1Curând după aceea, Isus umbla din cetate în cetate şi din sat în sat şi propovăduia şi vestea Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu. Cei doisprezece erau cu El
2şi mai erau şi nişte* femei care fuseseră tămăduite de duhuri rele şi de boli: Maria, zisă Magdalena, din** care ieşiseră şapte draci,*Mat 27:55; Mat 27:56 **Marc 16:9
3Ioana, nevasta lui Cuza, ispravnicul lui Irod, Susana şi multe altele, care-L ajutau cu ce aveau.
4Când* s-a strâns o gloată mare şi a venit la El norod din felurite cetăţi, Isus a spus pilda aceasta:*Mat 13:2; Marc 4:1
5„Semănătorul a ieşit să-şi semene sămânţa. Pe când semăna el, o parte din sămânţă a căzut lângă drum: a fost călcată în picioare şi au mâncat-o păsările cerului.
6O altă parte a căzut pe stâncă şi, cum a răsărit, s-a uscat, pentru că n-avea umezeală.
7O altă parte a căzut în mijlocul spinilor: spinii au crescut împreună cu ea şi au înecat-o.
8O altă parte a căzut pe pământ bun şi a crescut şi a făcut rod însutit.” După ce a spus aceste lucruri, Isus a strigat: „Cine are urechi de auzit să audă.”
9Ucenicii* Lui L-au întrebat ce înţeles are pilda aceasta.*Mat 13:10; Marc 4:10
10El le-a răspuns: „Vouă v-a fost dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei lui Dumnezeu, dar celorlalţi li se vorbeşte în pilde, ca, măcar că* văd, să nu vadă şi, măcar că aud, să nu înţeleagă.”*Isa 6:9; Marc 4:12
11Iată ce înţeles are pilda* aceasta: „Sămânţa este Cuvântul lui Dumnezeu.*Mat 13:18; Marc 4:14
12Cei închipuiţi în sămânţa căzută lângă drum sunt cei ce aud; apoi vine diavolul şi ia Cuvântul din inima lor, ca nu cumva să creadă şi să fie mântuiţi.
13Cei închipuiţi în sămânţa căzută pe stâncă sunt aceia care, când aud Cuvântul, îl primesc cu bucurie, dar n-au rădăcină, ci cred până la o vreme, iar când vine ispita, cad.
14Sămânţa care a căzut între spini îi închipuie pe aceia care, după ce au auzit Cuvântul, îşi văd de drum şi-l lasă să fie înăbuşit de grijile, bogăţiile şi plăcerile vieţii acesteia şi n-aduc rod care să ajungă la coacere.
15Sămânţa care a căzut pe pământ bun sunt aceia care, după ce au auzit Cuvântul, îl ţin într-o inimă bună şi curată şi fac rod în răbdare.
16Nimeni* , după ce a aprins o lumină, n-o acoperă cu un vas, nici n-o pune sub pat, ci o pune într-un sfeşnic, pentru ca cei ce intră să vadă lumina.*Mat 5:15; Marc 4:21; Luca 11:33
17Fiindcă* nu este nimic acoperit care nu va fi descoperit, nimic tăinuit care nu va fi cunoscut şi nu va veni la lumină.*Mat 10:26; Luca 12:2
18Luaţi seama dar la felul cum ascultaţi; căci* celui ce are, i se va da, dar celui ce n-are, i se va lua şi ce i se pare că are.”*Mat 13:12; Mat 25:29; Luca 19:26
19Mama* şi fraţii lui Isus au venit la El, dar nu puteau să-I vorbească din pricina norodului.*Mat 12:46; Marc 3:31
20Cineva I-a spus: „Mama Ta şi fraţii Tăi stau afară şi vor să Te vadă.”
21Dar El, drept răspuns, a zis: „Mama Mea şi fraţii Mei sunt cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi-l împlinesc.”
22Într-una* din zile, Isus S-a suit într-o corabie împreună cu ucenicii Lui. El le-a zis: „Haidem să trecem dincolo de lac.” Şi au plecat.*Mat 8:23; Marc 4:35
23Pe când vâsleau ei, Isus a adormit. Pe lac s-a stârnit un aşa vârtej de vânt, că se umplea corabia cu apă şi erau în primejdie.
24Au* venit la El, L-au deşteptat şi au zis: „Învăţătorule, Învăţătorule, pierim.” Isus S-a sculat, a certat vântul şi valurile înfuriate, care s-au potolit, şi s-a făcut linişte.*Mat 8:28; Marc 5:1
25Apoi a zis ucenicilor Săi: „Unde vă este credinţa?” Plini de spaimă şi de mirare, ei au zis unii către alţii: „Cine este Acesta de porunceşte chiar şi vânturilor şi apei şi-L ascultă?”
26Au venit cu corabia în ţinutul gherghesenilor, care este în dreptul Galileii.
27Când a ieşit Isus la ţărm, L-a întâmpinat un om din cetate, stăpânit de mai mulţi draci. De multă vreme nu se îmbrăca în haină şi nu-şi avea locuinţa într-o casă, ci în morminte.
28Când a văzut pe Isus, a scos un strigăt ascuţit, a căzut jos înaintea Lui şi a zis cu glas tare: „Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului celui Preaînalt? Te rog nu mă chinui.”
29Căci Isus poruncise duhului necurat să iasă din omul acela, pe care pusese stăpânire de multă vreme; era păzit, legat cu cătuşe la mâini şi cu obezi la picioare, dar rupea legăturile şi era gonit de dracul prin pustii.
30Isus l-a întrebat: „Cum îţi este numele?” „Legiune”, a răspuns el; pentru că intraseră mulţi draci în el.
31Şi dracii rugau stăruitor pe Isus să nu le poruncească să se ducă în* adânc.*Apoc 20:3
32Acolo, pe munte, era o turmă mare de porci, care păşteau. Şi dracii au rugat pe Isus să le dea voie să intre în ei. El le-a dat voie.
33Dracii au ieşit din omul acela, au intrat în porci, şi turma s-a repezit de pe râpă în lac şi s-a înecat.
34Porcarii, când au văzut ce se întâmplase, au fugit şi au dat de veste în cetate şi prin sate.
35Oamenii au ieşit să vadă cele întâmplate. Au venit la Isus şi au găsit pe omul din care ieşiseră dracii şezând la picioarele lui Isus, îmbrăcat şi în toate minţile; şi i-a apucat frica.
36Cei ce văzuseră cele petrecute le-au povestit cum fusese vindecat cel stăpânit de draci.
37Tot* norodul din ţinutul gherghesenilor a** rugat pe Isus să plece de la ei, pentru că îi apucase o mare frică. Isus S-a suit într-o corabie şi S-a întors.*Mat 8:34 **Fapte 16:39
38Omul* din care ieşiseră dracii Îl ruga să-i dea voie să rămână cu El. Dar Isus l-a trimis acasă şi i-a zis:*Marc 5:18
39„Întoarce-te acasă şi povesteşte tot ce ţi-a făcut Dumnezeu.” El a plecat şi a vestit prin toată cetatea tot ce-i făcuse Isus.
40La întoarcere, Isus a fost primit cu bucurie de mulţime, căci toţi Îl aşteptau.
41Şi* iată că a venit un om, numit Iair, care era fruntaş al sinagogii. El s-a aruncat la picioarele lui Isus şi L-a rugat să vină până la el acasă;*Mat 9:18; Marc 5:22
42pentru că avea o singură copilă de vreo doisprezece ani, care trăgea să moară. Pe drum, Isus era îmbulzit de noroade.
43Şi* era o femeie care, de doisprezece ani, avea o scurgere de sânge; ea îşi cheltuise toată averea cu doctorii, fără s-o fi putut vindeca vreunul.*Mat 9:20
44Ea s-a apropiat pe dinapoi şi s-a atins de poala hainei lui Isus. Îndată, scurgerea de sânge s-a oprit.
45Şi Isus a zis: „Cine s-a atins de Mine?” Fiindcă toţi tăgăduiau, Petru şi cei ce erau cu El au zis: „Învăţătorule, noroadele Te împresoară şi Te îmbulzesc, şi mai întrebi: ‘Cine s-a atins de Mine?’ ”
46Dar Isus a răspuns: „S-a atins cineva de Mine, căci am simţit că a ieşit din Mine o putere* .”*Marc 5:30; Luca 6:19
47Femeia, când s-a văzut dată de gol, a venit tremurând, s-a aruncat jos, înaintea Lui, şi a spus în faţa întregului norod din ce pricină se atinsese de El şi cum fusese vindecată numaidecât.
48Isus i-a zis: „Îndrăzneşte, fiică; credinţa ta te-a mântuit. Du-te în pace.”
49Pe* când vorbea El încă, vine unul din casa fruntaşului sinagogii şi-i spune: „Fiica ta a murit, nu mai supăra pe Învăţătorul.”*Marc 5:35
50Dar Isus, când a auzit lucrul acesta, a zis fruntaşului sinagogii: „Nu te teme; crede numai şi va fi tămăduită.”
51Când a ajuns la casa fruntaşului, n-a lăsat pe niciunul să intre împreună cu El, decât pe Petru, pe Iacov, pe Ioan, pe tatăl şi pe mama fetei.
52Toţi plângeau şi o boceau. Atunci, Isus a zis: „Nu plângeţi; fetiţa n-a murit, ci* doarme.”*Ioan 11:11; Ioan 11:13
53Ei îşi băteau joc de El, căci ştiau că murise.
54Dar El, după ce i-a scos pe toţi afară, a apucat-o de mână şi a strigat cu glas tare: „Fetiţo, scoală-te* !”*Luca 7:14; Ioan 11:43
55Şi duhul ei s-a întors în ea, iar fata s-a sculat numaidecât. Isus a poruncit să-i dea să mănânce.
56Părinţii ei au rămas uimiţi. Isus* le-a poruncit să nu spună nimănui cele întâmplate.*Mat 8:4; Mat 9:30; Marc 5:43