Psalmii 6

Către mai-marele cântăreților.
De cântat pe instrumente cu coarde, pe harpa cu opt coarde.
Un psalm al lui David

1Doamne*, nu mă pedepsi cu mânia Ta și nu mă mustra cu urgia Ta! *Ps 38:1; Ier 10:24; Ier 46:28

2Ai milă* de mine, Doamne, căci mă ofilesc! Vindecă-mă**, Doamne, căci îmi tremură oasele! *Ps 41:4 **Osea 6:1

3Sufletul mi-e îngrozit de tot. Și Tu, Doamne, până când* vei zăbovi să Te înduri de mine? *Ps 90:13

4Întoarce-Te, Doamne, izbăvește-mi sufletul! Mântuiește-mă, pentru îndurarea Ta!

5Căci cel ce moare* nu-și mai aduce aminte de Tine și cine Te va lăuda în Locuința morților? *Ps 30:9; Ps 88:11; Ps 115:17; Ps 118:17; Isa 38:18

6Nu mai pot gemând! În fiecare noapte îmi stropesc așternutul și-mi scald patul în lacrimi.

7Mi s-a supt fața* de întristare și a îmbătrânit din pricina tuturor celor ce mă prigonesc. *Iov 17:7; Ps 31:9; Ps 38:10; Ps 88:9; Plang 5:17

8Depărtați-vă* de la mine toți cei ce faceți răul, căci Domnul a auzit** glasul plângerii mele! *Ps 119:115; Mat 7:23; Mat 25:41; Luca 13:27 **Ps 3:4

9Domnul îmi ascultă cererile și Domnul îmi primește rugăciunea!

10Toți vrăjmașii mei vor fi acoperiți de rușine și cuprinși de spaimă; într-o clipă vor da înapoi, acoperiți de rușine.

©2022 Lorand.work