2 Imparati 13

Domnia lui Ioahaz în Israel

1În al douăzeci şi treilea an al lui Ioas, fiul lui Ahazia, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel la Samaria Ioahaz, fiul lui Iehu. A domnit şaptesprezece ani.

2El a făcut ce este rău înaintea Domnului; a săvârşit aceleaşi păcate ca Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască, şi nu s-a abătut de la ele.

3Domnul S-a aprins* de mânie împotriva lui Israel şi i-a dat în mâinile lui Hazael**, împăratul Siriei, şi în mâinile lui Ben-Hadad, fiul lui Hazael, tot timpul cât au trăit împăraţii aceştia.*Jud 2:14 **2 Imp 8:12

4Ioahaz* s-a rugat Domnului. Domnul l-a ascultat, căci a văzut apăsarea** sub care ţinea împăratul Siriei pe Israel,*Ps 78:34 **Exod 3:7; 2 Imp 14:26

5şi Domnul* a dat un izbăvitor lui Israel. Copiii lui Israel au scăpat din mâinile sirienilor şi au locuit în corturile lor ca mai înainte.*2 Imp 13:25; 2 Imp 14:25; 2 Imp 14:27

6Dar nu s-au abătut de la păcatele casei lui Ieroboam, care făcuse pe Israel să păcătuiască, s-au dedat şi ei la ele şi chiar idolul Astarteei* stătea încă în picioare la Samaria.*1 Imp 16:33

7Din tot poporul, lui Ioahaz Domnul nu-i lăsase decât cincizeci de călăreţi, zece care şi zece mii de pedestraşi, căci împăratul Siriei îi prăpădise şi-i făcuse ca pulberea* pe care o calci în picioare. *Amos 1:3

8Celelalte fapte ale lui Ioahaz, tot ce a făcut el şi isprăvile lui nu sunt scrise oare în Cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?

9Ioahaz a adormit cu părinţii săi şi l-au îngropat la Samaria. Şi în locul lui a domnit fiul său Ioas.

Ioas

10În al treizeci şi şaptelea an al lui Ioas, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel la Samaria Ioas, fiul lui Ioahaz. A domnit şaisprezece ani.

11El a făcut ce este rău înaintea Domnului; nu s-a abătut de la niciunul din păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască, şi s-a dedat la ele ca şi el.

12Celelalte* fapte ale lui Ioas, tot** ce a făcut el, isprăvile lui şi războiul pe care l-a avut cu Amaţia, împăratul lui Iuda, nu sunt scrise oare în Cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?*2 Imp 14:15 **2 Imp 13:14; 2 Imp 13:25 2 Imp 14:9; 2 Cron 25:17

13Ioas a adormit cu părinţii săi. Şi pe scaunul lui de domnie s-a suit Ieroboam. Ioas a fost îngropat la Samaria cu împăraţii lui Israel.

Moartea lui Elisei

14Elisei s-a îmbolnăvit de o boală, de care a murit. Ioas, împăratul lui Israel, s-a coborât la el, a plâns pe faţa lui şi a zis: „Părinte, părinte! Carul* lui Israel şi călărimea lui!”*2 Imp 2:12

15Elisei i-a zis: „Ia un arc şi săgeţi.” Şi a luat un arc şi nişte săgeţi.

16Apoi Elisei a zis împăratului lui Israel: „Încordează arcul cu mâna ta.” Şi, după ce l-a încordat cu mâna lui, Elisei şi-a pus mâinile pe mâinile împăratului

17şi a zis: „Deschide fereastra dinspre răsărit.” Şi a deschis-o. Elisei a zis: „Trage.” Şi a tras. Elisei a zis: „Aceasta este o săgeată de izbăvire din partea Domnului, o săgeată de izbăvire împotriva sirienilor – vei bate pe sirieni la Afec* până îi vei nimici.”*1 Imp 20:26

18Elisei a mai zis: „Ia săgeţi.” Şi a luat. Elisei a zis împăratului lui Israel: „Loveşte în pământ!” Şi a lovit de trei ori, apoi s-a oprit.

19Omul lui Dumnezeu s-a mâniat pe el şi a zis: „Trebuia să loveşti de cinci sau şase ori: atunci ai fi bătut pe sirieni până i-ai fi nimicit, acum* îi vei bate numai de trei ori.”*2 Imp 13:25

20Elisei a murit şi a fost îngropat. În anul următor, au intrat în ţară nişte cete de moabiţi.

21Şi, pe când îngropau un om, iată că au zărit una din aceste cete şi au aruncat pe omul acela în mormântul lui Elisei. Omul s-a atins de oasele lui Elisei şi a înviat şi s-a sculat pe picioare.

22Hazael*, împăratul Siriei, asuprise pe Israel tot timpul vieţii lui Ioahaz.*2 Imp 8:12

23Dar Domnul* S-a îndurat de ei şi a avut milă de ei, Şi-a întors Faţa** spre ei din pricina legământului Său cu Avraam, Isaac şi Iacov, n-a vrut să-i nimicească şi până acum nu i-a lepădat de la Faţa Lui.*2 Imp 14:27 **Exod 2:24; Exod 2:25 Exod 32:13

24Hazael, împăratul Siriei, a murit şi în locul lui a domnit fiul său Ben-Hadad.

25Ioas, fiul lui Ioahaz, a luat înapoi din mâinile lui Ben-Hadad, fiul lui Hazael, cetăţile luate de Hazael de la Ioahaz, tatăl său, în timpul războiului. Ioas l-a bătut de trei ori* şi a luat înapoi cetăţile lui Israel.*2 Imp 13:18; 2 Imp 13:19

©2022 Lorand.work