Geneza 26

Isaac în ţara filistenilor. Legământul cu Abimelec

1În ţară a venit o foamete, afară de foametea dintâi*, care fusese pe vremea lui Avraam. Isaac s-a dus la Abimelec**, împăratul filistenilor, la Gherar.*Gen 12:10 **Gen 20:2

2Domnul i S-a arătat şi i-a zis: „Nu te coborî în Egipt! Rămâi* în ţara în care îţi voi spune.*Gen 12:1

3Locuieşte ca străin* în ţara aceasta. Eu voi** fi cu tine şi te voi binecuvânta, căci†† toate ţinuturile acestea ţi le voi da ţie şi seminţei tale şi voi ţine*† jurământul pe care l-am făcut tatălui tău Avraam.*Gen 20:1; Ps 39:12; Evr 11:9 **Gen 28:15 Gen 12:2 ††Gen 13:15; Gen 15:18 *†Gen 22:16; Ps 105:9

4Îţi voi* înmulţi sămânţa ca stelele cerului; voi da seminţei tale toate ţinuturile acestea şi toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa** ta, ca răsplată*Gen 15:5; Gen 22:17 **Gen 12:3; Gen 22:18

5pentru că Avraam* a ascultat de porunca Mea şi a păzit ce i-am cerut, a păzit poruncile Mele, orânduirile Mele şi legile Mele.”*Gen 22:16; Gen 22:18

6Astfel, Isaac a rămas la Gherar.

7Când îi puneau oamenii locului aceluia întrebări cu privire la nevasta lui, el* zicea: „Este sora mea.” Căci îi era frică** să spună că este nevastă-sa, ca să nu-l omoare oamenii locului aceluia, fiindcă Rebeca era frumoasă la chip.*Gen 12:13; Gen 20:2; Gen 20:13 **Prov 29:25 Gen 24:16

8Fiindcă şederea lui acolo se lungise, s-a întâmplat că Abimelec, împăratul filistenilor, uitându-se pe fereastră, a văzut pe Isaac jucându-se cu nevastă-sa Rebeca.

9Abimelec a trimis să cheme pe Isaac şi i-a zis: „Nu mai încape îndoială că e nevastă-ta. Cum ai putut zice: ‘E soră-mea’?” Isaac i-a răspuns: „Am zis aşa, ca să nu mor din pricina ei.”

10Şi Abimelec a zis: „Ce ne-ai făcut? Ce uşor s-ar fi putut ca vreunul din norod să se culce cu nevastă-ta şi ne-ai fi* făcut vinovaţi.”*Gen 20:9

11Atunci, Abimelec a dat următoarea poruncă întregului norod: „Cine se va atinge* de omul acesta sau de nevasta lui va fi omorât.”*Ps 105:15

Averea lui Isaac şi certurile

12Isaac a făcut semănături în ţara aceea şi a strâns rod însutit* în anul acela, căci Domnul l-a binecuvântat**.*Mat 13:8; Marc 4:8 **Gen 26:3; Gen 24:1; Gen 24:35; Iov 42:12

13Astfel, omul acesta s-a îmbogăţit* şi a mers îmbogăţindu-se din ce în ce mai mult, până ce a ajuns foarte bogat.*Gen 24:35; Ps 112:3; Prov 10:22

14Avea cirezi de vite şi turme de oi şi un mare număr de robi, de aceea filistenii îl pizmuiau*.*Gen 37:11; Ecl 4:4

15Toate fântânile pe care* le săpaseră robii tatălui său pe vremea tatălui său Avraam, filistenii le-au astupat şi le-au umplut cu ţărână.*Gen 21:30

16Şi Abimelec a zis lui Isaac: „Pleacă de la noi, căci ai ajuns* mult mai puternic decât noi.”*Exod 1:9

17Isaac a plecat de acolo şi a tăbărât în valea Gherar, unde s-a aşezat cu locuinţa.

18Isaac a săpat din nou fântânile de apă pe care le săpaseră robii tatălui său Avraam şi pe care le astupaseră filistenii după moartea lui Avraam, şi le-a pus iarăşi aceleaşi nume* pe care le pusese tatăl său.*Gen 21:31

19Robii lui Isaac au mai săpat în vale şi au dat acolo peste o fântână cu apă de izvor.

20Păstorii din Gherar s-au certat* însă cu păstorii lui Isaac, zicând: „Apa este a noastră.” Şi a pus fântânii numele Esec1, pentru că se certaseră cu el.*Gen 21:25

21Apoi au săpat o altă fântână, pentru care iar au făcut gâlceavă, de aceea a numit-o Sitna2.

22Pe urmă s-a mutat de acolo şi a săpat o altă fântână, pentru care nu s-au mai certat, şi a numit-o Rehobot3, „căci”, a zis el, „Domnul ne-a făcut loc larg, ca să ne putem întinde* în ţară”.*Gen 17:6; Gen 28:3; Gen 41:52; Exod 1:7

23De acolo s-a suit la Beer-Şeba.

24Domnul i S-a arătat chiar în noaptea aceea şi i-a zis: „Eu* sunt Dumnezeul tatălui tău Avraam; nu te teme**, căci Eu sunt cu tine. Te voi binecuvânta şi îţi voi înmulţi sămânţa din pricina robului Meu Avraam.”*Gen 17:7; Gen 24:12; Gen 28:13; Exod 3:6; Fapte 7:32 **Gen 15:1 Gen 26:3; Gen 26:4

25Isaac a zidit* acolo un altar, a chemat** Numele Domnului şi şi-a întins cortul acolo. Robii lui Isaac au săpat acolo o fântână.*Gen 12:7; Gen 13:18 **Ps 116:17

26Abimelec a venit din Gherar la el cu prietenul său Ahuzat şi cu Picol*, căpetenia oştirii lui.*Gen 21:22

27Isaac le-a zis: „Pentru ce veniţi la mine voi*, care mă urâţi şi m-aţi izgonit** de la voi?”*Jud 11:7 **Gen 26:16

28Ei au răspuns: „Vedem lămurit că Domnul este* cu tine. De aceea zicem: ‘Să fie un jurământ între noi, între noi şi tine, şi să facem un legământ cu tine!*Gen 21:22; Gen 21:23

29Anume, jură că nu ne vei face niciun rău, după cum nici noi nu ne-am atins de tine, ci ţi-am făcut numai bine şi te-am lăsat să pleci în pace. Tu acum* eşti binecuvântat de Domnul.’”*Gen 24:31; Ps 115:15

30Isaac* le-a dat un ospăţ şi au mâncat şi au băut.*Gen 19:3

31S-au sculat dis-de-dimineaţă şi s-au legat unul cu altul printr-un jurământ*. Isaac i-a lăsat apoi să plece, şi ei l-au părăsit în pace.*Gen 21:31

32În aceeaşi zi, nişte robi ai lui Isaac au venit să-i vorbească de fântâna pe care o săpau şi i-au zis: „Am dat de apă!”

33Şi el a numit-o Şiba4. De aceea s-a pus cetăţii numele Beer-Şeba* până în ziua de azi.*Gen 21:31

Întâia căsătorie a lui Esau

34La vârsta de patruzeci* de ani, Esau a luat de neveste pe Iudita, fata hetitului Beeri, şi pe Basmat, fata hetitului Elon.*Gen 36:2

35Ele* au fost o pricină de mare amărăciune pentru Isaac şi Rebeca.*Gen 27:46; Gen 28:1; Gen 28:8


1) Adică: Ceartă.

2) Adică: Gâlceavă.

3) Adică: Lărgime.

4) Adică: Jurământ.

©2022 Lorand.work