Psalmii 18

Către mai-marele cântăreţilor.
Un psalm al lui David, robul Domnului.
El a spus Domnului cuvintele cântării acesteia când l-a scăpat Domnul din mâna tuturor vrăjmaşilor săi şi din mâna lui Saul. El a zis:

1Te iubesc* din inimă, Doamne, tăria mea!*Ps 144:1

2Doamne, Tu eşti stânca mea, cetăţuia mea, izbăvitorul meu! Dumnezeule, Tu eşti stânca mea în care mă ascund*, scutul meu, tăria care mă scapă şi întăritura mea!*Evr 2:13

3Eu strig: „Lăudat să fie Domnul*!” şi sunt izbăvit de vrăjmaşii mei.*Ps 76:4

4Mă înconjuraseră legăturile morţii* şi mă îngroziseră râurile pieirii;*Ps 116:3

5mă înfăşuraseră legăturile mormântului şi mă prinseseră laţurile morţii.

6Dar, în strâmtorarea mea, am chemat pe Domnul şi am strigat către Dumnezeul meu: din locaşul Lui, El mi-a auzit glasul, şi strigătul meu a ajuns până la El, până la urechile Lui.

7Atunci s-a zguduit* pământul şi s-a cutremurat, temeliile munţilor s-au mişcat şi s-au clătinat, pentru că El Se mâniase.*Fapte 4:31

8Din nările Lui se ridica fum şi un foc mistuitor ieşea din gura Lui: cărbuni aprinşi ţâşneau din ea.

9A plecat* cerurile şi S-a coborât: un nor gros era sub picioarele Lui.*Ps 144:5

10Călărea* pe un heruvim şi zbura, venea plutind** pe aripile vântului.*Ps 99:1 **Ps 104:3

11Întunericul Şi-l făcuse învelitoare, iar cortul Lui*, împrejurul Lui, erau nişte ape întunecoase şi nori negri.*Ps 97:2

12Din strălucirea* care se răsfrângea înaintea Lui, ieşeau nori care aruncau grindină şi cărbuni de foc.*Ps 97:3

13Domnul a tunat în ceruri, Cel Preaînalt a făcut să-I răsune glasul* cu grindină şi cărbuni de foc.*Ps 29:3

14A aruncat* săgeţi şi a risipit pe vrăjmaşii mei, a înmulţit loviturile trăsnetului şi i-a pus pe fugă.*Ios 10:10; Ps 144:6; Isa 30:30

15Atunci s-a văzut albia* apelor şi s-au descoperit temeliile lumii, la mustrarea Ta, Doamne, la vuietul suflării nărilor Tale.*Exod 15:8; Ps 106:9

16El Şi-a întins mâna* de sus, m-a apucat, m-a scos din apele cele mari;*Ps 144:7

17m-a izbăvit de potrivnicul meu cel puternic, de vrăjmaşii mei, care erau mai tari decât mine.

18Ei năvăliseră deodată peste mine în ziua strâmtorării mele; dar Domnul a fost sprijinul meu.

19El m-a scos la loc larg* şi m-a scăpat, pentru că mă iubeşte.*Ps 31:8; Ps 118:5

20Domnul mi-a făcut* după neprihănirea mea, mi-a răsplătit după curăţia mâinilor mele,*1 Sam 24:19

21căci am păzit căile Domnului şi n-am păcătuit împotriva Dumnezeului meu.

22Toate poruncile Lui au fost înaintea mea şi nu m-am depărtat de la legile Lui.

23Am fost fără vină faţă de El şi m-am păzit de fărădelegea mea.

24De aceea*, Domnul mi-a răsplătit după neprihănirea mea, după curăţia mâinilor mele înaintea ochilor Lui.*1 Sam 26:23

25Cu cel bun,* Tu Te arăţi bun, cu omul neprihănit, Te arăţi neprihănit,*1 Imp 8:32

26cu cel curat, Te arăţi curat şi, cu cel stricat,* Te porţi după stricăciunea lui.*Lev 26:23; Lev 26:24; Lev 26:27; Lev 26:28; Prov 3:34

27Tu mântuieşti pe poporul care se smereşte şi smereşti privirile* trufaşe.*Ps 101:1; Prov 6:17

28Da, Tu îmi aprinzi* lumina mea. Domnul Dumnezeul meu îmi luminează întunericul meu.*Iov 18:6

29Cu Tine mă năpustesc asupra unei oşti înarmate, cu Dumnezeul meu sar peste un zid întărit.

30Căile lui Dumnezeu sunt desăvârşite*, Cuvântul Domnului este încercat**: El este un scut pentru toţi cei ce aleargă la El.*Deut 32:4; Dan 4:37; Apoc 15:3 **Ps 12:6; Ps 119:140; Prov 30:5 Ps 17:7

31Căci* cine este Dumnezeu afară de Domnul şi cine este o stâncă afară de Dumnezeul nostru?*Deut 32:31; Deut 32:39; 1 Sam 2:2; Ps 86:8; Isa 45:5

32Dumnezeu mă încinge* cu putere şi mă povăţuieşte pe calea cea dreaptă.*Ps 91:2

33El îmi face picioarele ca ale cerboaicelor* şi mă aşază pe înălţimile** mele1,*2 Sam 2:18; Hab 3:19 **Deut 32:13; Deut 33:29

34El îmi deprinde* mâinile la luptă, aşa că braţele mele întind arcul de aramă.*Ps 144:1

35Tu îmi dai scutul mântuirii Tale, dreapta Ta mă sprijină şi îndurarea Ta mă face mare.

36Tu lărgeşti drumul sub paşii mei şi nu-mi alunecă gleznele*.*Prov 4:12

37Urmăresc pe vrăjmaşii mei, îi ajung şi nu mă întorc până nu-i nimicesc.

38Îi zdrobesc de nu pot să se mai ridice; ei cad sub picioarele mele.

39Tu mă încingi cu putere pentru luptă şi răpui pe potrivnicii mei sub picioarele mele.

40Tu faci pe vrăjmaşii mei să dea dosul înaintea mea, şi eu nimicesc pe cei ce mă urăsc.

41Ei strigă, dar n-are cine să-i scape! Strigă către Domnul*, dar nu le răspunde!*Iov 27:9; Iov 35:12; Prov 1:28; Isa 1:15; Ier 11:11; Ier 14:12; Ezec 8:18; Mica 3:4; Zah 7:13

42Îi pisez ca praful, pe care-l ia vântul, îi calc în picioare ca noroiul* de pe uliţe.*Zah 10:5

43Tu mă scapi* din neînţelegerile poporului, mă pui în fruntea neamurilor; un popor pe care nu-l cunoşteam** îmi este supus.*2 Sam 2:9; 2 Sam 2:10; 2 Sam 3:1 **Isa 52:15; Isa 55:5

44El ascultă de mine la cea dintâi poruncă, fiii străinului* mă linguşesc**.*Deut 33:29; Ps 66:3; Ps 81:15 **Mica 7:17

45Fiilor străinului li se înmoaie inima de mine şi ies tremurând din cetăţuile lor.

46Trăiască Domnul şi binecuvântată să fie Stânca mea! Mărit să fie Dumnezeul mântuirii mele,

47Dumnezeu, răzbunătorul meu, care îmi supune* popoarele*Ps 47:3

48şi mă izbăveşte de vrăjmaşii mei! Tu mă înalţi* mai presus de potrivnicii mei, mă scapi de omul asupritor.*Ps 59:1

49De aceea*, Doamne, Te voi lăuda printre neamuri, voi cânta spre slava Numelui Tău.*Rom 15:9

50El dă mari izbăviri* împăratului Său şi dă îndurare unsului Său, lui David, şi seminţei lui, pe vecie**.*Ps 144:10 **2 Sam 7:13


1) Cetăţuile de pe munţi.

©2022 Lorand.work