Deuteronomul 24

Cartea de despărţire

1Când cineva* îşi va lua o nevastă şi se va însura cu ea şi s-ar întâmpla ca ea să nu mai aibă trecere înaintea lui, pentru că a descoperit ceva ruşinos în ea, să-i scrie o carte de despărţire şi, după ce-i va da-o în mână, să-i dea drumul din casa lui.*Mat 5:31; Mat 19:7; Marc 10:4

2Ea să iasă de la el, să plece şi va putea să se mărite după un alt bărbat.

3Dacă şi acesta din urmă începe s-o urască, îi scrie o carte de despărţire şi, după ce i-o dă în mână, îi dă drumul din casa lui sau dacă acest bărbat din urmă care a luat-o de nevastă moare,

4atunci bărbatul* dintâi, care îi dăduse drumul, nu va putea s-o ia iarăşi de nevastă, după ce s-a pângărit ea, căci lucrul acesta este o urâciune înaintea Domnului, şi să nu faci vinovată de păcat ţara pe care ţi-o dă de moştenire Domnul Dumnezeul tău.*Ier 3:1

Furarea unui om. Leproşii

5Dacă un* om va fi însurat de curând, să nu se ducă la oaste şi să nu se pună nicio sarcină peste el; să fie scutit din pricina familiei timp de un an şi să veselească** astfel pe nevasta pe care şi-a luat-o.*Deut 20:7 **Prov 5:18

6Să nu iei zălog cele două pietre de râşniţă, nici chiar piatra de râşniţă de deasupra, căci ar însemna că iei zălog însăşi viaţa cuiva.

7Dacă se* va găsi cineva care să fi furat pe vreunul din fraţii lui, pe vreunul din copiii lui Israel, şi să-l fi făcut rob sau să-l fi vândut, hoţul acela să fie pedepsit cu moartea. Să curăţeşti** astfel răul din mijlocul tău.*Exod 21:16 **Deut 19:19

8Ia seama bine şi păzeşte-te de rana* leprei şi să faceţi tot ce vă vor învăţa preoţii dintre leviţi, să aveţi grijă să lucraţi după poruncile pe care li le-am dat.*Lev 13:2; Lev 14:2

9Adu-ţi aminte* ce a făcut Domnul Dumnezeul tău Mariei** pe drum, la ieşirea voastră din Egipt.*Luca 17:32; 1 Cor 10:6 **Num 12:10

Simbriaşii

10Dacă ai vreo datorie la aproapele tău, să nu intri în casa lui ca să-i iei lucrul pus zălog,

11ci să stai afară, şi cel pe care l-ai împrumutat să-ţi aducă afară lucrul pus zălog.

12Dacă omul acela este sărac, să nu te culci cu lucrul luat zălog de la el la tine;

13să i-l dai* înapoi la apusul soarelui, ca să se culce în haina lui şi să te binecuvânteze**, şi lucrul acesta ţi se va socoti ca un lucru bun înaintea Domnului Dumnezeului tău.*Exod 22:26 **Iov 29:11; Iov 29:13; Iov 31:20; 2 Cor 9:13; 2 Tim 1:18 Deut 6:25; Ps 106:31; Ps 112:9; Dan 4:27

14Să nu nedreptăţeşti* pe simbriaşul sărac şi nevoiaş, fie că este unul din fraţii tăi, fie că este unul din străinii care locuiesc în ţara ta, în cetăţile tale. *Mal 3:5

15Să-i dai plata* pentru ziua lui înainte de apusul soarelui, căci e sărac şi o doreşte mult. Altfel, ar striga** către Domnul împotriva ta, şi te-ai face vinovat de un păcat.*Lev 19:13; Ier 22:13; Iac 5:4 **Iac 5:4

16Să nu omori* pe părinţi pentru copii şi să nu omori pe copii pentru părinţi; fiecare să fie omorât pentru păcatul lui.*2 Imp 14:6; 2 Cron 25:4; Ier 31:29; Ier 31:30; Ezec 18:20

17Să nu te atingi* de dreptul străinului şi al orfanului şi să nu iei zălog haina** văduvei.*Exod 22:11; Exod 22:22; Prov 22:22; Isa 1:23; Ier 5:28; Ier 22:3; Ezec 22:29; Zah 7:10; Mal 3:5 **Exod 22:26

18Să-ţi aduci aminte* că ai fost rob în Egipt şi că Domnul Dumnezeul tău te-a răscumpărat de acolo, de aceea îţi dau aceste porunci, ca să le împlineşti.*Deut 24:22; Deut 16:12

Drepturile străinului, ale orfanului şi ale văduvei

19Când* îţi vei secera ogorul şi vei uita un snop pe câmp, să nu te întorci să-l iei – să fie al străinului, al orfanului şi al văduvei, pentru ca Domnul Dumnezeul tău să te binecuvânteze** în tot lucrul mâinilor tale.*Lev 19:9; Lev 19:10; Lev 23:22 **Deut 15:10; Ps 41:1; Prov 19:17

20Când îţi vei scutura măslinii, să nu culegi a doua oară roadele rămase pe ramuri – ele să fie ale străinului, ale orfanului şi ale văduvei.

21Când îţi vei culege via, să nu culegi a doua oară ciorchinele care rămân pe urma ta – ele să fie ale străinului, ale orfanului şi ale văduvei.

22Adu-ţi aminte* că ai fost rob în ţara Egiptului, de aceea îţi dau poruncile acestea, ca să le împlineşti.*Deut 24:18

©2022 Lorand.work