Deuteronomul 22

Dobitoacele și lucrurile rătăcite

1Dacă vezi* rătăcindu-se boul sau oaia fratelui tău, să nu o ocolești, ci să o aduci la fratele tău. *Exod 23:4

2Dacă fratele tău nu locuiește lângă tine și nu-l cunoști, să iei dobitocul la tine acasă și să rămână la tine până ce-l cere fratele tău, și atunci să i-l dai.

3Tot așa să faci și cu măgarul lui, tot așa să faci și cu haina lui și tot așa să faci cu orice lucru pierdut de el și găsit de tine: să nu le ocolești.

4Dacă* vezi măgarul fratelui tău sau boul lui căzut pe drum, să nu-l ocolești, ci să-l ajuți să-l ridice. *Exod 23:5

Amestecul semințelor și țesăturilor

5Femeia să nu poarte îmbrăcăminte bărbătească, și bărbatul să nu se îmbrace cu haine femeiești, căci oricine face lucrurile acestea este o urâciune înaintea Domnului Dumnezeului tău.

6Dacă întâlnești pe drum un cuib de pasăre, într-un copac sau pe pământ, cu pui sau ouă și mama lor șezând peste pui sau peste ouă, să nu iei* și pe mamă, și pe puii ei, *Lev 22:28

7ci să dai drumul mamei și să nu iei decât puii, ca* să fii fericit și să ai zile multe. *Deut 4:40

8Când zidești o casă nouă, să-ți faci un pălimar împrejurul acoperișului, ca să nu aduci vină de sânge asupra casei tale, dacă s-ar întâmpla să cadă cineva de pe ea.

9Să nu* semeni în via ta două feluri de semințe, ca nu cumva să întinezi și rodul seminței pe care ai semănat-o, și rodul viei. *Lev 19:19

10Să nu ari* cu un bou și un măgar înjugați împreună. *2 Cor 6:14

11Să nu* porți o haină țesută din felurite fire, din lână și in unite împreună. *Lev 19:19

12Să faci ciucuri* la cele patru colțuri ale hainei cu care te vei înveli. *Num 15:38; Mat 23:5

Pedeapsa pentru curvie

13Dacă un om care și-a luat o nevastă și s-a împreunat* cu ea o urăște, *Gen 29:21; Jud 15:1

14apoi o învinuiește de lucruri nelegiuite și-i scoate nume rău, zicând: ‘Am luat pe femeia aceasta, m-am apropiat de ea și n-am găsit-o fecioară’,

15atunci tatăl și mama fetei să ia semnele fecioriei ei și să le aducă înaintea bătrânilor cetății, la poartă.

16Tatăl fetei să spună bătrânilor: ‘Am dat pe fiică-mea de nevastă omului acestuia, și el a început s-o urască;

17acum o învinuiește de lucruri nelegiuite, zicând: «N-am găsit fecioară pe fiică-ta.» Dar iată semnele fecioriei fetei mele.’ Și să desfacă haina ei înaintea bătrânilor cetății.

18Bătrânii cetății să ia atunci pe omul acela și să-l pedepsească

19și, pentru că a scos nume rău unei fecioare din Israel, să-l osândească la o gloabă de o sută de sicli de argint, pe care să-i dea tatălui fetei. Ea să rămână nevasta lui, și el nu va putea s-o gonească toată viața lui.

20Dar dacă faptul este adevărat, dacă fata nu s-a găsit fecioară,

21să scoată pe fată la ușa casei tatălui ei, să fie ucisă cu pietre de oamenii din cetate și să moară, pentru că a săvârșit* o mișelie în Israel, curvind în casa tatălui ei. Să curățești** astfel răul din mijlocul tău. *Gen 34:7; Jud 20:6; Jud 20:10; 2 Sam 13:12; 2 Sam 13:13 **Deut 13:5

Pedeapsa pentru preacurvie

22Dacă* se va găsi un bărbat culcat cu o femeie măritată, să moară amândoi: și bărbatul care s-a culcat cu femeia, și femeia. Să curățești astfel răul din mijlocul lui Israel. *Lev 20:10; Ioan 8:5

23Dacă o fată fecioară* este logodită și o întâlnește un om în cetate și se culcă cu ea, *Mat 1:18; Mat 1:19

24să-i aduceți pe amândoi la poarta cetății, să-i ucideți cu pietre și să moară amândoi: fata pentru că n-a țipat în cetate și omul pentru că a necinstit* pe nevasta aproapelui său. Să curățești** astfel răul din mijlocul tău. *Deut 21:14 **Deut 22:21; Deut 22:22

25Dar dacă omul acela întâlnește în câmp pe fata logodită, o apucă cu sila și se culcă cu ea, numai omul care s-a culcat cu ea să fie pedepsit cu moartea.

26Fetei să nu-i faci nimic; ea nu este vinovată de o nelegiuire vrednică de pedeapsa cu moartea, căci e ca și cu un om care se aruncă asupra aproapelui lui și-l omoară.

27Fata logodită pe care a întâlnit-o omul acela pe câmp a putut să strige fără să fie cineva să-i sară în ajutor.

28Dacă un* om întâlnește o fată fecioară nelogodită, o apucă cu sila și se culcă cu ea și se întâmplă să fie prinși, *Exod 22:16; Exod 22:17

29omul care s-a culcat cu ea să dea tatălui fetei cincizeci de sicli de argint și, pentru că a necinstit-o*, s-o ia de nevastă și nu va putea s-o gonească toată viața lui. *Deut 22:24

30Nimeni* să nu ia pe nevasta tatălui său și nici să nu ridice învelitoarea** tatălui său. *Lev 18:8; Lev 20:11; Deut 27:20; 1 Cor 5:1 **Rut 3:9; Ezec 16:8

©2022 Lorand.work