Faptele apostolilor 14

Pavel în Iconia

1În Iconia, Pavel și Barnaba au intrat în sinagoga iudeilor și au vorbit în așa fel că o mare mulțime de iudei și de greci au crezut.

2Dar iudeii care n-au crezut au întărâtat și au răzvrătit sufletele neamurilor împotriva fraților.

3Totuși au rămas destul de multă vreme în Iconia și vorbeau cu îndrăzneală în Domnul, care* adeverea Cuvântul privitor la harul Său și îngăduia să se facă semne și minuni prin mâinile lor. *Marc 16:20; Evr 2:4

4Mulțimea din cetate s-a dezbinat: unii erau cu iudeii, alții cu apostolii*. *Fapte 13:3

5Neamurile și iudeii, în învoire cu mai-marii lor, s-au pus în mișcare, ca să-i* batjocorească și să-i ucidă cu pietre. *2 Tim 3:11

6Pavel și Barnaba au înțeles lucrul acesta și au fugit* în cetățile Licaoniei: Listra și Derbe, și în ținutul de primprejur. *Mat 10:23

7Și au propovăduit Evanghelia acolo.

Vindecarea unui olog

8În* Listra era un om neputincios de picioare, olog din naștere, care nu umblase niciodată. *Fapte 3:2

9El ședea jos și asculta pe Pavel când vorbea. Pavel s-a uitat țintă la el, și fiindcă a văzut* că are credință ca să fie tămăduit, *Mat 8:10; Mat 9:28; Mat 9:29

10a zis cu glas tare: „Scoală-te* drept în picioare.” Și el s-a sculat dintr-o săritură și a început să umble. *Isa 35:6

11La vederea celor făcute de Pavel, noroadele și-au ridicat glasul și au zis în limba licaoniană: „Zeii* s-au coborât la noi în chip omenesc.” *Fapte 8:10; Fapte 28:6

12Pe Barnaba îl numeau Jupiter, iar pe Pavel, Mercur, pentru că mânuia cuvântul.

13Preotul lui Jupiter, al cărui templu era la intrarea cetății, a adus tauri și cununi înaintea porților și voia* să le aducă jertfă, împreună cu noroadele. *Dan 2:46

14Apostolii Barnaba și Pavel, când au auzit lucrul acesta, și-au* rupt hainele, au sărit în mijlocul norodului și au strigat: *Mat 26:65

15„Oamenilor, de* ce faceți lucrul acesta? Și noi suntem** oameni de aceeași fire cu voi; noi vă aducem o veste bună, ca să vă întoarceți de la aceste lucruri deșarte†† la Dumnezeul cel viu, care*† a făcut cerul, pământul și marea și tot ce este în ele. *Fapte 10:26 **Iac 5:17; Apoc 19:10 1 Sam 12:21; 1 Imp 16:13; Ier 14:22; Amos 2:4; 1 Cor 8:4 ††1 Tes 1:9 *†Gen 1:1; Ps 33:6; Ps 146:6; Apoc 14:7

16El*, în veacurile trecute, a lăsat pe toate neamurile să umble pe căile lor, *Ps 81:12; Fapte 17:30; 1 Pet 4:3

17măcar că*, drept vorbind, nu S-a lăsat fără mărturie, întrucât v-a făcut bine, v-a trimis** ploi din cer și timpuri roditoare, v-a dat hrană din belșug și v-a umplut inimile de bucurie.” *Fapte 17:27; Rom 1:20 **Lev 26:4; Deut 11:14; Deut 28:12; Iov 5:10; Ps 65:10; Ps 68:9; Ps 147:8; Ier 14:22; Mat 5:45

18Abia au putut să împiedice, cu vorbele acestea, pe noroade, să le aducă jertfă.

Pavel în Derbe și Antiohia

19Atunci, au venit pe neașteptate din* Antiohia și Iconia niște iudei, care au ațâțat pe noroade. Aceștia, după ce au împroșcat** pe Pavel cu pietre, l-au târât afară din cetate, crezând că a murit. *Fapte 13:45 **2 Cor 11:25; 2 Tim 3:11

20Când l-au înconjurat însă ucenicii, Pavel s-a sculat și a intrat în cetate. A doua zi, a plecat cu Barnaba la Derbe.

21După ce au propovăduit Evanghelia în cetatea aceasta și* au făcut mulți ucenici, s-au întors la Listra, la Iconia și la Antiohia, *Mat 28:19

22întărind sufletele ucenicilor. El îi îndemna* să stăruiască în credință și spunea că în Împărăția lui Dumnezeu trebuie** să intrăm prin multe necazuri. *Fapte 11:23; Fapte 13:43 **Mat 10:38; Mat 16:24; Luca 22:28; Luca 22:29; Rom 8:17; 2 Tim 2:11; 2 Tim 2:12; 2 Tim 3:12

23Au* rânduit prezbiteri în fiecare Biserică și, după ce s-au rugat și au postit, i-au încredințat în mâna Domnului, în care crezuseră. *Tit 1:5

24Au trecut apoi prin Pisidia, au venit în Pamfilia,

25au vestit Cuvântul în Perga și s-au coborât la Atalia.

26De* acolo au mers cu corabia la Antiohia, de unde fuseseră încredințați** în grija harului lui Dumnezeu pentru lucrarea pe care o săvârșiseră. *Fapte 13:1; Fapte 13:3 **Fapte 15:40

27După venirea lor, au adunat Biserica și au* istorisit tot ce făcuse Dumnezeu prin ei și cum deschisese** neamurilor ușa credinței. *Fapte 15:4; Fapte 15:12; Fapte 21:19 **1 Cor 16:9; 2 Cor 2:12; Col 4:3; Apoc 3:8

28Și au rămas destul de multă vreme acolo, cu ucenicii.

©2022 Lorand.work