1Isus a început iarăşi* să înveţe pe norod lângă mare. Fiindcă se adunase foarte mult norod la El, S-a suit şi a şezut într-o corabie, pe mare; iar tot norodul stătea pe ţărm lângă mare.*Mat 13:1; Luca 8:4
2Apoi a început să-i înveţe multe lucruri în pilde; şi*, în învăţătura pe care le-o dădea, le spunea:*Marc 12:38
3„Ascultaţi! Iată, semănătorul a ieşit să semene.
4Pe când semăna, o parte din sămânţă a căzut lângă drum: au venit păsările şi au mâncat-o.
5O altă parte a căzut pe un loc stâncos, unde n-avea mult pământ: a răsărit îndată, pentru că n-a dat de un pământ adânc,
6dar, când a răsărit soarele, s-a pălit şi, pentru că n-avea rădăcină, s-a uscat.
7O altă parte a căzut între spini: spinii au crescut, au înecat-o şi n-a dat rod.
8O altă parte a căzut în pământ bun: a dat* rod, care se înălţa şi creştea; şi au adus una treizeci, alta şaizeci şi alta o sută.”*Ioan 15:5; Col 1:6
9Apoi a zis: „Cine are urechi de auzit să audă.”
10Când* a fost singur, cei ce erau în jurul Lui, împreună cu cei doisprezece, L-au întrebat despre pilde.*Mat 13:10; Luca 8:9
11„Vouă”, le-a zis El, „v-a fost dat să cunoaşteţi taina Împărăţiei lui Dumnezeu, dar pentru cei ce* sunt afară din numărul vostru, toate lucrurile sunt înfăţişate în pilde,*1 Cor 5:12; Col 4:5; 1 Tes 4:12; 1 Tim 3:7
12pentru ca* , măcar că privesc, să privească şi să nu vadă şi, măcar că aud, să audă şi să nu înţeleagă, ca nu cumva să se întoarcă la Dumnezeu şi să li se ierte păcatele.”*Isa 6:9; Mat 13:14; Luca 8:10; Ioan 12:40; Fapte 28:26; Rom 11:8
13El le-a mai zis: „Nu înţelegeţi pilda aceasta? Cum veţi înţelege atunci toate celelalte pilde?
14Semănătorul* seamănă Cuvântul.*Mat 13:19
15Cei înfăţişaţi prin sămânţa căzută lângă drum sunt aceia în care este semănat Cuvântul, dar, după ce l-au auzit, vine Satana îndată şi ia Cuvântul semănat în ei.
16Tot aşa, cei înfăţişaţi prin sămânţa căzută în locurile stâncoase sunt aceia care, când aud Cuvântul, îl primesc îndată cu bucurie,
17dar n-au rădăcină în ei, ci ţin până la o vreme şi, cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvântului, se leapădă îndată de el.
18Alţii sunt cei înfăţişaţi prin sămânţa căzută între spini; aceştia sunt cei ce aud Cuvântul,
19dar năvălesc în ei grijile lumii, înşelăciunea* bogăţiilor şi poftele altor lucruri, care îneacă Cuvântul şi-l fac astfel neroditor.*1 Tim 6:9; 1 Tim 6:17
20Alţii, apoi, sunt înfăţişaţi prin sămânţa căzută în pământ bun. Aceştia sunt cei ce aud Cuvântul, îl primesc şi fac rod: unul treizeci, altul şaizeci şi altul o sută.”
21El* le-a mai zis: „Oare lumina este adusă ca să fie pusă sub baniţă sau sub pat? Nu este adusă ca să fie pusă în sfeşnic?*Mat 5:15; Luca 8:16; Luca 11:33
22Căci* nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit şi nimic tăinuit care nu va ieşi la lumină.*Mat 10:26; Luca 12:2
23Dacă* are cineva urechi de auzit, să audă.”*Mat 11:15; Marc 4:9
24El le-a mai zis: „Luaţi seama la ce auziţi. Cu* ce măsură veţi măsura, vi se va măsura şi vi se va da şi mai mult.*Mat 7:2; Luca 6:38
25Căci* , celui ce are, i se va da; dar, de la cel ce n-are, se va lua şi ce are.”*Mat 13:12; Mat 25:29; Luca 8:18; Luca 19:26
26El a mai zis: „Cu* Împărăţia lui Dumnezeu este ca atunci când aruncă un om sămânţa în pământ;*Mat 13:24
27fie că doarme noaptea, fie că stă treaz ziua, sămânţa încolţeşte şi creşte fără să ştie el cum.
28Pământul rodeşte singur: întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic
29şi, când este coaptă roada, pune* îndată secera în ea, pentru că a venit secerişul.”*Apoc 14:15
30El a mai zis: „Cu* ce vom asemăna Împărăţia lui Dumnezeu, sau prin ce pildă o vom înfăţişa?*Mat 13:31; Luca 13:18; Fapte 2:41; Fapte 4:4; Fapte 5:14; Fapte 19:20
31Se aseamănă cu un grăunte de muştar, care, când este semănat în pământ, este cea mai mică dintre toate seminţele de pe pământ,
32dar, după ce a fost semănat, creşte şi se face mai mare decât toate zarzavaturile şi face ramuri mari, aşa că păsările cerului îşi pot face cuiburi la umbra lui.”
33Isus* le vestea Cuvântul prin multe pilde de felul acesta, după cum erau ei în stare să-L priceapă.*Mat 13:34; Ioan 16:12
34Nu le vorbea deloc fără pildă, dar, când era singur la o parte, lămurea ucenicilor Săi toate lucrurile.
35În* aceeaşi zi, seara, Isus le-a zis: „Să trecem în partea cealaltă.”*Mat 8:18; Mat 8:23; Luca 8:22
36După ce au dat drumul norodului, ucenicii L-au luat în corabia în care Se afla şi aşa cum era. Împreună cu El mai erau şi alte corăbii.
37S-a stârnit o mare furtună de vânt, care arunca valurile în corabie, aşa că mai că se umplea corabia.
38Şi El dormea la cârmă, pe căpătâi. Ucenicii L-au deşteptat şi I-au zis: „Învăţătorule, nu-Ţi pasă că pierim?”
39El S-a sculat, a certat vântul şi a zis mării: „Taci! Fără gură!” Vântul a stat şi s-a făcut o linişte mare.
40Apoi le-a zis: „Pentru ce sunteţi aşa de fricoşi? Tot n-aveţi credinţă?”
41I-a apucat o mare frică şi ziceau unii către alţii: „Cine este Acesta de Îl ascultă chiar şi vântul, şi marea?”