Geneza 21

Naşterea lui Isaac

1Domnul Şi-a adus aminte* de cele ce spusese Sarei şi Domnul a împlinit faţă de Sara ce** făgăduise.*1 Sam 2:21 **Gen 17:19; Gen 18:10; Gen 18:14; Gal 4:23; Gal 4:28

2Sara* a rămas însărcinată şi a născut lui Avraam un fiu la bătrâneţe, la vremea** hotărâtă, despre care-i vorbise Dumnezeu.*Fapte 7:8; Gal 4:22; Evr 11:11 **Gen 17:21

3Avraam a pus fiului său nou-născut, pe care i-l născuse Sara, numele Isaac*.*Gen 17:19

4Avraam a tăiat împrejur* pe fiul său Isaac la vârsta de opt zile, cum** îi poruncise Dumnezeu.*Fapte 7:8 **Gen 17:10; Gen 17:12

5Avraam* era în vârstă de o sută de ani la naşterea fiului său Isaac.*Gen 17:1; Gen 17:17

6Şi Sara a zis: „Dumnezeu* m-a făcut de râs: oricine va auzi va râde de mine.”*Ps 126:2; Isa 54:1; Gal 4:27; Luca 1:58

7Şi a adăugat: „Cine s-ar fi gândit să spună lui Avraam că Sara va da ţâţă la copii? Şi totuşi* i-am născut un fiu la bătrâneţe!”*Gen 18:11; Gen 18:12

Izgonirea Agarei în pustie

8Copilul s-a făcut mare şi a fost înţărcat. Avraam a făcut un ospăţ mare în ziua când a fost înţărcat Isaac.

9Sara a văzut râzând* pe fiul pe care-l** născuse lui Avraam egipteanca Agar.*Gen 16:1 **Gen 16:15 Gal 4:29

10Şi a zis lui Avraam: „Izgoneşte* pe roaba aceasta şi pe fiul ei, căci fiul roabei acesteia nu va moşteni împreună cu fiul meu, cu Isaac.”*Gal 4:30; Gen 25:6; Gen 36:6; Gen 36:7

11Cuvintele acestea n-au plăcut deloc lui Avraam, din pricina* fiului său.*Gen 17:18

12Dar Dumnezeu a zis lui Avraam: „Să nu te mâhneşti de cuvintele acestea, din pricina copilului şi din pricina roabei tale; fă Sarei tot ce-ţi cere, căci numai din Isaac* va ieşi o sămânţă care va purta cu adevărat numele tău.*Rom 9:7; Rom 9:8; Evr 11:18

13Dar şi pe fiul roabei tale îl voi face un neam*, căci este sămânţa ta.”*Gen 21:18; Gen 16:10; Gen 17:20

14A doua zi, Avraam s-a sculat de dimineaţă, a luat pâine şi un burduf cu apă, pe care i l-a dat Agarei şi i l-a pus pe umăr; i-a dat şi copilul şi i-a dat drumul*. Ea a plecat şi a rătăcit prin pustia Beer-Şeba.*Ioan 8:35

15Când s-a isprăvit apa din burduf, a aruncat copilul sub un tufiş

16şi s-a dus de a şezut în faţa lui la o mică depărtare de el, ca la o aruncătură de arc, căci zicea ea: „Să nu văd moartea copilului!” A şezut dar în faţa lui la o parte, a ridicat glasul şi a început să plângă.

17Dumnezeu* a auzit glasul copilului, şi Îngerul lui Dumnezeu a strigat din cer pe Agar şi i-a zis: „Ce ai tu, Agar? Nu te teme, căci Dumnezeu a auzit glasul copilului în locul unde este.*Exod 3:7

18Scoală-te, ia copilul şi ţine-l de mână, căci voi face* din el un neam mare.”*Gen 21:13

19Şi Dumnezeu* i-a deschis ochii şi ea a văzut un izvor de apă; s-a dus de a umplut burduful cu apă şi a dat copilului să bea.*Num 22:31; 2 Imp 6:17; 2 Imp 6:18; 2 Imp 6:20; Luca 24:16; Luca 24:31

20Dumnezeu* a fost cu copilul, care a crescut, a locuit în pustie şi** a ajuns vânător cu arcul.*Gen 28:15; Gen 39:2; Gen 39:3; Gen 39:21 **Gen 16:12

21A locuit în pustiul Paran şi mama sa i-a luat o nevastă* din ţara Egiptului.*Gen 24:4

Legământul lui Avraam cu Abimelec

22În vremea aceea, Abimelec*, însoţit de Picol, căpetenia oştirii lui, a vorbit astfel lui Avraam: „Dumnezeu** este cu tine în tot ce faci. *Gen 20:2; Gen 26:26 **Gen 26:28

23Jură-mi* acum, aici, pe Numele lui Dumnezeu, că nu mă vei înşela niciodată, nici pe mine, nici pe copiii mei, nici pe nepoţii mei, şi că vei avea faţă de mine şi faţă de ţara în care locuieşti ca străin aceeaşi bunăvoinţă pe care o am eu faţă de tine.”*Ios 2:12; 1 Sam 24:21

24Avraam a zis: „Jur!”

25Dar Avraam a băgat vină lui Abimelec pentru o fântână de apă, pe care puseseră mâna cu sila* robii lui Abimelec.*Gen 26:15; Gen 26:18; Gen 26:20

26Abimelec a răspuns: „Nu ştiu cine a făcut lucrul acesta; nici tu nu mi-ai dat de ştire şi nici eu nu aflu decât azi.”

27Şi Avraam a luat oi şi boi, pe care i-a dat lui Abimelec, şi au făcut legământ* amândoi.*Gen 26:31

28Avraam a pus deoparte şapte mieluşele din turmă.

29Şi Abimelec a zis lui Avraam: „Ce sunt* aceste şapte mieluşele pe care le-ai pus deoparte?”*Gen 33:8

30El a răspuns: „Trebuie să primeşti din mâna mea aceste şapte mieluşele, pentru ca să-mi slujească de mărturie* că am săpat fântâna aceasta.”*Gen 31:48; Gen 31:52

31Iată de ce locul acela se numeşte* Beer-Şeba1, căci acolo şi-au jurat ei credinţă unul altuia.*Gen 26:33

32Astfel au făcut ei legământ la Beer-Şeba. După aceea, Abimelec s-a sculat împreună cu Picol, căpetenia oştirii sale, şi s-au întors în ţara filistenilor.

33Avraam a sădit un tamarisc la Beer-Şeba şi a chemat* acolo Numele Domnului Dumnezeului celui veşnic**.*Gen 4:26 **Deut 33:27; Isa 40:28; Rom 16:26; 1 Tim 1:17

34Avraam a locuit multă vreme ca străin în ţara filistenilor.


1) Adică: Fântâna jurământului.

©2022 Lorand.work