Isaia 22

1Prorocie asupra văii vedeniilor: Ce este de vă suiţi cu toţii pe acoperişuri,

2cetate* gălăgioasă, plină de zarvă, cetate veselă? Morţii tăi nu vor pieri ucişi de sabie, nici nu vor muri luptând.*Isa 32:13

3Ci toate căpeteniile tale fug împreună, sunt luaţi prinşi de arcaşi; toţi locuitorii tăi ajung deodată robi, în timp ce o iau la fugă în depărtare.

4De aceea zic: „Întoarceţi-vă privirile de la mine, lăsaţi-mă să plâng* cu amar; nu stăruiţi să mă mângâiaţi pentru nenorocirea fiicei poporului meu!”*Ier 4:19; Ier 9:1

5Căci* este o zi de necaz, de zdrobire şi de învălmăşeală, trimisă de** Domnul Dumnezeul oştirilor în valea vedeniilor. Se dărâmă zidurile şi răsună ţipete de durere spre munte.*Isa 37:3 **Plang 1:5; Plang 2:2

6Elamul* poartă tolba cu săgeţi; care de luptători, de călăreţi înaintează; Chirul** dezveleşte scutul.*Ier 49:35 **Isa 15:1

7Cele mai frumoase văi ale tale sunt pline de care, şi călăreţii se înşiruie de bătaie la porţile tale.

8Cele din urmă şanţuri de întărire ale lui Iuda sunt silite, şi în ziua aceasta cercetezi tu armăturile din* casa pădurii.*1 Imp 7:2; 1 Imp 10:17

9Vă uitaţi* la spărturile cele multe făcute cetăţii lui David şi opriţi apele iazului de jos.*2 Imp 20:20; 2 Cron 32:4; 2 Cron 32:5; 2 Cron 32:30

10Număraţi casele Ierusalimului şi le stricaţi, ca să întăriţi zidul.

11Faceţi* o cămară între cele două ziduri pentru apele iazului celui vechi, dar nu vă uitaţi spre Cel** ce a vrut aceste lucruri, nu vedeţi pe Cel ce de mult le-a pregătit.*Neem 3:16 **Isa 37:26

12Şi totuşi Domnul Dumnezeul oştirilor vă cheamă* în ziua aceea să plângeţi şi să vă bateţi în piept, să vă radeţi capul** şi să vă încingeţi cu sac.*Ioel 1:13 **Ezra 9:3; Isa 15:2; Mica 1:16

13Dar iată, în schimb, veselie şi bucurie! Se înjunghie boi şi se taie oi, se mănâncă la carne şi se bea la vin: „Să* mâncăm şi să bem, căci mâine vom muri!”*Isa 56:12; 1 Cor 15:32

14Domnul oştirilor mi-a* descoperit şi mi-a zis: „Nu**, nelegiuirea aceasta nu vi se va ierta până nu veţi muri”, zice Domnul Dumnezeul oştirilor.*Isa 5:9 **1 Sam 3:14; Ezec 24:13

Împotriva lui Şebna

15Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul oştirilor: „Du-te la curteanul acela, la Şebna*, dregătorul** casei împărăteşti, şi zi-i:*2 Imp 18:37; Isa 36:3 **1 Imp 4:6

16‘Ce ai tu aici la tine şi pe cine ai aici, de-ţi sapi aici un mormânt?’ El îşi sapă un mormânt* sus pe înălţime, îşi scobeşte o locuinţă în stâncă!*2 Sam 18:18; Mat 27:60

17‘Iată, Domnul te va azvârli cu o aruncătură puternică*, te va învârti ca pe un ghem.*Estera 7:8

18Te va azvârli, te va azvârli ca pe o minge pe un pământ întins, şi acolo vei muri, acolo vor veni carele tale cele strălucite, tu, ocara casei stăpânului tău!

19Vei fi izgonit din dregătoria ta şi te va smulge Domnul din locul tău.

20În ziua aceea’, zice Domnul, ‘voi chema pe robul Meu Eliachim*, fiul lui Hilchia,*2 Imp 18:18

21îl voi îmbrăca în tunica ta, îl voi încinge cu brâul tău şi voi da puterea ta în mâinile lui. El va fi un tată pentru locuitorii Ierusalimului şi pentru casa lui Iuda.

22Voi pune pe umărul lui cheia casei lui David: când va deschide* el, nimeni nu va închide, şi când va închide el, nimeni nu va deschide.*Iov 12:14; Apoc 3:7

23Îl voi împlânta ca pe un* drug într-un loc tare şi va fi un scaun de slavă pentru casa tatălui său.*Ezra 9:8

24Pe el se va sprijini toată slava casei tatălui său, odraslele alese şi de ocară, toate sculele cele mici, atât lighenele, cât şi vasele.

25În ziua aceea’, zice Domnul oştirilor, ‘drugul acela împlântat într-un loc tare va fi scos, va fi tăiat şi va cădea, şi povara care era pe el va fi nimicită, căci Domnul a vorbit.’”

©2022 Lorand.work