Daniel 9

1În anul dintâi* al lui Darius, fiul lui Ahaşveroş, din neamul mezilor, care ajunsese împărat peste împărăţia haldeenilor,*Dan 1:21; Dan 5:31; Dan 6:28

2în anul dintâi al domniei lui, eu, Daniel, am văzut din cărţi că trebuia să treacă şaptezeci de ani pentru dărâmăturile Ierusalimului, după numărul anilor despre care vorbise Domnul către prorocul* Ieremia.*2 Cron 36:21; Ier 25:11; Ier 25:12; Ier 29:10

3Şi mi-am întors* faţa spre Domnul Dumnezeu ca să-L caut cu rugăciune şi cereri, postind în sac şi cenuşă.*Neem 1:4; Ier 29:12; Ier 29:13; Dan 6:10; Iac 4:8

4M-am rugat Domnului Dumnezeului meu şi I-am făcut următoarea mărturisire:„Doamne* Dumnezeule mare şi înfricoşat, Tu, care ţii legământul şi dai îndurare celor ce Te iubesc şi păzesc poruncile Tale!*Exod 20:6; Deut 7:9; Neem 1:5; Neem 9:32

5Noi* am păcătuit, am săvârşit nelegiuire, am fost răi şi îndărătnici, ne-am abătut de la poruncile şi orânduirile Tale.*1 Imp 8:47; 1 Imp 8:48; Neem 1:6; Neem 1:7; Neem 9:33; Neem 9:34; Ps 106:6; Isa 64:5; Ier 14:7; Dan 9:15

6N-am ascultat* pe robii Tăi prorocii, care au vorbit în Numele Tău împăraţilor noştri, căpeteniilor noastre, părinţilor noştri şi către tot poporul ţării.*2 Cron 36:15; 2 Cron 36:16; Dan 9:10

7Tu, Doamne, eşti* drept, iar nouă ni se cuvine astăzi să ni se umple faţa de ruşine, nouă, tuturor oamenilor lui Iuda, locuitorilor Ierusalimului şi întregului Israel, fie ei aproape, fie departe, în toate ţările în care i-ai izgonit din pricina fărădelegilor de care s-au făcut vinovaţi faţă de Tine!*Neem 9:33

8Doamne, nouă ni se cuvine să ni se umple faţa de ruşine*, da, nouă, împăraţilor noştri, căpeteniilor noastre şi părinţilor noştri, pentru că am păcătuit împotriva Ta!*Dan 9:7

9La Domnul Dumnezeul nostru* însă sunt îndurarea şi iertarea, căci împotriva Lui ne-am răzvrătit!*Neem 9:17; Ps 130:4; Ps 130:7

10N-am ascultat* glasul Domnului Dumnezeului nostru, ca să urmăm legile Lui pe care ni le pusese înainte prin robii Săi, prorocii,*Dan 9:6

11ci tot Israelul* a călcat Legea Ta şi s-a abătut astfel ca să n-asculte de glasul Tău. De aceea, ne-au şi lovit blestemele şi jurămintele scrise în Legea** lui Moise, robul lui Dumnezeu, pentru că am păcătuit împotriva lui Dumnezeu.*Isa 1:4; Ier 8:5; Ier 8:10 **Lev 26:14; Deut 27:15; Deut 28:15; Deut 29:20; Deut 30:17; Deut 30:18; Deut 31:17; Deut 32:19; Plang 2:17

12El a împlinit* astfel cuvintele pe care le rostise împotriva noastră şi împotriva căpeteniilor noastre, care ne-au cârmuit, şi a adus peste noi o mare nenorocire, aşa cum niciodată şi nicăieri sub cer nu s-a mai întâmplat** o nenorocire ca aceea care a venit acum asupra Ierusalimului.*Zah 1:6 **Plang 1:12; Plang 2:13; Ezec 5:9; Amos 3:2

13După cum* este scris în Legea lui Moise, toată nenorocirea aceasta a venit peste noi, şi noi n-am rugat** pe Domnul Dumnezeul nostru, nu ne-am întors de la nelegiuirile noastre şi n-am luat aminte la adevărul Tău.*Lev 26:14; Deut 28:15; Plang 2:17 **Isa 9:13; Ier 2:30; Ier 5:3; Osea 7:7; Osea 7:10

14De aceea, şi Domnul a îngrijit* ca nenorocirea aceasta să vină peste noi; căci Domnul Dumnezeul nostru** este drept în toate lucrurile pe care le-a făcut, dar noi n-am ascultat glasul Lui.*Ier 31:28; Ier 44:27 **Neem 9:33; Dan 9:7 Dan 9:10

15Şi acum, Doamne, Dumnezeul nostru, Tu, care ai scos* pe poporul Tău din ţara Egiptului prin mâna Ta cea puternică şi Ţi-ai făcut un Nume**, aşa cum este şi astăzi: noi am păcătuit, am săvârşit nelegiuire.*Exod 6:1; Exod 6:6; Exod 32:11; 1 Imp 8:51; Neem 1:10; Ier 32:21 **Exod 14:18; Neem 9:10; Ier 32:20 Dan 9:5

16Dar, Doamne, după toată îndurarea Ta*, abate mânia şi urgia Ta de la cetatea Ta, Ierusalimul, de la muntele** Tău cel sfânt, căci din pricina păcatelor noastre şi din pricina nelegiuirilor părinţilor noştri sunt Ierusalimul†† şi poporul Tău de ocara*† tuturor celor ce ne înconjoară.*1 Sam 12:7; Ps 31:1; Ps 71:2; Mica 6:4; Mica 6:5 **Dan 9:20; Zah 8:3 Exod 20:5 ††Plang 2:15; Plang 2:16 *†Ps 44:13; Ps 44:14; Ps 79:4

17Ascultă dar, acum, Dumnezeul nostru, rugăciunea şi cererile robului Tău şi, pentru dragostea* Domnului, fă** să strălucească Faţa Ta peste Sfântul Tău Locaş pustiit!*Plang 5:18 **Dan 9:19 Num 6:25; Ps 67:1; Ps 80:3; Ps 80:7; Ps 80:19; Ioan 16:24

18Pleacă* urechea, Dumnezeule, şi ascultă! Deschide ochii şi priveşte** la dărâmăturile noastre şi la cetatea peste care este chemat Numele Tău! Căci nu pentru neprihănirea noastră Îţi aducem noi cererile noastre, ci pentru îndurările Tale cele mari.*Isa 37:17 **Exod 3:7; Ps 80:14 Ier 25:29

19Ascultă, Doamne! Iartă, Doamne! Ia aminte, Doamne! Lucrează şi nu zăbovi, din dragoste pentru Tine*, Dumnezeul meu! Căci Numele Tău este chemat peste cetatea Ta şi peste poporul Tău!”*Ps 79:9; Ps 79:10; Ps 102:15; Ps 102:16

20Pe când* încă vorbeam eu, mă rugam, îmi mărturiseam păcatul meu şi păcatul poporului meu Israel şi îmi aduceam cererile înaintea Domnului Dumnezeului meu pentru muntele cel sfânt al Dumnezeului meu;*Ps 32:5; Isa 65:24

21pe când vorbeam eu încă în rugăciunea mea, a venit repede în zbor, iute, omul Gavril*, pe care-l văzusem mai înainte într-o vedenie şi m-a atins** în clipa când se aducea jertfa de seară.*Dan 8:16 **Dan 8:18; Dan 10:10; Dan 10:16 1 Imp 18:36

22El m-a învăţat, a stat de vorbă cu mine şi mi-a zis: „Daniele, am venit acum să-ţi luminez mintea.

23Când ai început tu să te rogi, a ieşit cuvântul, şi eu* vin să ţi-l vestesc; căci tu eşti preaiubit** şi scump. Ia aminte dar la cuvântul acesta şi înţelege vedenia!*Dan 10:12 **Dan 10:11; Dan 10:19 Mat 24:15

24Şaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale celei sfinte, până la încetarea fărădelegilor, până la ispăşirea păcatelor*, până la ispăşirea nelegiuirii, până la aducerea neprihănirii** veşnice, până la pecetluirea vedeniei şi a prorociei şi până la ungerea Sfântului sfinţilor.*Isa 53:10 **Isa 53:11; Ier 23:5; Ier 23:6; Evr 9:12; Apoc 14:6 Ps 45:7; Luca 1:35; Ioan 1:41; Evr 9:11

25Să ştii* dar şi să înţelegi că, de la** darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului până la Unsul (Mesia), la Cârmuitorul††, vor trece şapte săptămâni; apoi timp de şaizeci şi două de săptămâni, pieţele şi gropile vor fi zidite din nou, şi anume*† în vremuri de strâmtorare.*Dan 9:23; Mat 24:15 **Ezra 4:24; Ezra 6:1; Ezra 6:15; Ezra 7:1; Neem 2:1; Neem 2:3; Neem 2:5; Neem 2:6; Neem 2:8 Ioan 1:41; Ioan 4:25 ††Isa 55:4 *†Neem 4:8; Neem 4:16; Neem 6:15

26După aceste şaizeci şi două de săptămâni, Unsul* va fi stârpit şi nu** va avea nimic. Poporul unui domn care va veni va nimici†† cetatea şi Sfântul Locaş*†, şi sfârşitul†* lui va fi ca printr-un potop**†; este hotărât că războiul va ţine până la sfârşit şi împreună cu el şi pustiirile.*Isa 53:8; Marc 9:12; Luca 24:46 **1 Pet 2:21; 1 Pet 3:18 Mat 22:7 ††Luca 19:44 *†Mat 24:2 †*Mat 24:6; Mat 24:14 **†Isa 8:7; Isa 8:8; Dan 11:10; Dan 11:22; Naum 1:8

27El va face un legământ* trainic cu mulţi timp de o săptămână**, dar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare şi pe aripa urâciunilor idoleşti va veni unul care pustieşte, până va cădea asupra celui pustiit prăpădul†† hotărât.”*Isa 42:6; Isa 55:3; Ier 31:31; Ezec 16:60 **Isa 53:11; Mat 26:28; Rom 5:15; Rom 5:19; Evr 9:28 Mat 24:15; Marc 13:14; Luca 21:20 ††Isa 10:22; Isa 10:23; Isa 28:22; Dan 11:36; Luca 21:24; Rom 11:26

©2022 Lorand.work