2 Samuel 22

Cântarea lui David

1David a îndreptat către Domnul cuvintele* acestei cântări după ce Domnul l-a izbăvit** din mâna tuturor vrăjmașilor lui și din mâna lui Saul. *Exod 15:1; Jud 5:1 **Ps 18:1; Ps 34:19

2El a zis: „Domnul* este stânca mea, cetățuia mea, Izbăvitorul meu. *Deut 32:4; Ps 18:2; Ps 31:3; Ps 71:3; Ps 91:2; Ps 144:2

3Dumnezeu este stânca mea la care* găsesc un adăpost, scutul** meu și puterea care mă mântuiește, turnul†† meu cel înalt și scăparea*† mea. Mântuitorule, Tu mă scapi de silnicie! *Evr 2:13 **Gen 15:1 Luca 1:69 ††Prov 18:10 *†Ps 9:9; Ps 14:6; Ps 59:16; Ps 71:7; Ier 16:19

4Eu chem pe Domnul cel vrednic de laudă și sunt izbăvit de vrăjmașii mei.

5Căci valurile morții mă înconjuraseră, șuvoaiele nimicirii mă înspăimântaseră,

6legăturile* mormântului mă înconjuraseră, lațurile morții mă prinseseră. *Ps 116:3

7În strâmtorarea mea, am chemat* pe Domnul, am chemat pe Dumnezeul meu; din locașul Lui, El mi-a auzit** glasul și strigătul meu a ajuns la urechile Lui. *Ps 116:4; Ps 120:1; Iona 2:2 **Exod 3:7; Ps 34:6; Ps 34:15; Ps 34:17

8Atunci, pământul s-a cutremurat* și s-a clătinat, temeliile** cerului s-au mișcat și s-au zguduit, pentru că El Se mâniase. *Jud 5:4; Ps 77:18; Ps 97:4 **Iov 26:11

9Fum se ridica din nările Lui și un foc* mistuitor ieșea din gura Lui: cărbuni aprinși țâșneau din ea. *Ps 97:3; Hab 3:5; Evr 12:29

10A plecat* cerurile și S-a coborât: un nor gros** era sub picioarele Lui. *Ps 144:5; Isa 64:1 **Exod 20:21; 1 Imp 8:12; Ps 97:2

11Călărea pe un heruvim și zbura, venea pe aripile* vântului; *Ps 104:3

12era înconjurat cu întunericul* ca și cu un cort, era înconjurat cu grămezi de ape și cu nori întunecoși. *2 Sam 22:10; Ps 97:2

13Din strălucirea care era înaintea Lui scânteiau cărbuni* de foc. *2 Sam 22:9

14Domnul a tunat* din ceruri, Cel Preaînalt a făcut să-I răsune glasul; *Jud 5:20; 1 Sam 2:10; 1 Sam 7:10; Ps 29:3; Isa 30:30

15a aruncat săgeți* și a risipit pe vrăjmașii mei, a aruncat fulgerul și i-a pus pe fugă. *Deut 32:23; Ps 7:13; Ps 77:17; Ps 144:6; Hab 3:11

16Fundul mării s-a văzut, temeliile lumii au fost descoperite de mustrarea* Domnului, de vuietul suflării nărilor Lui. *Exod 15:8; Ps 106:9; Naum 1:4; Mat 8:26

17El* Și-a întins mâna de sus, din înălțime, m-a apucat, m-a scos din apele cele mari; *Ps 144:7

18m-a izbăvit* de potrivnicul meu cel puternic, de vrăjmașii mei care erau mai tari decât mine. *2 Sam 22:1

19Ei mă prinseseră în ziua strâmtorării mele, dar Domnul a fost sprijinitorul meu,

20El m-a scos la loc* larg. El m-a mântuit, pentru că mă** iubește. *Ps 31:8; Ps 118:5 **2 Sam 15:26; Ps 22:8

21Domnul mi-a* răsplătit după nevinovăția mea, mi-a făcut după curăția** mâinilor mele; *2 Sam 22:25; 1 Sam 26:23; 1 Imp 8:32; Ps 7:8 **Ps 24:4

22căci am păzit* căile Domnului, nu m-am făcut vinovat față de Dumnezeul meu. *Gen 18:19; Ps 119:3; Ps 128:1; Prov 8:32

23Toate poruncile* Lui au fost** înaintea mea și nu m-am depărtat de la legile Lui. *Deut 7:12; Ps 119:30; Ps 119:102 **Gen 6:9; Gen 17:1; Iov 1:1

24Am fost fără vină înaintea Lui, m-am păzit de fărădelegea mea.

25De aceea, Domnul mi-a răsplătit nevinovăția* mea după curăția mea înaintea Lui. *2 Sam 22:21

26Cu cel bun* Tu ești bun, cu omul drept Te porți după dreptate, *Mat 5:7

27cu cel curat ești curat, cu cel îndărătnic* Te porți după îndărătnicia lui. *Lev 26:23; Lev 26:24; Lev 26:27; Lev 26:28

28Tu mântuiești pe poporul* care se smerește, și cu privirea Ta cobori pe cei mândri**. *Exod 3:7; Exod 3:8; Ps 72:12; Ps 72:13 **Iov 40:11; Iov 40:12; Isa 2:11; Isa 2:12; Isa 2:17; Isa 5:15; Dan 4:37

29Da, Tu ești lumina mea, Doamne! Domnul luminează întunericul meu.

30Cu Tine mă năpustesc asupra unei oști înarmate, cu Dumnezeul meu sar peste zid.

31Căile lui Dumnezeu sunt* desăvârșite, Cuvântul Domnului este** curățit; El este un scut pentru toți cei ce caută adăpost în El. *Deut 32:4; Dan 4:37; Apoc 15:3 **Ps 12:6; Ps 119:140; Prov 30:5

32Căci cine* este Dumnezeu, afară de Domnul? Și cine este o stâncă, afară de Dumnezeul nostru? *1 Sam 2:2; Isa 45:5; Isa 45:6

33Dumnezeu este cetățuia mea* cea tare și El mă călăuzește pe** calea cea dreaptă. *Exod 15:2; Ps 27:1; Ps 28:7; Ps 28:8; Ps 31:4; Isa 12:2 **Evr 13:21 Deut 18:13; Iov 22:3; Ps 101:2; Ps 101:6; Ps 119:1

34El îmi face picioarele ca* ale cerboaicelor și El mă așază pe locurile mele cele înalte**. *2 Sam 2:18; Hab 3:19 **Deut 32:13; Isa 33:16; Isa 58:14

35Îmi* deprinde mâinile la luptă și brațele mele întind arcul de aramă. *Ps 144:1

36Tu îmi dai scutul mântuirii Tale și ajung mare prin bunătatea Ta.

37Lărgești* drumul sub pașii mei și picioarele mele nu se clatină. *Prov 4:12

38Urmăresc pe vrăjmașii mei și-i nimicesc, nu mă întorc până nu-i nimicesc.

39Îi nimicesc, îi zdrobesc, de nu se mai scoală; cad* sub picioarele mele. *Mal 4:3

40Tu mă încingi* cu putere pentru luptă, răpui sub mine pe potrivnicii** mei. *Ps 18:32; Ps 18:39 **Ps 44:5

41Faci pe vrăjmașii mei să dea dosul* înaintea mea și nimicesc pe cei ce mă urăsc. *Gen 49:8; Exod 23:27; Ios 10:24

42Se uită în jurul lor și nu-i cine să-i scape. Strigă către Domnul*, dar nu le răspunde! *Iov 27:9; Prov 1:28; Isa 1:15; Mica 3:4

43Îi pisez ca* pulberea pământului, îi zdrobesc, îi calc în picioare, ca noroiul** de pe ulițe. *2 Imp 13:7; Ps 35:5; Dan 2:35 **Isa 10:6; Mica 7:10; Zah 10:5

44Mă scapi* din neînțelegerile poporului meu; mă păstrezi drept căpetenie** a neamurilor; un popor pe care nu-l cunoșteam îmi este supus. *2 Sam 3:1; 2 Sam 5:1; 2 Sam 19:9; 2 Sam 19:14; 2 Sam 20:1; 2 Sam 20:2; 2 Sam 20:22 **Deut 28:13; 2 Sam 8:1; Ps 2:8 Isa 55:5

45Fiii străinului mă lingușesc; mă ascultă la cea dintâi poruncă.

46Fiii străinului leșină de la inimă, tremură când ies din* cetățuie. *Mica 7:17

47Trăiască Domnul și binecuvântată să fie Stânca mea! Înălțat să fie Dumnezeu, Stânca mântuirii* mele, *Ps 89:26

48Dumnezeu, care este răzbunătorul meu, care-mi supune* popoarele *Ps 144:2

49și care mă face să scap de vrăjmașii mei! Tu mă înalți mai presus de potrivnicii mei, mă izbăvești de omul* asupritor. *Ps 140:1

50De aceea Te voi lăuda printre* neamuri, Doamne, și voi cânta spre slava Numelui Tău! *Rom 15:9

51El dă* mari izbăviri împăratului Său și arată milă unsului** Său: lui David și seminței lui pentru totdeauna.” *Ps 144:10 **Ps 89:20 2 Sam 7:12; 2 Sam 7:13; Ps 89:29

©2022 Lorand.work