Proverbele 15

1Un răspuns* blând potolește mânia, dar o vorbă** aspră ațâță mânia. *Jud 8:1; Prov 25:15 **1 Sam 25:10; 1 Imp 12:13; 1 Imp 12:14; 1 Imp 12:16

2Limba înțelepților dă știință plăcută, dar gura* nesocotiților împroașcă nebunie. *Prov 15:28; Prov 12:23; Prov 13:16

3Ochii Domnului sunt în* orice loc, ei văd pe cei răi și pe cei buni. *Iov 34:21; Prov 5:21; Ier 16:17; Ier 32:19; Evr 4:13

4Limba dulce este un pom de viață, dar limba stricată zdrobește sufletul.

5Nesocotitul* disprețuiește învățătura tatălui său, dar** cine ia seama la mustrare ajunge înțelept. *Prov 10:1 **Prov 13:18; Prov 15:31; Prov 15:32

6În casa celui neprihănit este mare belșug, dar în câștigurile celui rău este tulburare.

7Buzele înțelepților seamănă știința, dar inima celor nesocotiți este stricată.

8Jertfa* celor răi este o scârbă înaintea Domnului, dar rugăciunea celor fără prihană Îi este plăcută. *Prov 21:27; Prov 28:9; Isa 1:11; Isa 61:8; Isa 66:3; Ier 6:20; Ier 7:22; Amos 5:22

9Calea celui rău este urâtă Domnului, dar El iubește pe cel ce umblă* după neprihănire. *Prov 21:21; 1 Tim 6:11

10Cine părăsește cărarea este aspru* pedepsit, și cine** urăște mustrarea va muri. *1 Imp 22:8 **Prov 5:12; Prov 10:17

11Locuința morților* și adâncul sunt cunoscute Domnului, cu cât mai mult inimile** oamenilor! *Iov 26:6; Ps 139:8 **2 Cron 6:30; Ps 7:9; Ps 44:21; Ioan 2:24; Ioan 2:25; Ioan 21:17; Fapte 1:24

12Batjocoritorului* nu-i place să fie mustrat, de aceea nu se duce la cei înțelepți. *Amos 5:10; 2 Tim 4:3

13O inimă* veselă înseninează fața, dar, când** inima este tristă, duhul este mâhnit. *Prov 17:22 **Prov 12:25

14Inima celor pricepuți caută știința, dar gura nesocotiților găsește plăcere în nebunie.

15Toate zilele celui nenorocit sunt rele, dar* cel cu inima mulțumită are un ospăț necurmat. *Prov 17:22

16Mai* bine puțin cu frică de Domnul decât o mare bogăție cu tulburare! *Ps 37:16; Prov 16:8; 1 Tim 6:6

17Mai* bine un prânz de verdețuri și dragoste decât un bou îngrășat și ură. *Prov 17:1

18Un om* iute la mânie stârnește certuri, dar cine este încet la mânie potolește neînțelegerile. *Prov 26:21; Prov 29:22

19Drumul* leneșului este ca un hățiș de spini, dar cărarea celor fără prihană este netezită. *Prov 22:5

20Un fiu* înțelept este bucuria tatălui său, dar un om nesocotit disprețuiește pe mama sa. *Prov 10:1; Prov 29:3

21Nebunia* este o bucurie pentru cel fără minte, dar** un om priceput merge pe drumul cel drept. *Prov 10:23 **Efes 5:15

22Planurile nu izbutesc când* lipsește o adunare care să chibzuiască, dar izbutesc când sunt mulți sfetnici. *Prov 11:14; Prov 20:18

23Omul are bucurie să dea un răspuns cu gura lui. Și ce bună este o* vorbă spusă la vreme potrivită! *Prov 25:11

24Pentru cel înțelept, cărarea* vieții duce în sus, ca să-l abată de la Locuința morților, care este jos. *Fil 3:20; Col 3:1; Col 3:2

25Domnul surpă casa* celor mândri, dar întărește hotarele** văduvei. *Prov 12:7; Prov 14:11 **Ps 68:5; Ps 68:6; Ps 146:9

26Gândurile* rele sunt urâte Domnului, dar** cuvintele prietenoase sunt curate înaintea Lui. *Prov 6:16; Prov 6:18 **Ps 37:30

27Cel* lacom de câștig își tulbură casa, dar cel ce urăște mita va trăi. *Prov 11:19; Isa 5:8; Ier 17:11

28Inima celui neprihănit se gândește* ce să răspundă, dar gura celor răi împroașcă răutăți. *1 Pet 3:15

29Domnul Se depărtează* de cei răi, dar ascultă rugăciunea** celor neprihăniți. *Ps 10:1; Ps 34:16 **Ps 145:18; Ps 145:19

30O privire prietenoasă înveselește inima, o veste bună întărește oasele.

31Urechea* care ia aminte la învățăturile care duc la viață locuiește în mijlocul înțelepților. *Prov 15:5

32Cel ce leapădă certarea își disprețuiește sufletul, dar cel ce ascultă mustrarea capătă pricepere.

33Frica* de Domnul este școala înțelepciunii și smerenia merge înaintea** slavei. *Prov 1:7 **Prov 18:12

©2022 Lorand.work