1„Duhul* Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a** uns să aduc vești bune celor nenorociți: El M-a trimis să vindec† pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia†† și prinșilor de război, izbăvirea; *Isa 11:2; Luca 4:18; Ioan 1:32; Ioan 3:34 **Ps 45:7 †Ps 147:3; Isa 57:15 ††Isa 42:7; Ier 34:8
2să* vestesc un an de îndurare al Domnului și o zi** de răzbunare a Dumnezeului nostru; să mângâi† pe toți cei întristați; *Lev 25:9 **Isa 34:8; Isa 63:4; Isa 66:14; Mal 4:1; Mal 4:3; 2 Tes 1:7; 2 Tes 1:8; 2 Tes 1:9 †Isa 57:18; Mat 5:4
3să dau celor întristați din Sion, să le* dau o cunună împărătească, în loc de cenușă, un untdelemn de bucurie, în locul plânsului, o haină de laudă, în locul unui duh mâhnit, ca să fie numiți terebinți ai neprihănirii, un sad** al Domnului, ca† să slujească spre slava Lui.” *Ps 30:11 **Isa 60:21 †Ioan 15:8
4Ei vor zidi iarăși* vechile dărâmături, vor ridica iarăși năruirile din vechime, vor înnoi cetăți pustiite, rămase pustii din neam în neam. *Isa 49:8; Isa 58:12; Ezec 36:33
5Străinii* vor sta și vă vor paște turmele și fiii străinului vor fi plugarii și vierii voștri. *Efes 2:12
6Dar* voi vă veți numi preoți ai Domnului și veți fi numiți slujitori ai Dumnezeului nostru, veți** mânca bogățiile neamurilor și vă veți făli cu fala lor. *Exod 19:6; Isa 60:17; Isa 66:21; 1 Pet 2:5; 1 Pet 2:9; Apoc 1:6; Apoc 5:10 **Isa 60:5; Isa 60:11; Isa 60:16
7În* locul ocării voastre, veți avea îndoită cinste; în locul rușinii, se vor veseli de partea lor, căci vor stăpâni îndoit în țara lor și vor avea o bucurie veșnică. *Isa 40:2; Zah 9:12
8„Căci Eu*, Domnul, iubesc dreptatea, urăsc** răpirea și nelegiuirea; le voi da cu credincioșie răsplata lor și† voi încheia cu ei un legământ veșnic. *Ps 11:7 **Isa 1:11; Isa 1:13 †Isa 55:3
9Sămânța lor va fi cunoscută între neamuri și urmașii lor, printre popoare; toți cei ce-i vor vedea vor cunoaște că* sunt o sămânță binecuvântată de Domnul.” *Isa 65:23
10Mă* bucur în Domnul și sufletul meu este plin de veselie în Dumnezeul meu, căci** m-a îmbrăcat cu hainele mântuirii, m-a acoperit cu mantaua izbăvirii, ca† pe un mire împodobit cu o cunună împărătească și ca o mireasă împodobită cu sculele ei. *Hab 3:18 **Ps 132:9; Ps 132:16 †Isa 49:18; Apoc 21:2
11Căci, după cum pământul face să răsară lăstarul lui și după cum o grădină face să încolțească semănăturile ei, așa va face Domnul Dumnezeu să răsară mântuirea* și lauda** în fața tuturor neamurilor. *Ps 72:3; Ps 85:11 **Isa 60:18; Isa 62:7