1Praznicul Azimilor, numit Paștele, se* apropia. *Mat 26:2; Marc 14:1
2Preoții cei mai de seamă și cărturarii căutau* un mijloc cum să omoare pe Isus; căci se temeau de norod. *Ps 2:2; Ioan 11:47; Fapte 4:27
3Dar* Satana a intrat în Iuda, zis și Iscarioteanul, care era din numărul celor doisprezece. *Mat 26:14; Marc 14:10; Ioan 13:2; Ioan 13:27
4Iuda s-a dus să se înțeleagă cu preoții cei mai de seamă și cu căpeteniile străjerilor Templului cum să-L dea în mâinile lor.
5Ei s-au bucurat și au căzut* la învoială să-i dea bani. *Zah 11:12
6După ce le-a făgăduit că li-L va da în mâini, Iuda căuta un prilej nimerit să dea pe Isus în mâinile lor, fără știrea norodului.
7Ziua* Praznicului Azimilor, în care trebuiau jertfite Paștele, a venit. *Mat 26:17; Marc 14:12
8Și Isus a trimis pe Petru și pe Ioan și le-a zis: „Duceți-vă de pregătiți-ne Paștele, ca să mâncăm.”
9„Unde voiești să pregătim?” L-au întrebat ei.
10El le-a răspuns: „Iată, când veți intra în cetate, vă va ieși înainte un om, ducând un urcior cu apă; mergeți după el în casa în care va intra
11și spuneți stăpânului casei: ‘Învățătorul îți zice: «Unde este odaia pentru oaspeți, în care să mănânc Paștele cu ucenicii Mei?»’
12Și are să vă arate o odaie mare de sus, așternută gata: acolo să pregătiți Paștele.”
13Ei au plecat și au găsit așa cum le spusese El. Și au pregătit Paștele.
14Când* a sosit ceasul, Isus a șezut la masă cu cei doisprezece apostoli. *Mat 26:20; Marc 14:17
15El le-a zis: „Am dorit mult să mănânc Paștele acestea cu voi înainte de patima Mea;
16căci vă spun că, de acum încolo, nu le voi mai mânca până* la împlinirea lor în Împărăția lui Dumnezeu.” *Luca 14:15; Fapte 10:41; Apoc 19:9
17Și a luat un pahar, a mulțumit lui Dumnezeu și a zis: „Luați paharul acesta și împărțiți-l între voi,
18pentru că vă spun* că nu voi mai bea de acum încolo din rodul viței, până când va veni Împărăția lui Dumnezeu.” *Mat 26:29; Marc 14:25
19Apoi* a luat pâine și, după ce a mulțumit lui Dumnezeu, a frânt-o și le-a dat-o zicând: „Acesta este trupul Meu, care se dă pentru voi; să faceți lucrul acesta** spre pomenirea Mea.” *Mat 26:26; Marc 14:22 **1 Cor 11:24
20Tot astfel, după ce au mâncat, a luat paharul și li l-a dat, zicând: „Acest* pahar este legământul cel nou, făcut în sângele Meu, care se varsă pentru voi.” *1 Cor 10:16
21„Dar* iată că mâna vânzătorului Meu este cu Mine la masa aceasta. *Ps 41:9; Mat 26:21; Mat 26:23; Marc 14:18; Ioan 13:21; Ioan 13:26
22Negreșit* , Fiul omului Se duce după cum** este rânduit. Dar vai de omul acela prin care este vândut El!” *Mat 26:24 **Fapte 2:23; Fapte 4:28
23Și* au început să se întrebe unii pe alții cine din ei să fie acela care va face lucrul acesta. *Mat 26:22; Ioan 13:22; Ioan 13:35
24Între apostoli s-a* iscat și o ceartă, ca să știe care din ei avea să fie socotit ca cel mai mare. *Marc 9:34; Luca 9:46
25Isus le-a* zis: „Împărații neamurilor domnesc peste ele și, celor ce le stăpânesc, li se dă numele de binefăcători. *Mat 20:25; Marc 10:42
26Voi* să nu fiți așa. Ci** cel mai mare dintre voi să fie ca cel mai mic și cel ce cârmuiește, ca cel ce slujește. *Mat 20:26; 1 Pet 5:3 **Luca 9:48
27Căci* care este mai mare: cine stă la masă sau cine slujește la masă? Nu cine stă la masă? Și Eu** totuși sunt în mijlocul vostru ca cel ce slujește la masă. *Luca 12:37 **Mat 20:28; Ioan 13:13; Ioan 13:14; Fil 2:7
28Voi sunteți aceia care ați rămas necontenit cu Mine în încercările* Mele. *Evr 4:15
29De aceea vă* pregătesc Împărăția, după cum Tatăl Meu Mi-a pregătit-o Mie, *Mat 24:47; Luca 12:32; 2 Cor 1:7; 2 Tim 2:12
30ca* să mâncați și să beți la masa Mea în Împărăția Mea și să** ședeți pe scaune de domnie, ca să judecați pe cele douăsprezece seminții ale lui Israel.” *Mat 8:11; Luca 14:15; Apoc 19:9 **Ps 49:14; Mat 19:28; 1 Cor 6:2; Apoc 3:21
31Domnul a zis: „Simone, Simone, Satana* v-a cerut să vă cearnă** ca grâul. *1 Pet 5:8 **Amos 9:9
32Dar Eu* M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credința ta și, după ce te** vei întoarce la Dumnezeu, să întărești pe frații tăi.” *Ioan 17:9; Ioan 17:11; Ioan 17:15 **Ps 51:13; Ioan 21:15
33„Doamne”, I-a zis Petru, „cu Tine sunt gata să merg chiar și în temniță și la moarte.”
34Și* Isus i-a zis: „Petre, îți spun că nu va cânta astăzi cocoșul, până te vei lepăda de trei ori că nu Mă cunoști.” *Mat 26:34; Marc 14:30; Ioan 13:38
35Apoi*, le-a mai zis: „Când v-am trimis fără pungă, fără traistă și fără încălțăminte, ați dus voi lipsă de ceva?” „De nimic”, I-au răspuns ei. *Mat 10:9; Luca 9:3; Luca 10:4
36Și El le-a zis: „Acum, dimpotrivă, cine are o pungă s-o ia; cine are o traistă de asemenea s-o ia și cine n-are sabie să-și vândă haina și să-și cumpere o sabie.
37Căci vă spun că trebuie să se împlinească cu Mine aceste cuvinte scrise: ‘El* a fost pus în numărul celor fărădelege.’ Și lucrurile privitoare la Mine sunt gata să se împlinească.” *Isa 53:12; Marc 15:28
38„Doamne”, I-au zis ei, „iată aici două săbii.” Și El le-a zis: „Destul!”
39După ce* a ieșit afară, S-a** dus, ca de obicei, în Muntele Măslinilor. Ucenicii Lui au mers după El. *Mat 26:36; Marc 14:32; Ioan 18:1 **Luca 21:37
40Când* a ajuns la locul acela, le-a zis: „Rugați-vă, ca să nu cădeți în ispită.” *Mat 6:13; Mat 26:41; Marc 14:38; Luca 22:46
41Apoi* S-a depărtat de ei ca la o aruncătură de piatră, a îngenuncheat și a început să Se roage, *Mat 26:39; Marc 14:35
42zicând: „Tată, dacă voiești, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuși facă-se nu* voia Mea, ci a Ta.” *Ioan 5:30; Ioan 6:38
43Atunci I s-a arătat un înger* din cer, ca să-L întărească. *Mat 4:11
44A* ajuns într-un chin ca de moarte și a început să Se roage și mai fierbinte; și sudoarea I se făcuse ca niște picături mari de sânge, care cădeau pe pământ. *Ioan 12:27; Evr 5:7
45După ce S-a rugat, S-a sculat și a venit la ucenici; i-a găsit adormiți de întristare
46și le-a zis: „Pentru ce dormiți? Sculați-vă și rugați-vă* , ca să nu cădeți în ispită.” *Luca 22:40
47Pe când grăia El încă, iată* că a venit o gloată. Și cel ce se chema Iuda, unul din cei doisprezece, mergea în fruntea lor. El s-a apropiat de Isus, ca să-L sărute. *Mat 26:47; Marc 14:43; Ioan 18:3
48Și Isus i-a zis: „Iudo, cu o sărutare vinzi tu pe Fiul omului?”
49Cei ce erau cu Isus au văzut ce avea să se întâmple și au zis: „Doamne, să lovim cu sabia?”
50Și unul* din ei a lovit pe robul marelui preot și i-a tăiat urechea dreaptă. *Mat 26:51; Marc 14:47; Ioan 18:10
51Dar Isus a luat cuvântul și a zis: „Lăsați-i! Până aici!” Și S-a atins de urechea omului aceluia și l-a vindecat.
52Isus* a zis apoi preoților celor mai de seamă, căpeteniilor străjerilor Templului și bătrânilor, care veniseră împotriva Lui: „Ați ieșit după Mine ca după un tâlhar, cu săbii și cu ciomege? *Mat 26:55; Marc 14:48
53În toate zilele eram cu voi în Templu, și n-ați pus mâna pe Mine. Dar* acesta este ceasul vostru și puterea întunericului.” *Ioan 12:27
54După ce* au pus mâna pe Isus, L-au dus și L-au băgat în casa marelui preot. Petru mergea** după El de departe. *Mat 26:57 **Mat 26:58; Ioan 18:15
55Au* aprins un foc în mijlocul curții și au șezut jos. Petru s-a așezat și el printre ei. *Mat 26:69; Marc 14:66; Ioan 18:17; Ioan 18:18
56O slujnică l-a văzut cum ședea la para focului, s-a uitat țintă la el și a zis: „Și omul acesta era cu El.”
57Dar Petru s-a lepădat și a zis: „Femeie, nu-L cunosc.”
58Peste* puțin, l-a văzut un altul și a zis: „Și tu ești unul din oamenii aceia.” Iar Petru a zis: „Omule, nu sunt dintre ei.” *Mat 26:71; Marc 14:69; Ioan 18:25
59Cam* după un ceas, un altul întărea același lucru și zicea: „Nu mai încape îndoială că și omul acesta era cu El, căci este galileean.” *Mat 26:73; Marc 14:70; Ioan 18:26
60Petru a răspuns: „Omule, nu știu ce zici.” Chiar în clipa aceea, pe când vorbea el încă, a cântat cocoșul.
61Domnul S-a întors și S-a uitat țintă la Petru. Și* Petru și-a adus aminte de vorba pe care i-o spusese Domnul: „Înainte** ca să cânte cocoșul, te vei lepăda de Mine de trei ori.” *Mat 26:75; Marc 14:72 **Mat 26:34; Mat 26:75; Ioan 13:38
62Și a ieșit afară și a plâns cu amar.
63Oamenii* care păzeau pe Isus Îl batjocoreau și-L băteau. *Mat 26:67; Mat 26:68; Marc 14:65
64L-au legat la ochi, Îl loveau peste față și-L întrebau, zicând: „Prorocește, cine Te-a lovit?”
65Și rosteau împotriva Lui multe alte batjocuri.
66Când* s-a făcut ziuă, bătrânii norodului, preoții cei mai de seamă și cărturarii s-au** adunat împreună și au adus pe Isus în Soborul lor. Ei I-au zis: *Mat 27:1 **Fapte 4:26; Fapte 22:5
67„Dacă* ești Tu Hristosul, spune-ne!” Isus le-a răspuns: „Dacă vă voi spune, nu veți crede *Mat 26:63; Marc 14:61
68și dacă vă voi întreba, nu-Mi veți răspunde, nici nu-Mi veți da drumul.
69De acum* încolo, Fiul omului va ședea la dreapta puterii lui Dumnezeu.” *Mat 26:64; Marc 14:62; Evr 1:3; Evr 8:1
70Toți au zis: „Ești Tu dar Fiul lui Dumnezeu?” Și El le-a răspuns: „Așa cum o spuneți* ; da, sunt.” *Mat 26:64; Marc 14:62
71Atunci* ei au zis: „Ce nevoie mai avem de mărturie? Noi înșine am auzit-o din gura Lui.” *Mat 26:65; Marc 14:63