1Pe malurile râurilor Babilonului, şedeam jos şi plângeam când ne aduceam aminte de Sion.
2În sălciile din ţinutul acela ne atârnaserăm harpele.
3Căci, acolo, biruitorii noştri ne cereau cântări şi asupritorii* noştri ne cereau bucurie zicând: „Cântaţi-ne câteva din cântările Sionului!”*Ps 79:1
4Cum să cântăm noi cântările Domnului pe un pământ străin?
5Dacă te voi uita, Ierusalime, să-şi uite dreapta mea destoinicia ei!
6Să mi se lipească limba* de cerul gurii dacă nu-mi voi aduce aminte de tine, dacă nu voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele!*Ezec 3:26
7Adu-Ţi aminte, Doamne, de copiii* Edomului, care, în ziua nenorocirii Ierusalimului, ziceau: „Radeţi-l, radeţi-l din temelii!”*Ier 49:7; Plang 4:22; Ezec 25:12; Obad 1:10
8Ah! fiica Babilonului, sortită pustiirii*, ferice de cine-ţi** va întoarce la fel răul pe care ni l-ai făcut!*Isa 13:1; Isa 13:6; Ier 25:12; Ier 50:2 **Ier 50:15; Ier 50:29; Apoc 18:6
9Ferice de cine va apuca pe pruncii tăi şi-i va zdrobi* de stâncă!*Isa 13:16