2 Samuel 19

Jalea împăratului

1Au venit şi au spus lui Ioab: „Iată că împăratul plânge şi se jeleşte din pricina lui Absalom.”

2Şi, în ziua aceea, biruinţa s-a prefăcut în jale pentru tot poporul, căci în ziua aceea, poporul auzea zicându-se: „Împăratul este mâhnit din pricina fiului său.”

3În aceeaşi zi, poporul a intrat în cetate* pe furiş, ca nişte oameni ruşinaţi că au fugit din luptă.*2 Sam 19:32

4Împăratul îşi acoperise* faţa şi striga în gura mare: „Fiul** meu Absalom! Absalom, fiul meu, fiul meu!”*2 Sam 15:30 **2 Sam 18:33

5Ioab a intrat în odaia unde era împăratul şi a zis: „Tu acoperi azi de ruşine faţa tuturor slujitorilor tăi, care au scăpat azi viaţa ta, a fiilor tăi şi a fetelor tale, a nevestelor tale şi a ţiitoarelor tale.

6Tu iubeşti pe cei ce te urăsc şi urăşti pe cei ce te iubesc, căci arăţi azi că pentru tine nu sunt nici căpetenii, nici slujitori; şi văd acum că, dacă ar trăi Absalom şi noi toţi am fi murit în ziua aceasta, lucrul acesta ţi-ar fi plăcut.

7Scoală-te dar, ieşi şi vorbeşte după inima slujitorilor tăi! Căci jur pe Domnul că, dacă nu ieşi să te arăţi, nu va rămâne un om cu tine în noaptea aceasta, şi aceasta va fi o nenorocire mai rea pentru tine decât toate nenorocirile care ţi s-au întâmplat din tinereţe până acum.”

8Atunci, împăratul s-a sculat şi a şezut la poartă. Au spus la tot poporul: „Iată că împăratul stă la poartă.” Şi tot poporul a venit înaintea împăratului.Însă Israel fugise, fiecare în cortul lui.

Întoarcerea împăratului la Ierusalim

9Şi în toate seminţiile lui Israel, tot poporul se certa zicând: „Împăratul ne-a izbăvit din mâna vrăjmaşilor noştri, el ne-a scăpat din mâna filistenilor, şi acum a trebuit să fugă* din ţară dinaintea lui Absalom.*2 Sam 15:14

10Şi Absalom, pe care-l unsesem să domnească peste noi, a murit în bătălie. De ce nu puneţi o vorbă pentru întoarcerea împăratului?”

11La rândul său, împăratul David a trimis să spună preoţilor Ţadoc şi Abiatar: „Vorbiţi bătrânilor lui Iuda şi spuneţi-le: ‘Pentru ce aţi fi voi cei din urmă pentru întoarcerea împăratului în casa lui? (Căci ce se spunea în tot Israelul ajunsese până la împărat.)

12Voi sunteţi fraţii mei, sunteţi os* din oasele mele şi carne din carnea mea. Pentru ce aţi fi voi cei din urmă pentru aducerea împăratului înapoi?’*2 Sam 5:1

13Şi lui Amasa* spuneţi-i aşa: ‘Nu eşti tu oare os din oasele mele şi carne din carnea mea? Să mă pedepsească** Dumnezeu cu toată asprimea dacă nu vei fi înaintea mea pentru totdeauna căpetenia oştirii în locul lui Ioab!’”*2 Sam 17:25 **Rut 1:17

14David a înmuiat inima tuturor celor din Iuda, de parcă ar fi fost un singur* om, şi au trimis să spună împăratului: „Întoarce-te, tu şi toţi slujitorii tăi.”*Jud 20:1

15Împăratul s-a întors şi a ajuns până la Iordan. Şi Iuda s-a dus la Ghilgal*, ca să iasă înaintea împăratului şi să-l facă să treacă Iordanul.*Ios 5:9

Bunătatea lui David faţă de Şimei

16Şimei*, fiul lui Ghera, Beniamitul, care era din Bahurim, s-a grăbit să se coboare cu cei din Iuda înaintea împăratului David.*2 Sam 16:5; 1 Imp 2:8

17Avea cu el o mie de oameni din Beniamin şi pe Ţiba*, mai-marele casei lui Saul, şi pe cei cincisprezece fii şi pe cei douăzeci de robi ai lui Ţiba. Au trecut Iordanul în faţa împăratului.*2 Sam 9:2; 2 Sam 9:10; 2 Sam 16:1; 2 Sam 16:2

18Luntrea pusă la îndemâna împăratului tocmai pornise ca să-i treacă şi casa dincolo; şi în clipa când era să treacă împăratul Iordanul, Şimei, fiul lui Ghera, s-a închinat înaintea lui.

19Şi a zis împăratului: „Să nu ţină seamă* domnul meu de nelegiuirea mea**, să uite că robul tău l-a ocărât în ziua când împăratul, domnul meu, ieşea din Ierusalim şi să nu ţină seamă împăratul de lucrul acesta!*1 Sam 22:15 **2 Sam 16:5 2 Sam 13:33

20Căci robul tău mărturiseşte că a păcătuit. Şi iată, vin astăzi, cel dintâi din toată casa lui Iosif*, înaintea împăratului, domnul meu.”*2 Sam 16:5

21Atunci, Abişai, fiul Ţeruiei, a luat cuvântul şi a zis: „Nu trebuie oare să moară Şimei pentru că a blestemat* pe unsul Domnului?”*Exod 22:28

22Dar David a zis: „Ce* am eu cu voi, fiii Ţeruiei, şi pentru ce vă arătaţi astăzi potrivnicii mei? Astăzi să se omoare** oare vreun om în Israel? Nu ştiu eu că împărăţesc azi peste Israel?”*2 Sam 16:10 **1 Sam 11:13

23Şi împăratul* a zis lui Şimei: „Nu vei muri!” Împăratul i-a jurat că nu-l va omorî.*1 Imp 2:8; 1 Imp 2:9; 1 Imp 2:37; 1 Imp 2:46

Bunătatea lui David faţă de Mefiboşet

24Mefiboşet*, fiul lui Saul, s-a coborât şi el înaintea împăratului. Nu-şi îngrijise nici picioarele, nici barba, nici nu-şi spălase hainele din ziua când plecase împăratul până în ziua când se întorcea în pace.*2 Sam 9:6

25Când s-a dus înaintea împăratului la Ierusalim, împăratul i-a zis: „Pentru ce n-ai venit* cu mine, Mefiboşet?”*2 Sam 16:17

26Şi el a răspuns: „Împărate, domnul meu, slujitorul meu m-a înşelat, căci robul tău, care este olog, zisese: ‘Voi pune şaua pe măgar, voi încăleca pe el şi voi merge cu împăratul.’

27Şi el a* înnegrit pe robul tău la domnul meu, împăratul. Dar domnul meu**, împăratul, este ca un înger al lui Dumnezeu. Fă ce vei crede.*2 Sam 16:3 **2 Sam 14:17; 2 Sam 14:20

28Căci toţi cei din casa tatălui meu au fost nişte oameni vrednici de moarte înaintea împăratului, domnul meu, şi totuşi* tu ai pus pe robul tău în rândul celor ce mănâncă la masă cu tine. Ce drept mai pot avea eu şi ce am să cer eu împăratului?”*2 Sam 9:7; 2 Sam 9:10; 2 Sam 9:13

29Împăratul i-a zis: „Ce mai vorbeşti atâta? Am spus: ‘Tu şi Ţiba veţi împărţi pământurile.’”

30Şi Mefiboşet a zis împăratului: „Să ia chiar totul, căci împăratul, domnul meu, se întoarce în pace acasă.”

Mulţumirea lui David faţă de Barzilai

31Barzilai*, Galaaditul, s-a coborât din Roghelim şi a trecut Iordanul împreună cu împăratul, ca să-l petreacă până dincolo de Iordan.*1 Imp 2:7

32Barzilai era foarte bătrân, în vârstă de optzeci de ani. El îngrijise* de împărat în timpul şederii lui la Mahanaim, căci era un om foarte bogat.*2 Sam 17:27

33Împăratul a zis lui Barzilai: „Vino cu mine, şi te voi hrăni la mine, în Ierusalim.”

34Dar Barzilai a răspuns împăratului: „Câţi ani voi mai trăi, ca să mă sui cu împăratul la Ierusalim?

35Eu sunt astăzi în vârstă de optzeci de ani*. Pot eu să mai cunosc ce este bun şi ce este rău? Poate robul tău să mai aibă vreun gust pentru ce mănâncă şi bea? Pot eu să mai aud glasul cântăreţilor şi cântăreţelor? Şi pentru ce să mai fie robul tău o povară pentru domnul meu, împăratul?*Ps 90:10

36Robul tău va merge puţin dincolo de Iordan cu împăratul. De altfel, pentru ce mi-ar face împăratul această binefacere?

37Să se întoarcă robul tău şi să mor în cetatea mea, lângă mormântul tatălui meu şi al mamei mele! Dar iată că robul tău Chimham* va trece cu împăratul, domnul meu; fă ce vei crede pentru el.”*1 Imp 2:7; Ier 41:17

38Împăratul a zis: „Chimham să treacă împreună cu mine şi voi face pentru el ce vei vrea; tot ce vei dori de la mine, îţi voi da!”

39După ce tot poporul a trecut Iordanul şi după ce l-a trecut şi împăratul, împăratul l-a sărutat* pe Barzilai şi l-a binecuvântat. Şi Barzilai s-a întors acasă.*Gen 31:55

40Împăratul s-a îndreptat spre Ghilgal, însoţit de Chimham. Tot poporul lui Iuda şi jumătate din poporul lui Israel petrecuseră pe împărat dincolo de Iordan.

41Dar toţi bărbaţii lui Israel au venit la împărat şi i-au zis: „Pentru ce te-au furat fraţii noştri, bărbaţii lui Iuda, şi au trecut* pe împărat peste Iordan, împreună cu casa lui şi cu toţi oamenii lui David?”*2 Sam 19:15

42Toţi bărbaţii lui Iuda au răspuns bărbaţilor lui Israel: „Fiindcă împăratul ne este* rudă. Şi ce aţi găsit aici, ca să vă mâniaţi? Am trăit noi pe cheltuiala împăratului? Ne-a făcut el daruri?”*2 Sam 19:12

43Şi bărbaţii lui Israel au răspuns bărbaţilor lui Iuda: „Împăratul este de zece ori mai mult al nostru şi chiar la David avem mai mult drept decât voi. Pentru ce ne-aţi nesocotit? N-am fost noi cei dintâi care am spus să se întoarcă împăratul nostru?” Şi bărbaţii lui Iuda au vorbit* cu mai multă asprime decât bărbaţii lui Israel.*Jud 8:1; Jud 12:1

©2022 Lorand.work