1Dacă un om fură un bou sau o oaie şi-l taie sau îl vinde, să dea cinci boi pentru boul furat şi patru* oi pentru oaia furată.*2 Sam 12:6; Prov 6:31; Luca 19:8
2Dacă hoţul este prins spărgând* şi e lovit şi moare, cel ce l-a lovit nu** va fi vinovat de omor faţă de el; *Mat 24:43 **Num 35:27
3dar, dacă a răsărit soarele, va fi vinovat de omor faţă de el. Hoţul trebuie să dea înapoi ce este dator să dea; dacă n-are nimic, să fie vândut* rob, ca despăgubire pentru furtul lui.*Exod 21:2
4Dacă ceea ce a furat, fie bou, fie măgar sau oaie, se găseşte încă viu* în mâinile lui, să dea îndoit** înapoi.*Exod 21:16 **Exod 22:1; Exod 22:7; Prov 6:31
5Dacă cineva face stricăciune într-un ogor sau într-o vie şi îşi lasă vita să pască pe ogorul altuia, să dea ca despăgubire cel mai bun rod din ogorul şi via lui.
6Dacă izbucneşte un foc şi întâlneşte mărăcini în cale şi arde grâul în snopi sau în picioare sau câmpul, cel ce a pus foc să fie silit să dea o despăgubire deplină.
7Dacă un om dă altuia bani sau unelte spre păstrare şi le fură cineva din casa acestuia din urmă, hoţul* trebuie să întoarcă îndoit, dacă va fi găsit.*Exod 22:4
8Dacă hoţul nu se găseşte, stăpânul casei să se înfăţişeze* înaintea lui Dumnezeu ca să spună că n-a pus mâna pe avutul aproapelui său.*Exod 21:6; Exod 22:28
9În orice pricină de înşelăciune cu privire la un bou, un măgar, o oaie, o haină sau un lucru pierdut, despre care se va zice: ‘Uite-l!’ – pricina* amânduror părţilor să meargă până la Dumnezeu; acela pe care-l va osândi Dumnezeu trebuie să întoarcă îndoit aproapelui său.*Deut 25:1; 2 Cron 19:10
10Dacă un om dă altuia un măgar, un bou, o oaie sau un dobitoc oarecare să i-l păstreze şi dobitocul moare, îşi strică un mădular sau e luat cu sila de la el, fără să fi văzut cineva,
11să se facă un jurământ*, în Numele Domnului, între cele două părţi, şi cel ce a păstrat dobitocul va mărturisi că n-a pus mâna pe avutul aproapelui său; stăpânul dobitocului va primi jurământul acesta, şi celălalt nu va fi dator să i-l înlocuiască.*Evr 6:16
12Dar, dacă dobitocul a fost furat* de la el, va fi dator faţă de stăpânul lui să i-l înlocuiască.*Gen 31:39
13Dacă dobitocul a fost sfâşiat de fiare sălbatice, îl va aduce ca dovadă şi nu va fi dator să-i înlocuiască dobitocul sfâşiat.
14Dacă un om împrumută altuia o vită, şi vita îşi strică un mădular sau moare în lipsa stăpânului ei, va trebui s-o plătească.
15Dacă stăpânul e de faţă, nu i-o va plăti. Dacă vita a fost dată cu chirie, preţul chiriei va fi de ajuns.
16Dacă* un om înşală pe o fată nelogodită şi se culcă cu ea, îi va plăti zestrea şi o va lua de nevastă.*Deut 22:28; Deut 22:29
17Dacă tatăl nu vrea să i-o dea, el va plăti în argint preţul zestrei* cuvenite fetelor.*Gen 34:12; Deut 22:29; 1 Sam 18:25
18Pe vrăjitoare* să n-o laşi să trăiască.*Lev 19:26; Lev 19:31; Lev 20:27; Deut 18:10; Deut 18:11; 1 Sam 28:3; 1 Sam 28:9
19Oricine* se culcă cu un dobitoc să fie pedepsit cu moartea.*Lev 18:23; Lev 20:15
20Cine* aduce jertfe altor dumnezei decât Domnului singur să fie nimicit cu desăvârşire.*Num 25:2; Num 25:7; Num 25:8; Deut 13:1; Deut 13:2; Deut 13:5; Deut 13:6; Deut 13:9; Deut 13:13; Deut 17:2; Deut 17:3; Deut 17:5
21Să nu chinuieşti pe străin* şi să nu-l asupreşti, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului.*Exod 23:9; Lev 19:33; Lev 25:35; Deut 10:19; Ier 7:6; Zah 7:10; Mal 3:5
22Să nu asupreşti pe văduvă*, nici pe orfan.*Deut 10:18; Deut 24:17; Deut 27:19; Ps 94:6; Isa 1:17; Isa 1:23; Isa 10:2; Ezec 22:7; Zah 7:10; Iac 1:27
23Dacă-i asupreşti, şi ei strigă* la Mine după ajutor, Eu le voi** auzi strigătele;*Deut 15:9; Deut 24:15; Iov 35:9; Luca 18:7 **Exod 22:27; Iov 34:28; Ps 18:6; Ps 145:19; Iac 5:4
24mânia* Mea se va aprinde şi vă voi nimici cu sabia; nevestele voastre** vor rămâne văduve şi copiii voştri vor rămâne orfani.*Iov 31:23; Ps 69:24 **Ps 109:9; Plang 5:3
25Dacă* împrumuţi bani vreunuia din poporul Meu, săracului care este cu tine, să nu fii faţă de el ca un cămătar şi să nu ceri camătă de la el.*Lev 25:35; Deut 23:19; Deut 23:20; Neem 5:7; Ps 15:5; Ezec 18:8; Ezec 18:17
26Dacă iei* zălog haina aproapelui tău, să i-o dai înapoi înainte de apusul soarelui,*Deut 24:6; Deut 24:10; Deut 24:13; Deut 24:17; Iov 22:6; Iov 24:3; Iov 24:9; Prov 20:16; Prov 22:27; Ezec 18:7; Ezec 18:16; Amos 2:8
27căci este singura lui învelitoare, este haina cu care îşi înveleşte trupul – cu ce are să se culce? Dacă strigă* spre Mine după ajutor, Eu îl voi auzi, căci Eu sunt milostiv.*Exod 22:23; Exod 34:6; 2 Cron 30:9; Ps 86:15
28Să nu huleşti pe Dumnezeu* şi să nu blestemi pe mai-marele poporului tău.*Ecl 10:20; Fapte 23:5; Iuda 1:8
29Să nu pregeţi să-Mi aduci pârga* secerişului tău şi a culesului viei tale. Să-Mi dai pe întâiul născut** din fiii tăi.*Exod 23:16; Exod 23:19; Prov 3:9 **Exod 13:2; Exod 13:12; Exod 34:19
30Să-Mi dai* şi întâiul născut al vacii tale şi al oii tale; să rămână şapte** zile cu mama sa, iar în ziua a opta să Mi-l aduci.*Deut 15:19 **Lev 22:27
31Să-Mi fiţi nişte oameni sfinţi*. Să nu** mâncaţi carne sfâşiată de fiare pe câmp, ci s-o aruncaţi la câini.*Exod 19:6; Lev 19:2; Deut 14:21 **Lev 22:8; Ezec 4:14; Ezec 44:31