1M-am dezgustat* de viață! Voi da drum slobod plângerii mele, voi vorbi** în amărăciunea sufletului meu. *1 Imp 19:4; Iov 7:16; Iona 4:3; Iona 4:8 **Iov 7:11
2Eu zic lui Dumnezeu: ‘Nu mă osândi! Arată-mi pentru ce Te cerți cu mine!
3Îți place să chinuiești, să disprețuiești făptura mâinilor Tale, în timp ce faci să-Ți strălucească bunăvoința peste sfatul celor răi?
4Oare ai ochi de carne, sau vezi* cum vede un om? *1 Sam 16:7
5Zilele Tale sunt ca zilele omului și anii Tăi ca anii lui,
6ca să cercetezi fărădelegea mea și să cauți păcatul meu,
7când* știi bine că nu sunt vinovat și că nimeni nu mă poate scăpa din mâna Ta? *Ps 139:1; Ps 139:2
8Mâinile* Tale m-au făcut și m-au zidit, ele m-au întocmit în întregime… Și Tu să mă nimicești! *Ps 119:73
9Adu-Ți aminte* că Tu m-ai lucrat ca lutul! Și vrei din nou să mă prefaci în țărână? *Gen 2:7; Gen 3:19; Isa 64:8
10Nu m-ai muls ca laptele? Nu m-ai închegat ca brânza?
11M-ai îmbrăcat* cu piele și carne, m-ai țesut cu oase și vine; *Ps 139:14
12mi-ai dat bunăvoința Ta și viața, m-ai păstrat cu suflarea prin îngrijirile și paza Ta.
13Iată totuși ce ascundeai în inima Ta, iată, știu acum ce aveai de gând:
14ca, dacă păcătuiesc, să mă* pândești și să nu-mi ierți fărădelegea. *Ps 139:1
15Dacă sunt vinovat, vai* de mine! Dacă sunt nevinovat**, nu îndrăznesc să-mi ridic capul, sătul de rușine și cufundat în ticăloșia† mea. *Isa 3:11 **Iov 9:12; Iov 9:15; Iov 9:20; Iov 9:21 †Ps 25:18
16Și dacă îndrăznesc să-l ridic, mă urmărești* ca un leu, mă lovești cu lucruri de mirat, *Isa 38:13; Plang 3:10
17Îmi pui înainte noi martori împotrivă, Îți crește mânia împotriva mea și mă năpădești cu o droaie de nenorociri.
18Pentru ce* m-ai scos din pântecele mamei mele? O, de aș fi murit, și ochiul să nu mă fi văzut! *Iov 3:11
19Aș fi ca și cum n-aș fi fost, și din pântecele mamei mele aș fi trecut în mormânt!
20Nu sunt* zilele mele destul de puține? Să mă lase** dar, să plece† de la mine și să răsuflu puțin *Iov 7:6; Iov 7:16; Iov 8:9; Ps 39:5 **Ps 39:13 †Iov 7:16; Iov 7:19
21înainte de a mă duce, ca să nu mă mai întorc,
22în țara* întunericului și a umbrei** morții, în țara negurii adânci, unde domnesc umbra morții și neorânduiala și unde lumina este ca întunericul!’” *Ps 88:12 **Ps 23:4