjește* sufletul după mântuirea Ta: nădăjduiesc în făgăduința** Ta. *Ps 73:26; Ps 84:2 **Ps 119:74; Ps 119:114
82Mi se topesc* ochii după făgăduința Ta și zic: „Când mă vei mângâia?” *Ps 119:123; Ps 69:3
83Căci am ajuns* ca un burduf pus în fum, totuși nu uit orânduirile Tale. *Iov 30:30
84Care* este numărul zilelor robului Tău? Când** vei pedepsi pe cei ce mă prigonesc? *Ps 39:4 **Apoc 6:10
85Niște îngâmfați* sapă gropi înaintea mea; nu lucrează după Legea Ta. *Ps 35:7; Prov 16:27
86Toate poruncile Tale nu sunt decât credincioșie; ei mă prigonesc* fără** temei: ajută-mă! *Ps 119:78 **Ps 35:19; Ps 38:19
87Gata, gata să mă doboare și să mă prăpădească, dar eu nu părăsesc poruncile Tale.
88Înviorează-mă* după bunătatea Ta, ca să păzesc învățăturile gurii Tale! *Ps 119:40
89Cuvântul Tău, Doamne, dăinuiește în* veci în ceruri. *Ps 89:2; Mat 24:34; Mat 24:35; 1 Pet 1:25
90Credincioșia Ta ține din neam în neam; Tu ai întemeiat pământul, și el rămâne tare.
91După legile* Tale stă în picioare totul astăzi, căci toate lucrurile Îți sunt supuse. *Ier 33:25
92Dacă n-ar fi fost Legea* Ta desfătarea mea, aș fi pierit în ticăloșia mea. *Ps 119:24
93Niciodată nu voi uita poruncile Tale, căci prin ele mă înviorezi.
94Al Tău sunt: mântuiește-mă, căci caut poruncile Tale!
95Niște răi mă așteaptă ca să mă piardă, dar eu iau aminte la învățăturile Tale.
96Văd că tot* ce este desăvârșit are margini, poruncile Tale însă sunt fără margini. *Mat 5:18; Mat 24:35
97Cât de mult iubesc Legea Ta! Toată ziua mă gândesc* la ea. *Ps 1:2
98Poruncile Tale mă fac mai înțelept* decât vrăjmașii mei, căci totdeauna le am cu mine. *Deut 4:6; Deut 4:8
99Sunt mai învățat decât toți învățătorii mei, căci* mă gândesc la învățăturile Tale. *2 Tim 3:15
100Am mai* multă pricepere decât bătrânii, căci păzesc poruncile Tale. *Iov 32:7
101Îmi țin* piciorul departe de orice drum rău, ca să păzesc Cuvântul Tău. *Prov 1:15
102Nu mă depărtez de legile Tale, căci Tu mă înveți.
103Ce* dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decât mierea în gura mea! *Ps 19:10; Prov 8:11
104Prin poruncile Tale mă fac mai priceput, de aceea urăsc* orice cale a minciunii. *Ps 119:128
105Cuvântul Tău este o candelă* pentru picioarele mele și o lumină pe cărarea mea. *Prov 6:23
106Jur*, și mă voi ține de jurământ, că voi păzi legile Tale cele drepte. *Neem 10:29
107Sunt foarte amărât: înviorează-mă*, Doamne, după Cuvântul Tău! *Ps 119:88
108Primește, Doamne, simțămintele* pe care le spune gura mea și învață-mă** legile Tale! *Osea 14:2; Evr 13:15 **Ps 119:12; Ps 119:26
109Viața* îmi este necurmat în primejdie, și totuși nu uit Legea Ta. *Iov 13:14
110Niște răi îmi întind* curse, dar eu nu** mă rătăcesc de la poruncile Tale. *Ps 140:5; Ps 141:9 **Ps 119:10; Ps 119:21
111Învățăturile Tale sunt moștenirea* mea de veci, căci ele** sunt bucuria inimii mele. *Deut 33:4 **Ps 119:77; Ps 119:92; Ps 119:174
112Îmi plec inima să împlinesc orânduirile Tale, totdeauna și până* la sfârșit. *Ps 119:33
113Urăsc pe oamenii nehotărâți, dar iubesc Legea Ta.
114Tu ești adăpostul* și scutul meu; eu nădăjduiesc în făgăduința** Ta. *Ps 32:7; Ps 91:1 **Ps 119:81
115Depărtați-vă* de mine, răilor, ca să păzesc poruncile Dumnezeului meu! *Ps 6:8; Ps 139:19; Mat 7:23
116Sprijină-mă, după făgăduința Ta, ca să trăiesc și nu mă lăsa* de rușine în nădejdea mea! *Ps 25:2; Rom 5:5; Rom 9:33; Rom 10:11
117Fii sprijinul meu, ca să fiu scăpat și să mă veselesc neîncetat de orânduirile Tale!
118Tu disprețuiești pe toți cei ce se depărtează* de orânduirile Tale, căci înșelătoria lor este zadarnică. *Ps 119:21
119Ca* spuma iei pe toți cei răi de pe pământ, de aceea eu iubesc învățăturile Tale. *Ezec 22:18
120Mi se înfioară carnea* de frica Ta și mă tem de judecățile Tale. *Hab 3:16
121Păzesc legea și dreptatea: nu mă lăsa în voia asupritorilor mei!
122Ia sub ocrotirea* Ta binele robului Tău și nu mă lăsa apăsat de niște îngâmfați! *Evr 7:22
123Mi se topesc ochii* după mântuirea Ta și după făgăduința Ta cea dreaptă. *Ps 119:81; Ps 119:82
124Poartă-Te cu robul Tău după bunătatea Ta și învață-mă* orânduirile Tale! *Ps 119:12
125Eu sunt robul* Tău; dă-mi pricepere, ca să cunosc învățăturile Tale! *Ps 116:16
126Este vremea ca Domnul să lucreze, căci ei calcă Legea Ta.
127De aceea*, eu iubesc poruncile Tale mai mult decât aurul, da, mai mult decât aurul curat. *Ps 119:72; Ps 19:10; Prov 8:11
128De aceea, găsesc drepte toate poruncile Tale și urăsc* orice cale a minciunii. *Ps 119:104
129Învățăturile Tale sunt minunate, de aceea le păzește sufletul meu.
130Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere* celor fără răutate. *Ps 19:7; Prov 1:4
131Deschid gura și oftez, căci sunt* lacom după poruncile Tale. *Ps 119:20
132Întoarce-Ți* Fața spre mine și ai milă de mine, după** obiceiul Tău față de cei ce iubesc Numele Tău! *Ps 106:4 **2 Tes 1:6; 2 Tes 1:7
133Întărește-mi* pașii în Cuvântul Tău și nu** lăsa nicio nelegiuire să stăpânească peste mine! *Ps 17:5 **Ps 19:13; Rom 6:12
134Izbăvește-mă de* asuprirea oamenilor, ca să păzesc poruncile Tale! *Luca 1:74
135Fă să strălucească Fața* Ta peste robul Tău și învață-mă** orânduirile Tale! *Ps 4:6 **Ps 119:12; Ps 119:26
136Ochii îmi varsă șiroaie* de ape, pentru că Legea Ta nu este păzită. *Ier 9:1; Ier 14:17; Ezec 9:4
137Tu ești drept*, Doamne, și judecățile Tale sunt fără prihană. *Ezra 9:15; Neem 9:33; Ier 12:1; Dan 9:7
138Tu Îți întemeiezi învățăturile* pe dreptate și pe cea mai mare credincioșie. *Ps 19:7
139Râvna* mea mă mănâncă, pentru că potrivnicii mei uită cuvintele Tale. *Ps 69:9; Ioan 2:17
140Cuvântul Tău este cu totul încercat*, și robul Tău îl iubește. *Ps 12:6; Ps 18:30; Ps 19:8; Prov 30:5
141Sunt mic și disprețuit, dar nu uit poruncile Tale.
142Dreptatea Ta este o dreptate veșnică și Legea Ta este adevărul*. *Ps 119:151; Ps 19:9; Ioan 17:17
143Necazul și strâmtorarea mă ajung, dar poruncile Tale sunt desfătarea* mea. *Ps 119:77
144Învățăturile Tale sunt drepte pe vecie: dă-mi pricepere*, ca să trăiesc! *Ps 119:34; Ps 119:73; Ps 119:169
145Te chem din toată inima mea: ascultă-mă, Doamne, ca să păzesc orânduirile Tale!
146Te chem: mântuiește-mă, ca să păzesc învățăturile Tale!
147O iau înaintea* zorilor și strig; nădăjduiesc** în făgăduințele Tale. *Ps 5:3; Ps 88:13; Ps 130:6 **Ps 119:74
148O iau înaintea* străjilor de noapte și deschid ochii, ca să mă gândesc adânc la Cuvântul Tău. *Ps 63:1; Ps 63:6
149Ascultă-mi glasul, după bunătatea Ta, înviorează-mă*, Doamne, după judecata Ta! *Ps 119:40; Ps 119:154
150Se apropie cei ce urmăresc mișelia și se depărtează de Legea Ta.
151Dar Tu ești aproape*, Doamne, și** toate poruncile Tale sunt adevărul. *Ps 145:18 **Ps 119:142
152De multă vreme știu, din învățăturile Tale, că le-ai așezat pentru* totdeauna. *Luca 21:33
153Vezi-mi* ticăloșia și izbăvește-mă, căci nu uit Legea Ta! *Plang 5:1
154Apără-mi* pricina și răscumpără-mă, înviorează-mă**, după făgăduința Ta! *1 Sam 24:15; Ps 35:1; Mica 7:9 **Ps 119:40
155Mântuirea este departe* de cei răi, căci ei nu caută orânduirile Tale. *Iov 5:4
156Mari sunt îndurările Tale, Doamne! Înviorează-mă* după judecățile Tale! *Ps 119:149
157Mulți sunt prigonitorii și potrivnicii mei, dar nu* mă depărtez de învățăturile Tale. *Ps 44:18; Ps 119:51
158Văd cu scârbă* pe cei necredincioși Ție, care nu păzesc Cuvântul Tău. *Ps 119:136; Ezec 9:4
159Vezi cât de mult iubesc eu poruncile Tale: înviorează-mă*, Doamne, după bunătatea Ta! *Ps 119:88
160Temelia Cuvântului Tău este adevărul și toate legile Tale cele drepte sunt veșnice.
161Niște* voievozi mă prigonesc fără temei, dar inima mea nu tremură decât de cuvintele Tale. *1 Sam 24:11; 1 Sam 24:14; 1 Sam 26:18; Ps 119:23
162Mă bucur de Cuvântul Tău ca cel ce găsește o mare pradă.
163Urăsc și nu pot suferi minciuna, dar iubesc Legea Ta.
164De șapte ori pe zi Te laud din pricina legilor Tale celor drepte.
165Multă* pace au cei ce iubesc Legea Ta și nu li se întâmplă nicio nenorocire. *Prov 3:2; Isa 32:17
166Eu nădăjduiesc* în mântuirea Ta, Doamne, și împlinesc poruncile Tale. *Gen 49:18; Ps 119:174
167Sufletul meu ține învățăturile Tale și le iubesc mult de tot!
168Păzesc poruncile și învățăturile Tale, căci* toate căile mele sunt înaintea Ta. *Prov 5:21
169Să ajungă strigătul meu până la Tine, Doamne! Dă-mi pricepere*, după făgăduința Ta! *Ps 119:144
170Să ajungă cererea mea până la Tine! Izbăvește-mă, după făgăduința Ta!
171Buzele* mele să vestească lauda Ta, căci Tu mă înveți orânduirile Tale! *Ps 119:7
172Să cânte limba mea Cuvântul Tău, căci toate poruncile Tale sunt drepte!
173Mâna Ta să-mi fie într-ajutor, căci am* ales poruncile Tale! *Ios 24:22; Prov 1:29; Luca 10:42
174Suspin* după mântuirea Ta, Doamne, și Legea** Ta este desfătarea mea. *Ps 119:166 **Ps 119:16; Ps 119:24; Ps 119:47; Ps 119:77; Ps 119:111
175Să-mi trăiască sufletul și să Te laude, și judecățile Tale să mă sprijine!
176Rătăcesc* ca o oaie pierdută: caută pe robul Tău, căci nu uit poruncile Tale! *Isa 53:6; Luca 15:4; 1 Pet 2:25