1Moise şi bătrânii lui Israel au dat următoarea poruncă poporului: „Păziţi toate poruncile pe care vi le dau astăzi.
2După ce veţi trece* Iordanul, ca să intraţi în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău, să ridici** nişte pietre mari şi să le tencuieşti cu var.*Ios 4:1 **Ios 8:32
3Să scrii pe pietrele acestea toate cuvintele din legea aceasta, după ce vei trece Iordanul, ca să intri în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău, ţară în care curge lapte şi miere, cum ţi-a spus Domnul Dumnezeul părinţilor tăi.
4După ce veţi trece Iordanul, să ridicaţi pe muntele* Ebal pietrele acestea, pe care vă poruncesc azi să le ridicaţi, şi să le tencuiţi cu var.*Deut 11:29; Ios 8:30
5Acolo, să zideşti un altar Domnului Dumnezeului tău un altar de pietre, peste care să nu treacă* fierul;*Exod 20:25; Ios 8:31
6din pietre întregi să zideşti altarul Domnului Dumnezeului tău. Să aduci pe altarul acesta arderi-de-tot Domnului Dumnezeului tău;
7să aduci jertfe de mulţumire şi să mănânci acolo şi să te bucuri înaintea Domnului Dumnezeului tău.
8Să scrii pe aceste pietre toate cuvintele legii acesteia, săpându-le foarte desluşit.”
9Moise şi preoţii din neamul leviţilor au vorbit întregului Israel şi au zis: „Israele, ia aminte şi ascultă! Astăzi*, tu te-ai făcut poporul Domnului Dumnezeului tău.*Deut 26:18
10Să asculţi de glasul Domnului Dumnezeului tău şi să împlineşti poruncile şi legile Lui pe care ţi le dau astăzi.”
11În aceeaşi zi, Moise a mai dat următoarea poruncă poporului:
12„După ce veţi trece Iordanul, Simeon, Levi, Iuda, Isahar, Iosif şi Beniamin să stea pe muntele* Garizim, ca să binecuvânteze poporul,*Deut 11:29; Ios 8:33; Jud 9:7
13iar Ruben, Gad, Aşer, Zabulon, Dan şi Neftali să stea pe muntele Ebal, ca să rostească* blestemul.*Deut 11:29; Ios 8:33
14Şi leviţii* să ia cuvântul şi să spună cu glas tare întregului Israel:*Deut 33:10; Ios 8:33; Dan 9:11
15‘Blestemat să fie omul care va face un chip cioplit sau un chip turnat, căci este o urâciune înaintea Domnului, un lucru ieşit din mâini de meşter, şi care-l va pune într-un* loc ascuns!’ Şi** tot poporul să răspundă: ‘Amin!†’*Exod 20:4; Exod 20:23; Exod 34:17; Lev 19:4; Lev 26:1; Deut 4:16; Deut 4:23; Deut 5:8; Isa 44:9; Osea 13:2 **Num 5:22; Ier 11:5; 1 Cor 14:16 †Exod 20:12; Exod 21:17; Lev 19:3; Deut 21:18
16‘Blestemat să fie cel ce va nesocoti pe tatăl său şi pe mama sa!’ Şi* tot poporul să răspundă: ‘Amin!’*Deut 19:14; Prov 22:28
17‘Blestemat să fie cel ce va muta hotarele aproapelui său!’ Şi tot poporul să răspundă: ‘Amin!’
18‘Blestemat* să fie cel ce va face pe un orb să rătăcească pe drum!’ Şi tot poporul să răspundă: ‘Amin!’*Lev 19:14
19‘Blestemat* să fie cel ce se atinge de dreptul străinului, orfanului şi văduvei!’ Şi tot poporul să răspundă: ‘Amin!’*Exod 22:21; Exod 22:22; Deut 10:18; Deut 24:17; Mal 3:5
20‘Blestemat* să fie cel ce se va culca cu nevasta tatălui său, căci ridică învelitoarea tatălui său!’ Şi tot poporul să răspundă: ‘Amin!’*Lev 18:8; Lev 20:11; Deut 22:30
21‘Blestemat* să fie cel ce se va culca cu vreo vită oarecare!’ Şi tot poporul să răspundă: ‘Amin!’*Lev 18:23; Lev 20:15
22‘Blestemat* să fie cel ce se va culca cu soră-sa, fiica tatălui său sau fiica mamei sale!’ Şi tot poporul să răspundă: ‘Amin!’*Lev 18:9; Lev 20:17
23‘Blestemat* să fie cel ce se va culca cu soacră-sa!’ Şi tot poporul să răspundă: ‘Amin!’*Lev 18:17; Lev 20:14
24‘Blestemat* să fie cel ce va lovi pe aproapele lui în ascuns!’ Şi tot poporul să răspundă: ‘Amin!’*Exod 20:13; Exod 21:12; Exod 21:14; Lev 24:17; Num 35:31; Deut 19:11
25‘Blestemat* să fie cel ce va primi un dar ca să verse sângele celui nevinovat!’ Şi tot poporul să răspundă: ‘Amin!’*Exod 23:7; Exod 23:8; Deut 10:17; Deut 16:19; Ezec 22:12
26‘Blestemat* să fie cine nu va împlini cuvintele legii acesteia şi cine nu le va face!’ Şi tot poporul să răspundă: ‘Amin!’*Deut 28:15; Ps 119:21; Ier 11:3; Gal 3:10