Leviticul 16

Legea pentru sărbătoarea de peste an a Ispășirii

1Domnul a vorbit lui Moise după moartea* celor doi fii ai lui Aaron, morți când s-au înfățișat înaintea Domnului. *Lev 10:1; Lev 10:2

2Domnul a zis lui Moise: „Vorbește fratelui tău Aaron și spune-i să nu intre* în tot timpul în Sfântul Locaș, dincolo de perdeaua dinăuntru, înaintea capacului ispășirii, care este pe chivot, ca să nu moară, căci deasupra capacului ispășirii Mă voi arăta** în nor. *Exod 30:10; Lev 23:27; Evr 9:7; Evr 10:19 **Exod 25:22; Exod 40:34; 1 Imp 8:10

3Iată cum să intre* Aaron în Sfântul Locaș. Să ia un vițel** pentru jertfa de ispășire și un berbec pentru arderea-de-tot. *Evr 9:7; Evr 9:12; Evr 9:24; Evr 9:25 **Lev 4:3

4Să se îmbrace cu tunica* sfințită de in și să-și pună pe trup izmenele de in; să se încingă cu brâul de in și să-și acopere capul cu mitra de in; acestea sunt veșmintele sfințite cu care se va îmbrăca el după ce își va spăla trupul** în apă. *Exod 28:39; Exod 28:42; Exod 28:43; Lev 6:10; Ezec 44:17; Ezec 44:18 **Exod 30:20; Lev 8:6; Lev 8:7

5Să ia de la* adunarea copiilor lui Israel doi țapi pentru jertfa de ispășire și un berbec pentru arderea-de-tot. *Lev 4:14; Num 29:11; 2 Cron 29:21; Ezra 6:17; Ezec 45:22; Ezec 45:23

6Aaron să-și aducă vițelul lui pentru jertfa de ispășire și să facă ispășire* pentru el și pentru casa lui. *Lev 9:7; Evr 5:2; Evr 7:27; Evr 7:28; Evr 9:7

7Să ia cei doi țapi și să-i pună înaintea Domnului, la ușa cortului întâlnirii.

8Aaron să arunce sorții pentru cei doi țapi: un sorț pentru Domnul și un sorț pentru Azazel.

9Aaron să ia țapul care a ieșit la sorți pentru Domnul și să-l aducă jertfă de ispășire.

10Iar țapul care a ieșit la sorți pentru Azazel să fie pus viu înaintea Domnului, ca să slujească pentru facerea ispășirii*, și să i se dea drumul în pustie pentru Azazel. *1 Ioan 2:2

11Aaron să-și aducă vițelul lui pentru jertfa de ispășire și să facă ispășire pentru el și pentru casa lui. Să înjunghie vițelul pentru jertfa lui de ispășire.

12Să ia o cădelniță* plină cu cărbuni aprinși de pe altarul dinaintea Domnului și doi pumni de tămâie** mirositoare, pisată mărunt; să ducă aceste lucruri dincolo de perdeaua dinăuntru; *Lev 10:1; Num 16:18; Num 16:46; Apoc 8:5 **Exod 30:34

13să pună tămâia* pe foc înaintea Domnului, pentru ca norul de fum de tămâie să acopere capacul ispășirii** de pe chivotul mărturiei, și astfel nu va muri. *Exod 30:1; Exod 30:7; Exod 30:8; Num 16:7; Num 16:18; Num 16:46; Apoc 8:3; Apoc 8:4 **Exod 25:21

14Să ia* din sângele vițelului și să stropească** cu degetul pe partea dinainte a capacului ispășirii spre răsărit; să stropească din sânge de șapte ori cu degetul lui înaintea capacului ispășirii. *Lev 4:5; Evr 9:13; Evr 9:25; Evr 10:4 **Lev 4:6

15Să înjunghie* țapul adus ca jertfă de ispășire pentru popor și să-i ducă sângele dincolo** de perdeaua dinăuntru. Cu sângele acesta să facă întocmai cum a făcut cu sângele vițelului, să stropească cu el spre capacul ispășirii și înaintea capacului ispășirii. *Evr 2:17; Evr 5:2; Evr 9:7; Evr 9:28 **Lev 16:2; Evr 6:19; Evr 9:3; Evr 9:7; Evr 9:12

16Astfel, să facă* ispășire pentru Sfântul Locaș, pentru necurățiile copiilor lui Israel și pentru toate călcările de lege prin care au păcătuit ei. Să facă la fel pentru cortul întâlnirii, care este cu ei în mijlocul necurățiilor lor. *Exod 29:36; Ezec 45:18; Evr 9:22; Evr 9:23

17* nu fie nimeni în cortul întâlnirii când va intra Aaron să facă ispășirea în Sfântul Locaș, până va ieși din el. Să facă ispășire pentru el și pentru casa lui și pentru toată adunarea lui Israel. *Exod 34:3; Luca 1:10

18După ce va ieși, să se ducă la altarul care este înaintea Domnului și să facă* ispășire pentru altar; să ia din sângele vițelului și țapului și să pună pe coarnele altarului de jur împrejur. *Exod 30:10; Lev 4:7; Lev 4:18; Evr 9:22; Evr 9:23

19Să stropească pe altar cu degetul lui de șapte ori din sânge și astfel să-l curățească* și să-l sfințească de necurățiile copiilor lui Israel. *Ezec 43:20

Țapul pentru Azazel

20Când va isprăvi de făcut ispășirea* pentru Sfântul Locaș, pentru cortul întâlnirii și pentru altar, să aducă țapul cel viu. *Lev 16:16; Ezec 45:20

21Aaron să-și pună amândouă mâinile pe capul țapului celui viu și să mărturisească peste el toate fărădelegile copiilor lui Israel și toate călcările lor de lege cu care au păcătuit ei; să le pună* pe capul țapului, apoi să-l izgonească în pustie printr-un om care va avea însărcinarea aceasta. *Isa 53:6

22Țapul acela va duce* asupra lui toate fărădelegile lor într-un pământ pustiit; în pustie să-i dea drumul. *Isa 53:11; Isa 53:12; Ioan 1:29; Evr 9:28; 1 Pet 2:24

23Aaron să intre în cortul întâlnirii; să-și lepede* veșmintele de in, pe care le îmbrăcase la intrarea în Sfântul Locaș, și să le pună acolo. *Ezec 22:14; Ezec 44:19

24Să-și spele trupul cu apă într-un loc sfânt și să-și ia din nou veșmintele. Apoi să iasă afară, să-și aducă arderea-de-tot* a lui și arderea-de-tot a poporului și să facă ispășire pentru el și pentru popor. *Lev 16:3; Lev 16:5

25Iar grăsimea* jertfei de ispășire s-o ardă pe altar. *Lev 4:10

26Cel ce va izgoni țapul pentru Azazel să-și spele hainele și să-și scalde* trupul în apă, după aceea să intre iarăși în tabără. *Lev 15:5

27Să scoată afară din tabără vițelul* ispășitor și țapul ispășitor, al căror sânge a fost dus în Sfântul Locaș pentru facerea ispășirii, și să le ardă în foc pieile, carnea și balega. *Lev 4:12; Lev 4:21; Lev 6:30; Evr 13:11

28Cel ce le va arde să-și spele hainele și să-și scalde trupul în apă, după aceea să intre iarăși în tabără.

Sărbătoarea Ispășirii

29Aceasta să vă fie o lege veșnică: în* luna a șaptea, în a zecea zi a lunii, să vă smeriți sufletele, să nu faceți nicio lucrare, nici băștinașul, nici străinul care locuiește în mijlocul vostru. *Exod 30:10; Lev 23:27; Num 29:7; Isa 58:3; Isa 58:5; Dan 10:3; Dan 10:12

30Căci în ziua aceasta se va face ispășire pentru voi, ca să vă curățiți: veți fi curățiți* de toate păcatele voastre înaintea Domnului. *Ps 51:2; Ier 33:8; Efes 5:26; Evr 9:13; Evr 9:14; Evr 10:1; Evr 10:2; 1 Ioan 1:7; 1 Ioan 1:9

31Aceasta să fie pentru voi o zi de Sabat*, o zi de odihnă, în care să vă smeriți sufletele. Aceasta să fie o lege veșnică. *Lev 23:32

32Ispășirea* să fie făcută de preotul care a primit ungerea și care a fost închinat** în slujba Domnului, ca să urmeze tatălui său în slujba preoției; să se îmbrace cu veșmintele de in, cu veșmintele sfințite. *Lev 4:3; Lev 4:5; Lev 4:16 **Exod 29:29; Exod 29:30; Num 20:26; Num 20:28 Lev 16:4

33Să facă* ispășire pentru Locul Preasfânt, să facă ispășire pentru cortul întâlnirii și pentru altar și să facă ispășire pentru preoți și pentru tot poporul adunării. *Lev 16:6; Lev 16:16; Lev 16:24

34Aceasta* să fie pentru voi o lege veșnică: o dată** pe an, să se facă ispășire pentru copiii lui Israel, pentru păcatele lor.” Aaron a făcut întocmai cum poruncise lui Moise Domnul. *Lev 23:31; Num 29:7 **Exod 30:10; Evr 9:7; Evr 9:25

©2022 Lorand.work