Zaharia 3

1El (îngerul) mi-a arătat pe marele preot Iosua* stând în picioare înaintea Îngerului Domnului şi pe Satana** stând la dreapta lui, ca să-l pârască.*Hag 1:1 **Ps 109:6; Apoc 12:10

2Domnul a zis Satanei: „Domnul să te mustre, Satano! Domnul să te mustre*, El, care a ales** Ierusalimul! Nu este el, Iosua, un tăciune scos din foc?”*Iuda 1:9 **Zah 1:17; Rom 8:33; Amos 4:11; Rom 11:5; Iuda 1:23

3Dar Iosua era* îmbrăcat cu haine murdare, şi totuşi stătea în picioare înaintea Îngerului.*Isa 64:6

4Iar Îngerul, luând cuvântul, a zis celor ce erau înaintea Lui: „Dezbrăcaţi-l de hainele murdare de pe el!” Apoi a zis lui Iosua: „Iată că îndepărtez de la tine nelegiuirea şi te îmbrac* cu haine de sărbătoare!”*Isa 61:10; Luca 15:22; Apoc 19:8

5Eu am zis: „Să i se pună pe cap o mitră* curată!” Şi i-au pus o mitră curată pe cap şi l-au îmbrăcat în haine, în timp ce Îngerul Domnului stătea acolo.*Exod 29:6; Zah 6:11

6Îngerul Domnului a făcut lui Iosua următoarea mărturisire:

7„Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ‘Dacă vei umbla pe căile Mele şi dacă vei păzi* poruncile Mele, vei judeca şi Casa Mea** şi vei priveghea asupra curţilor Mele şi te voi lăsa să intri împreună cu cei ce sunt aici.*Lev 8:35; 1 Imp 2:3; Ezec 44:16 **Deut 17:9; Mal 2:7 Zah 4:14; Zah 6:5

8Ascultă dar, Iosua, mare preot, tu şi tovarăşii tăi de slujbă care stau înaintea ta – căci aceştia sunt nişte oameni care vor sluji ca semne*. Iată, voi aduce pe Robul Meu**, Odrasla.*Ps 71:7; Isa 8:18; Isa 20:3 **Isa 42:1; Isa 49:3; Isa 49:5; Isa 52:13; Isa 53:11; Ezec 34:23; Ezec 34:24 Isa 4:2; Isa 11:1; Ier 23:5; Ier 33:15; Zah 6:12; Luca 1:78

9Căci iată că numai spre piatra aceasta* pe care am pus-o înaintea lui Iosua sunt îndreptaţi şapte ochi**; iată, Eu Însumi voi săpa ce trebuie săpat pe ea’, zice Domnul oştirilor, ‘şi într-o singură zi voi înlătura nelegiuirea ţării acesteia.*Ps 118:22; Isa 28:16 **Zah 4:10; Apoc 5:6 Ier 31:34; Ier 50:20; Mica 7:18; Mica 7:19; Zah 13:1

10În ziua aceea*’, zice Domnul oştirilor, ‘vă veţi pofti unii pe alţii sub viţă** şi sub smochin.’”*Zah 2:11 **1 Imp 4:25; Isa 36:16; Mica 4:4; Mica 4:6

©2022 Lorand.work