Leviticul 4

Jertfele pentru ispăşire

1Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:

2„Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune:‘Când* va păcătui cineva fără voie împotriva vreuneia din poruncile Domnului, făcând lucruri care nu trebuie făcute, şi anume:*Lev 5:15; Lev 5:17; Num 15:22; 1 Sam 14:27; Ps 19:12

3Dacă a păcătuit preotul* care a primit ungerea şi, prin aceasta, a adus vina asupra poporului, să aducă Domnului un viţel** fără cusur, ca jertfă de ispăşire pentru păcatul pe care l-a făcut.*Lev 8:12 **Lev 9:2

4Să aducă viţelul* la uşa cortului întâlnirii, înaintea Domnului, să-şi pună mâna pe capul viţelului şi să-l înjunghie înaintea Domnului.*Lev 1:3; Lev 1:4

5Preotul, care a primit ungerea, să* ia din sângele viţelului şi să-l aducă în cortul întâlnirii,*Lev 16:14; Num 19:4

6să-şi înmoaie degetul în sânge şi să stropească de şapte ori înaintea Domnului, în faţa perdelei dinăuntru a Sfântului Locaş.

7Apoi, preotul să ungă* cu sânge coarnele altarului pentru tămâia mirositoare, care este înaintea Domnului în cortul întâlnirii, iar tot** celălalt sânge al viţelului să-l verse la picioarele altarului pentru arderile-de-tot, care este la uşa cortului întâlnirii.*Lev 8:15; Lev 9:9; Lev 16:18 **Lev 5:9

8Să ia toată grăsimea viţelului adus ca jertfă de ispăşire, şi anume grăsimea care acoperă măruntaiele şi toată grăsimea care ţine de ele,

9cei doi rărunchi şi grăsimea de pe ei, de pe coapse, şi prapurul ficatului, pe care-l va dezlipi de lângă rărunchi. Preotul să ia aceste părţi,

10cum* se iau de la viţelul adus ca jertfă de mulţumire, şi să le ardă pe altarul pentru arderile-de-tot.*Lev 3:3; Lev 3:4; Lev 3:5

11Dar pielea* viţelului, toată carnea lui, cu capul, picioarele, măruntaiele şi balega lui,*Exod 29:14; Num 19:5

12adică tot viţelul care a mai rămas, să le scoată afară din tabără, într-un loc curat, unde* se aruncă cenuşa, şi să le ardă cu lemne pe foc; să fie** arse pe grămada de cenuşă.*Lev 6:11 **Evr 13:11

Când toată adunarea a păcătuit

13Dacă* toată adunarea lui Israel a păcătuit fără voie şi fără să ştie, făcând împotriva uneia din poruncile Domnului lucruri care nu trebuie făcute şi făcându-se astfel vinovată,*Num 15:24; Ios 7:11

14şi dacă păcatul săvârşit s-a* descoperit, adunarea să aducă un viţel ca jertfă de ispăşire, şi anume să-l aducă înaintea cortului întâlnirii.*Lev 5:2; Lev 5:17

15Bătrânii adunării să-şi* pună mâinile pe capul viţelului înaintea Domnului şi să înjunghie viţelul înaintea Domnului.*Lev 1:4

16Preotul* care a primit ungerea să aducă din sângele viţelului în cortul întâlnirii,*Lev 4:5; Evr 9:12

17să-şi înmoaie degetul în sânge şi să stropească cu el de şapte ori înaintea Domnului, în faţa perdelei dinăuntru.

18Să ungă cu sângele acesta coarnele altarului care este înaintea Domnului, în cortul întâlnirii, şi să verse tot sângele care a mai rămas la picioarele altarului pentru arderile-de-tot, care este la uşa cortului întâlnirii.

19Toată grăsimea viţelului s-o ia şi s-o ardă pe altar.

20Cu viţelul* acesta să facă întocmai cum a făcut cu viţelul adus ca jertfă de ispăşire; să facă la fel. Astfel să facă preotul** ispăşire pentru ei, şi li se va ierta.*Lev 4:3 **Num 15:25; Dan 9:24; Rom 5:11; Evr 2:17; Evr 10:10; 1 Ioan 1:7; 1 Ioan 2:2

21Viţelul rămas să-l scoată apoi afară din tabără şi să-l ardă ca şi pe viţelul dintâi. Aceasta este o jertfă de ispăşire pentru adunare.

Când păcătuieşte o căpetenie

22Dacă o căpetenie a păcătuit făcând* fără voie împotriva uneia din poruncile Domnului Dumnezeului său lucruri care nu trebuie făcute şi s-a făcut astfel vinovată*Lev 4:2; Lev 4:13

23şi ajunge să descopere* păcatul pe care l-a făcut, să aducă jertfă un ţap fără cusur!*Lev 4:14

24Să-şi* pună mâna pe capul ţapului şi să-l înjunghie în locul unde se înjunghie arderile-de-tot înaintea Domnului. Aceasta este o jertfă de ispăşire.*Lev 4:4

25Preotul* să ia cu degetul din sângele jertfei de ispăşire, să ungă cu el coarnele altarului pentru arderile-de-tot, iar celălalt sânge să-l verse la picioarele altarului pentru arderile-de-tot.*Lev 4:30

26Toată grăsimea* s-o ardă pe altar, cum a ars grăsimea de la jertfa de mulţumire. Astfel va face preotul** pentru căpetenia aceea ispăşirea păcatului lui, şi i se va ierta.*Lev 3:5 **Lev 4:20; Num 15:28

27Dacă cineva* din poporul de rând a păcătuit fără voie, făcând împotriva uneia din poruncile Domnului lucruri care nu trebuie făcute şi s-a făcut astfel vinovat*Lev 4:2; Num 15:27

28şi ajunge să descopere păcatul* pe care l-a făcut, să aducă jertfă o iadă fără cusur pentru păcatul pe care l-a făcut.*Lev 4:23

29Să-şi* pună mâna pe capul jertfei de ispăşire şi s-o înjunghie în locul unde se înjunghie arderile-de-tot.*Lev 4:14; Lev 4:24

30Preotul să ia cu degetul din sângele jertfei, să ungă coarnele altarului pentru arderile-de-tot, iar tot celălalt sânge să-l verse la picioarele altarului.

31Preotul* să ia toată grăsimea, cum** se ia grăsimea jertfei de mulţumire, şi s-o ardă pe altar, şi ea va fi de un miros plăcut Domnului. Astfel va face preotul ispăşirea†† pentru omul acesta, şi i se va ierta.*Lev 3:14 **Lev 3:3 Exod 29:18; Lev 1:9 ††Lev 4:26

32Dacă va aduce ca jertfă de ispăşire un miel, să aducă o parte femeiască* fără cusur.*Lev 4:28

33Să-şi pună mâna pe capul jertfei şi s-o înjunghie ca jertfă de ispăşire în locul unde se înjunghie arderile-de-tot.

34Preotul să ia cu degetul din sângele jertfei, să ungă cu el coarnele altarului pentru arderile-de-tot, iar tot celălalt sânge să-l verse la picioarele altarului.

35Preotul să ia toată grăsimea, cum se ia grăsimea mielului adus ca jertfă de mulţumire, şi s-o ardă pe altar*, peste jertfele mistuite de foc înaintea Domnului. Astfel** va face preotul pentru omul acesta ispăşirea păcatului pe care l-a săvârşit, şi i se va ierta.*Lev 3:5 **Lev 4:26; Lev 4:31

©2022 Lorand.work