Geneza 29

Iacov la Laban

1Iacov a pornit la drum şi s-a dus în ţara* celor ce locuiesc la Răsărit.*Num 23:7; Osea 12:12

2S-a uitat înainte şi iată că pe câmp era o fântână, şi lângă ea erau trei turme de oi care se odihneau, căci la fântâna aceasta obişnuiau ciobanii să-şi adape turmele. Şi piatra de pe gura fântânii era mare.

3Toate turmele se strângeau acolo; ciobanii prăvăleau piatra de pe gura fântânii, adăpau turmele şi apoi puneau piatra iarăşi la loc pe gura fântânii.

4Iacov a zis păstorilor: „Fraţilor, de unde sunteţi?” „Din Haran”, au răspuns ei.

5El le-a zis: „Cunoaşteţi pe Laban, fiul lui Nahor?” „Îl cunoaştem”, i-au răspuns ei.

6El le-a zis: „Este* sănătos?” „Sănătos”, au răspuns ei. Şi tocmai atunci venea Rahela, fata lui, cu oile.*Gen 43:27

7El a zis: „Iată, soarele este încă sus şi-i prea devreme ca să strângeţi vitele: adăpaţi oile, apoi duceţi-vă şi paşteţi-le iarăşi.”

8Ei au răspuns: „Nu putem până nu se vor strânge toate turmele; atunci se prăvăleşte piatra de pe gura fântânii şi vom adăpa oile.”

9Pe când le vorbea el încă, vine Rahela* cu oile tatălui său, căci ea le păzea.*Exod 2:16

10Când a văzut Iacov pe Rahela, fata lui Laban, fratele mamei sale, şi turma lui Laban, fratele mamei sale, s-a apropiat, a prăvălit* piatra de pe gura fântânii şi a adăpat turma lui Laban, fratele mamei sale.*Exod 2:17

11Apoi Iacov a sărutat* pe Rahela şi a început să plângă tare.*Gen 33:4; Gen 45:14; Gen 45:15

12Iacov a spus Rahelei că este rudă cu tatăl* ei, că este fiul Rebecăi. Şi ea a dat fuga** de a spus tatălui său.*Gen 13:8; Gen 14:14; Gen 14:16 **Gen 24:28

13Cum a auzit Laban de Iacov, fiul surorii sale, i-a* alergat înainte, l-a îmbrăţişat, l-a sărutat şi l-a adus în casă. Iacov a istorisit lui Laban toate cele întâmplate.*Gen 24:29

14Şi Laban i-a zis: „Cu adevărat*, tu eşti os din oasele mele şi carne din carnea mea!” Iacov a stat la Laban o lună.*Gen 2:23; Jud 9:2; 2 Sam 5:1; 2 Sam 19:12; 2 Sam 19:13

Lea şi Rahela

15Apoi Laban a zis lui Iacov: „Fiindcă eşti rudă cu mine, să-mi slujeşti oare degeaba? Spune-mi ce simbrie vrei?”

16Laban însă avea două fete: cea mai mare se numea Lea şi cea mai mică, Rahela.

17Lea avea ochii slabi, dar Rahela era frumoasă la statură şi mândră la faţă.

18Iacov iubea pe Rahela şi a zis: „Îţi voi* sluji şapte ani pentru Rahela, fata ta cea mai mică.”*Gen 31:41; 2 Sam 3:14

19Şi Laban a răspuns: „Mai bine să ţi-o dau ţie, decât s-o dau altuia. Rămâi la mine!”

20Astfel, Iacov a slujit* şapte ani pentru Rahela; şi anii aceştia i s-au părut ca vreo câteva zile, pentru că o iubea.*Gen 30:26; Osea 12:12

21În urmă, Iacov a zis lui Laban: „Dă-mi nevasta, căci mi s-a împlinit sorocul, ca să intru* la ea.”*Jud 15:1

22Laban a adunat pe toţi oamenii locului şi a făcut un ospăţ*.*Jud 14:10; Ioan 2:1; Ioan 2:2

23Seara, a luat pe fiică-sa Lea şi a adus-o la Iacov, care s-a culcat cu ea.

24Şi Laban a dat ca roabă fetei sale Lea pe roaba sa Zilpa.

25A doua zi dimineaţă, iată că era Lea. Atunci, Iacov a zis lui Laban: „Ce mi-ai făcut? Nu ţi-am slujit oare pentru Rahela? Pentru ce m-ai înşelat?”

26Laban a răspuns: „În locul acesta nu-i obicei să se dea cea mai tânără înaintea celei mai mari.

27Isprăveşte* săptămâna cu aceasta, şi-ţi vom da şi pe cealaltă pentru slujba pe care o vei mai face la mine alţi şapte ani.”*Jud 14:12

28Iacov a făcut aşa şi a isprăvit săptămâna cu Lea; apoi, Laban i-a dat de nevastă pe fiică-sa Rahela.

29Şi Laban a dat ca roabă fetei sale Rahela pe roaba sa Bilha.

30Iacov a intrat şi la Rahela, pe care o iubea* mai mult decât pe Lea, şi a mai slujit la Laban** alţi şapte ani.*Gen 29:20; Deut 21:15 **Gen 30:26; Gen 31:41; Osea 12:12

Copiii făcuţi lui Iacov de Lea

31Domnul a văzut* că Lea nu era iubită şi a făcut-o** să aibă copii, pe când Rahela era stearpă.*Ps 127:3 **Gen 30:1

32Lea a rămas însărcinată şi a născut un fiu, căruia i-a pus numele Ruben (Vedeţi fiu); „căci”, a zis ea, „Domnul a văzut* mâhnirea mea, şi acum bărbatul meu are să mă iubească negreşit”.*Exod 3:7; Exod 4:31; Deut 26:7; Ps 25:18; Ps 106:44

33A rămas iarăşi însărcinată şi a născut un fiu şi a zis: „Domnul a auzit că nu eram iubită şi mi-a dat şi pe acesta.” De aceea, i-a pus numele Simeon (Ascultare).

34Iar a rămas însărcinată şi a născut un fiu şi a zis: „De data aceasta, bărbatul meu se va alipi de mine, căci i-am născut trei fii.” De aceea i-a pus numele Levi (Alipire).

35A rămas iarăşi însărcinată şi a născut un fiu, şi a zis: „De data aceasta, voi lăuda pe Domnul.” De aceea i-a pus numele* Iuda (Lăudat fie Domnul!). Şi a încetat să mai nască.*Mat 1:2

©2022 Lorand.work