Numeri 11

Focul Domnului

1Poporul* a cârtit în gura mare împotriva Domnului, zicând că-i merge rău. Când a auzit, Domnul S-a mâniat**. S-a aprins între ei focul Domnului şi a mistuit o parte din marginea taberei.*Deut 9:22 **Ps 78:21 Lev 10:2; Num 16:35; 2 Imp 1:12; Ps 106:18

2Poporul a strigat către Moise. Moise s-a rugat* Domnului, şi focul s-a stins.*Iac 5:16

3Locului aceluia i-au pus numele Tabeera (Ardere), pentru că se aprinsese focul Domnului printre ei.

Prepeliţele

4Adunăturii* de oameni care se aflau în mijlocul lui Israel i-a venit poftă, ba chiar şi copiii lui Israel au început să plângă şi să zică: „Cine** ne va da carne să mâncăm?*Exod 12:38 **Ps 78:18; Ps 106:14; 1 Cor 10:6

5Ne aducem* aminte de peştii pe care-i mâncam în Egipt şi care nu ne costau nimic, de castraveţi, de pepeni, de praji, de ceapă şi de usturoi.*Exod 10:3

6Acum ni s-a uscat* sufletul: nu mai este nimic! Ochii noştri nu văd decât mana aceasta.”*Num 21:5

7Mana* semăna cu grăuntele de coriandru şi la vedere era ca bedelionul**.*Exod 16:14; Exod 16:31 **Gen 2:12

8Poporul se risipea şi o strângea, o măcina la râşniţă sau o pisa într-o piuă; o fierbea în oală şi făcea turte din ea. Mana avea gustul* unei turte făcute cu untdelemn.*Exod 16:31

9Când cădea roua* noaptea în tabără, cădea şi mana.*Exod 16:13; Exod 16:14

10Moise a auzit pe popor plângând, fiecare în familia lui şi la uşa cortului lui. Mânia* Domnului s-a aprins cu tărie. Moise s-a întristat*Ps 78:21

11şi a zis* Domnului: „Pentru ce mâhneşti Tu pe robul Tău şi pentru ce n-am căpătat eu trecere înaintea Ta, de ai pus peste mine sarcina acestui popor întreg?*Deut 1:12

12Oare eu am zămislit pe poporul acesta? Oare eu l-am născut, ca să-mi zici: ‘Poartă-l* la sânul tău, cum poartă doica** pe copil, până în ţara pe care ai jurat părinţilor lui că i-o vei da’?*Isa 40:11 **Isa 49:23; 1 Tes 2:7 Gen 26:3; Gen 50:24; Exod 13:5

13De unde* să iau carne, ca să dau la tot poporul acesta? Căci ei plâng la mine, zicând: ‘Dă-ne carne ca să mâncăm!’*Mat 15:33; Marc 8:4

14Eu* singur nu pot să port pe tot poporul acesta, căci este prea greu pentru mine.*Exod 18:18

15Decât să Te porţi aşa cu mine, mai bine omoară-mă*, Te rog, dacă mai am vreo trecere înaintea Ta, ca să nu-mi mai văd** nenorocirea.”*1 Imp 19:4; Iona 4:3 **Tef 3:15

16Domnul a zis lui Moise: „Adună la Mine şaptezeci* de bărbaţi, dintre bătrânii lui Israel, din cei pe care-i cunoşti ca bătrâni ai poporului şi cu putere** asupra lor; adu-i la cortul întâlnirii şi să se înfăţişeze acolo împreună cu tine.*Exod 24:1; Exod 24:9 **Deut 16:18

17Eu* Mă voi coborî şi îţi voi vorbi acolo; voi lua din duhul** care este peste tine şi-l voi pune peste ei, ca să poarte împreună cu tine sarcina poporului şi să n-o porţi tu singur.*Num 11:25; Gen 11:5; Gen 18:21; Exod 19:20 **1 Sam 10:6; 2 Imp 2:15; Neem 9:20; Isa 44:3; Ioel 2:28

18Să spui poporului: ‘Sfinţiţi-vă* pentru mâine şi aveţi să mâncaţi carne, fiindcă aţi plâns în** auzul Domnului şi aţi zis: «Cine ne va da carne să mâncăm? Căci noi o duceam bine în Egipt!» Domnul vă va da carne şi veţi mânca.*Exod 19:10 **Exod 16:7 Num 11:5; Fapte 7:39

19Aveţi să mâncaţi carne nu o zi, nici două zile, nici cinci zile, nici zece zile, nici douăzeci de zile,

20ci o lună* întreagă, până vă va ieşi pe nări şi vă veţi scârbi de ea, pentru că n-aţi ascultat de Domnul care este în mijlocul vostru şi pentru că aţi plâns înaintea Lui, zicând: «Pentru ce** am ieşit noi oare din Egipt?»’”*Ps 78:29; Ps 106:15 **Num 21:5

21Moise a zis: „Şase sute de mii de oameni care merg pe jos alcătuiesc poporul în mijlocul* căruia sunt eu, şi Tu zici: ‘Le voi da carne şi vor mânca o lună întreagă!’*Gen 12:2; Exod 12:37; Exod 38:26; Num 1:46

22Putem tăia* oare atâtea oi şi atâţia boi, ca să ajungă? Sau nu cumva avem să prindem toţi peştii mării, ca să le ajungă?” *2 Imp 7:2; Mat 15:33; Marc 8:4; Ioan 6:7; Ioan 6:9

23Domnul a răspuns lui Moise: „Nu cumva* s-a scurtat oare mâna Domnului? Vei vedea acum dacă ceea ce ţi-am spus se va** întâmpla sau nu.”*Isa 50:2; Isa 59:1 **Num 23:19; Ezec 12:25; Ezec 24:14

24Moise a ieşit şi a spus poporului cuvintele Domnului. A adunat* şaptezeci de bărbaţi din bătrânii poporului şi i-a pus în jurul cortului.*Num 11:16

25Domnul S-a coborât* în nor şi a vorbit lui Moise; a luat din duhul care era peste el şi l-a pus peste cei şaptezeci de bătrâni. Şi de îndată ce duhul s-a aşezat** peste ei, au început să prorocească, dar după aceea n-au mai prorocit.*Num 11:17; Num 12:5 **2 Imp 2:15 1 Sam 10:5; 1 Sam 10:6; 1 Sam 10:10; 1 Sam 19:20; 1 Sam 19:21; 1 Sam 19:23; Ioel 2:28; Fapte 2:17; Fapte 2:18; 1 Cor 14:1

26Doi oameni, unul numit Eldad şi altul Medad, rămăseseră în tabără, şi duhul s-a aşezat şi peste ei, căci erau dintre cei scrişi, măcar că nu* se duseseră la cort. Şi au început să prorocească şi ei în tabără.*1 Sam 20:26; Ier 36:5

27Un tânăr a alergat şi a dat de ştire lui Moise, zicând: „Eldad şi Medad prorocesc în tabără.”

28Şi Iosua, fiul lui Nun, care slujea lui Moise din tinereţea lui, a luat cuvântul şi a zis: „Domnule Moise*, opreşte-i.”*Marc 9:38; Luca 9:49; Ioan 3:26

29Moise i-a răspuns: „Eşti gelos pentru mine? Să dea Dumnezeu* ca tot poporul Domnului să fie alcătuit din proroci şi Domnul să-Şi pună Duhul Lui peste ei!”*1 Cor 14:5

30Apoi Moise s-a întors în tabără, el şi bătrânii lui Israel.

31Domnul a făcut să sufle de peste mare un vânt*, care a adus prepeliţe şi le-a răspândit peste tabără cale cam de o zi într-o parte şi cale cam de o zi de cealaltă parte în jurul taberei. Aveau o înălţime de aproape doi coţi de la faţa pământului.*Exod 16:13; Ps 78:26; Ps 105:40

32În tot timpul zilei aceleia şi toată noaptea şi toată ziua următoare, poporul s-a sculat şi a strâns prepeliţe; cel ce strânsese cel mai puţin avea zece omeri. Ei şi le-au întins în jurul taberei.

33Pe când carnea* era încă în dinţii lor, fără să fie mestecată, Domnul S-a aprins de mânie împotriva poporului şi Domnul a lovit poporul cu o urgie foarte mare.*Ps 78:30; Ps 78:31

34Au pus locului aceluia numele Chibrot-Hataava (Mormintele lăcomiei), pentru că acolo au îngropat pe poporul apucat de poftă.

35De la Chibrot-Hataava, poporul a plecat* la Haţerot şi s-a oprit la Haţerot.*Num 33:17

©2022 Lorand.work