Numeri 25

Închinarea la idoli

1Israel locuia în Sitim* şi poporul** a început să se dea la curvie cu fetele lui Moab.*Num 33:49; Ios 2:1; Mica 6:5 **Num 31:16; 1 Cor 10:8

2Ele au poftit* poporul la jertfele** dumnezeilor lor, şi poporul a mâncat şi s-a închinat până la pământ înaintea dumnezeilor lor.*Ios 22:17; Ps 106:28; Osea 9:10 **Exod 34:15; Exod 34:16; 1 Cor 10:20 Exod 20:5

3Israel s-a alipit de Baal-Peor, şi Domnul S-a* aprins de mânie împotriva lui Israel.*Ps 106:29

4Domnul a zis lui Moise: „Strânge* pe toate căpeteniile poporului şi spânzură pe cei vinovaţi înaintea Domnului în faţa soarelui, pentru ca să se întoarcă de la Israel mânia aprinsă** a Domnului.”*Deut 4:3; Ios 22:17 **Num 25:11; Deut 13:17

5Moise a zis judecătorilor* lui Israel:„Fiecare** din voi să ucidă pe aceia dintre ai lui care s-au lipit de Baal-Peor.”*Exod 18:21; Exod 18:25 **Exod 32:27; Deut 13:6; Deut 13:9; Deut 13:13; Deut 13:15

6Şi iată că un bărbat dintre copiii lui Israel a venit şi a adus la fraţii lui pe o madianită, sub ochii lui Moise şi sub ochii întregii adunări a copiilor lui Israel, pe când plângeau* la uşa cortului întâlnirii.*Ioel 2:17

7La vederea acestui* lucru, Fineas, fiul** lui Eleazar, fiul preotului Aaron, s-a sculat din mijlocul adunării şi a luat o suliţă în mână.*Ps 106:30 **Exod 6:25

8S-a luat după omul acela din Israel până în cortul lui, i-a străpuns prin pântece pe amândoi: atât pe bărbatul acela din Israel, cât şi pe femeia aceea. Şi a încetat astfel urgia* care izbucnise printre copiii lui Israel.*Ps 106:30

9Douăzeci şi patru de mii au murit* loviţi de urgia aceea.*Deut 4:3; 1 Cor 10:8

10Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:

11„Fineas*, fiul lui Eleazar, fiul preotului Aaron, a abătut mânia Mea de la copiii lui Israel prin râvna pe care a avut-o pentru Mine în mijlocul lor şi n-am nimicit, în mânia** Mea, pe copiii lui Israel.*Ps 106:30 **Exod 20:5; Deut 32:16; Deut 32:21; 1 Imp 14:22; Ps 78:58; Ezec 16:38; Tef 1:18; Tef 3:8

12De aceea să spui că închei* cu el un legământ de pace.*Mal 2:4; Mal 2:5; Mal 3:1

13Acesta va fi pentru el şi pentru sămânţa* lui după el legământul unei preoţii** veşnice, pentru că a fost plin de râvnă pentru Dumnezeul lui şi a făcut ispăşire†† pentru copiii lui Israel.”*1 Cron 6:4 **Exod 40:15 Fapte 22:3; Rom 10:2 ††Evr 2:17

14Bărbatul acela din Israel care a fost ucis împreună cu madianita se numea Zimri, fiul lui Salu; el era căpetenia unei case părinteşti a simeoniţilor.

15Femeia care a fost ucisă se numea Cozbi, fata lui Ţur*, căpetenia seminţiilor ieşite dintr-o casă părintească din Madian.*Num 31:8; Ios 13:21

Omorârea madianiţilor

16Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:

17„Priviţi-i pe* madianiţi ca vrăjmaşi şi ucideţi-i,*Num 31:2

18căci şi ei vi s-au arătat vrăjmaşi, amăgindu-vă prin vicleşugurile* lor, în fapta lui Peor şi în fapta Cozbiei, fata unei căpetenii a lui Madian, sora lor, ucisă în ziua urgiei care a avut loc cu prilejul faptei lui Peor.”*Num 31:16; Apoc 2:14

©2022 Lorand.work