1Ziceam: „Voi veghea* asupra căilor mele, ca să nu păcătuiesc cu limba; îmi voi pune frâu gurii** cât† va sta cel rău înaintea mea.”*1 Imp 2:4; 2 Imp 10:31 **Ps 141:3; Iac 3:2 †Col 4:5
2Am stat* mut, în tăcere; am tăcut, măcar că eram nenorocit, şi totuşi durerea mea nu era mai puţin mare.*Ps 38:13
3Îmi ardea inima în mine, un foc* lăuntric mă mistuia, şi atunci mi-a venit cuvântul pe limbă şi am zis:*Ier 20:9
4„Doamne, spune-mi* care este sfârşitul vieţii mele, care este măsura zilelor mele, ca să ştiu cât de trecător sunt!”*Ps 90:12; Ps 119:84
5Iată că zilele mele sunt cât un lat de mână şi viaţa* mea este ca o nimica înaintea Ta. (Oprire) Da**, orice om este doar o suflare, oricât de bine s-ar ţine.*Ps 90:4 **Ps 39:11; Ps 62:9; Ps 144:4
6Da, omul umblă ca o* umbră, se frământă degeaba, strânge** la comori şi nu ştie cine le va lua.*1 Cor 7:31; Iac 4:14 **Iov 27:17; Ecl 2:18; Ecl 2:21; Ecl 2:26; Ecl 5:14; Luca 12:20; Luca 12:21
7Acum, Doamne, ce mai pot nădăjdui eu? În Tine îmi este nădejdea*.*Ps 38:15
8Izbăveşte-mă de toate fărădelegile mele! Nu mă face de ocara* celui nebun!*Ps 44:13; Ps 79:4
9Stau* mut, nu deschid gura, căci Tu** lucrezi.*Lev 10:3; Iov 40:4; Iov 40:5; Ps 38:13 **2 Sam 16:10; Iov 2:10
10Abate-Ţi* loviturile de la mine! Îmi iese sufletul sub loviturile mâinii Tale.*Iov 9:34; Iov 13:21
11Tu pedepseşti pe om şi-l loveşti pentru fărădelegea lui; îi prăpădeşti, ca molia*, ce are el mai scump. Da**, orice om este doar o suflare. (Oprire)*Iov 4:19; Iov 13:28; Isa 50:9; Osea 5:12 **Ps 39:5
12Ascultă-mi rugăciunea, Doamne, şi pleacă-Ţi urechea la strigătele mele! Nu tăcea în faţa lacrimilor mele! Căci* sunt un străin înaintea Ta, un pribeag, ca** toţi părinţii mei.*Lev 25:23; 1 Cron 29:15; Ps 119:19; 2 Cor 5:6; Evr 11:13; 1 Pet 1:11; 1 Pet 2:11 **Gen 47:9
13Abate-Ţi* privirea de la mine şi lasă-mă să răsuflu, până nu mă duc şi să nu mai fiu**!*Iov 10:20; Iov 10:21; Iov 14:5; Iov 14:6 **Iov 14:10