Luca 2

Naşterea lui Isus Hristos

1În vremea aceea, a ieşit o poruncă de la Cezar August să se înscrie toată lumea.

2Înscrierea aceasta* s-a făcut întâia dată pe când era dregător în Siria Quirinius.*Fapte 5:37

3Toţi se duceau să se înscrie, fiecare în cetatea lui.

4Iosif s-a suit şi el din Galileea, din cetatea Nazaret, ca să se ducă în Iudeea, în cetatea* lui David, numită Betleem, pentru că** era din casa şi din seminţia lui David,*1 Sam 16:1; 1 Sam 16:4; Ioan 7:42 **Mat 1:16; Luca 1:27

5să se înscrie împreună cu Maria, logodnica* lui, care era însărcinată.*Mat 1:18; Luca 1:27

6Pe când erau ei acolo, s-a împlinit vremea când trebuia să nască Maria.

7Şi a* născut pe Fiul ei cel întâi născut, L-a înfăşat în scutece şi L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei.*Mat 1:25

Păstorii din Betleem

8În ţinutul acela, erau nişte păstori care stăteau afară, în câmp, şi făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor.

9Şi iată că un înger al Domnului s-a înfăţişat înaintea lor, şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor. Ei* s-au înfricoşat foarte tare.*Luca 1:12

10Dar îngerul le-a zis: „Nu vă temeţi, căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru* tot norodul:*Gen 12:3; Mat 28:19; Marc 1:15; Luca 2:31; Luca 2:32; Luca 24:47; Col 1:23

11astăzi*, în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor**, care este Hristos, Domnul.*Isa 9:6 **Mat 1:21 Mat 1:16; Mat 16:16; Luca 1:43; Fapte 2:36; Fapte 10:36; Fil 2:11

12Iată semnul după care-L veţi cunoaşte: veţi găsi un prunc înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle.”

13Şi* deodată, împreună cu îngerul s-a unit o mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând:*Gen 28:12; Gen 32:1; Gen 32:2; Ps 103:20; Ps 103:21; Ps 148:2; Dan 7:10; Evr 1:14; Apoc 5:11

14„Slavă* lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace** pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.”*Luca 19:38; Efes 1:6; Efes 3:10; Efes 3:21; Apoc 5:13 **Isa 57:19; Luca 1:79; Rom 5:1; Efes 2:17; Col 1:20 Ioan 3:16; Efes 2:4; Efes 2:7; 2 Tes 2:13; 1 Ioan 4:9; 1 Ioan 4:10

15După ce au plecat îngerii de la ei, ca să se întoarcă în cer, păstorii au zis unii către alţii: „Haidem să mergem până la Betleem şi să vedem ce ni s-a spus şi ce ne-a făcut cunoscut Domnul.”

16S-au dus în grabă şi au găsit pe Maria, pe Iosif şi Pruncul culcat în iesle.

17După ce L-au văzut, au istorisit ce li se spusese despre Prunc.

18Toţi cei ce i-au auzit s-au mirat de cele ce le spuneau păstorii.

19Maria* păstra toate cuvintele acelea şi se gândea la ele în inima ei.*Gen 37:11; Luca 1:66; Luca 2:51

20Şi păstorii s-au întors, slăvind şi lăudând pe Dumnezeu pentru toate cele ce auziseră şi văzuseră şi care erau întocmai cum li se spusese.

Isus adus în Templu

21Când* a venit ziua a opta, în care trebuia tăiat împrejur Pruncul, I-au pus numele ISUS**, nume care fusese spus de înger înainte ca să fi fost El zămislit în pântece.*Gen 17:12; Lev 12:3; Luca 1:59 **Mat 1:21; Mat 1:25; Luca 1:31

22Şi, când s-au împlinit zilele* pentru curăţirea lor, după Legea lui Moise, Iosif şi Maria au adus Pruncul la Ierusalim, ca să-L înfăţişeze înaintea Domnului,*Lev 12:2; Lev 12:6

23după cum este scris în Legea Domnului: „Orice* întâi născut de parte bărbătească va fi închinat Domnului”,*Exod 13:2; Exod 22:29; Exod 34:19; Num 3:13; Num 8:17; Num 18:15

24şi ca să aducă jertfă: o pereche de turturele sau doi pui de porumbei, după cum* este poruncit în Legea Domnului.*Lev 12:2; Lev 12:6; Lev 12:8

Cântarea lui Simeon

25Şi iată că în Ierusalim era un om numit Simeon. Omul acesta ducea o viaţă sfântă şi era cu frica lui Dumnezeu. El aştepta* mângâierea lui Israel, şi Duhul Sfânt era peste el.*Isa 40:1; Marc 15:43; Luca 2:38

26Duhul Sfânt îl înştiinţase că nu va muri înainte ca să vadă* pe Hristosul Domnului.*Ps 89:48; Evr 11:5

27El a venit în Templu mânat de* Duhul. Şi, când au adus părinţii înăuntru pe Pruncul Isus, ca să împlinească cu privire la El ce poruncea Legea,*Mat 4:1

28Simeon L-a luat în braţe, a binecuvântat pe Dumnezeu şi a zis:

29„Acum*, slobozeşte în pace pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău.*Gen 46:30; Fil 1:23

30Căci au văzut* ochii mei mântuirea Ta,*Isa 52:10; Luca 3:6

31pe care ai pregătit-o să fie, înaintea tuturor popoarelor,

32lumina* care să lumineze neamurile şi slava poporului Tău Israel.”*Isa 9:2; Isa 42:6; Isa 49:6; Isa 60:1; Mat 4:16; Fapte 13:47; Fapte 28:28

33Tatăl şi mama Lui se mirau de lucrurile care se spuneau despre El.

34Simeon i-a binecuvântat şi a zis Mariei, mama Lui: „Iată, Copilul acesta este rânduit spre prăbuşirea* şi ridicarea multora în Israel şi să fie un semn** care va stârni împotrivire.*Isa 8:14; Osea 14:9; Mat 21:44; Rom 9:32; Rom 9:33; 1 Cor 1:23; 1 Cor 1:24; 2 Cor 2:16; 1 Pet 2:7; 1 Pet 2:8 **Fapte 28:22

35Chiar* sufletul tău va fi străpuns de o sabie, ca să se descopere gândurile multor inimi.”*Ps 42:10; Ioan 19:25

36Mai era acolo şi o prorociţă, Ana, fata lui Fanuel, din seminţia lui Aşer. Ea era foarte înaintată în vârstă şi trăise cu bărbatul ei şapte ani după fecioria ei.

37Rămasă văduvă şi fiind în vârstă de optzeci şi patru de ani, Ana nu se depărta de Templu şi zi* şi noapte slujea lui Dumnezeu cu post şi cu rugăciuni.*Fapte 26:7; 1 Tim 5:5

38A venit şi ea în acelaşi ceas şi a început să laude pe Dumnezeu şi să vorbească despre Isus tuturor celor ce aşteptau* mântuirea Ierusalimului.*Marc 15:43; Luca 2:25; Luca 24:21

Întoarcerea la Nazaret

39După ce au împlinit tot ce poruncea Legea Domnului, Iosif şi Maria s-au întors în Galileea, în cetatea lor Nazaret.

40Iar* Pruncul creştea şi Se întărea; era plin de înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era peste El.*Luca 1:80; Luca 2:52

Isus în Templu la vârsta de doisprezece ani

41Părinţii lui Isus se duceau la Ierusalim în* fiecare an, la Praznicul Paştelor.*Exod 23:15; Exod 23:17; Exod 34:23; Deut 16:1; Deut 16:16

42Când a fost El de doisprezece ani, s-au suit la Ierusalim, după obiceiul praznicului.

43Apoi, după ce au trecut zilele Praznicului, pe când se întorceau acasă, băiatul Isus a rămas în Ierusalim. Părinţii Lui n-au băgat de seamă lucrul acesta.

44Au crezut că este cu tovarăşii lor de călătorie şi au mers cale de o zi şi L-au căutat printre rudele şi cunoscuţii lor.

45Dar nu L-au găsit şi s-au întors la Ierusalim să-L caute.

46După trei zile, L-au găsit în Templu, şezând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi punându-le întrebări.

47Toţi care-L auzeau rămâneau uimiţi* de priceperea şi răspunsurile Lui.*Mat 7:28; Marc 1:22; Luca 4:22; Luca 4:32; Ioan 7:15; Ioan 7:46

48Când L-au văzut părinţii Lui, au rămas înmărmuriţi; şi mama Lui I-a zis: „Fiule, pentru ce Te-ai purtat aşa cu noi? Iată că tatăl Tău şi eu Te-am căutat cu îngrijorare.”

49El le-a zis: „De ce M-aţi căutat? Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu în* casa Tatălui Meu?”*Ioan 2:16

50Dar ei* n-au înţeles spusele Lui.*Luca 9:45; Luca 18:34

51Apoi, S-a coborât împreună cu ei, a venit la Nazaret şi le era supus. Mamă-Sa păstra* toate cuvintele acestea în inima ei.*Dan 7:28; Luca 2:19

52Şi Isus creştea* în înţelepciune, în statură şi era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.*1 Sam 2:26; Luca 2:40

©2022 Lorand.work