1Adu-Ţi* aminte, Doamne, de ce ni s-a întâmplat! Uită-Te şi vezi-ne ocara**!*Ps 89:50; Ps 89:51 **Ps 79:4; Plang 2:15
2Moştenirea* noastră a trecut la nişte străini, casele noastre, la cei din alte ţări!*Ps 79:1
3Am rămas orfani, fără tată; mamele noastre sunt ca nişte văduve.
4Apa noastră o bem pe bani, şi lemnele noastre trebuie să le plătim.
5Prigonitorii ne urmăresc cu îndârjire* şi, când obosim, nu ne dau odihnă.*Deut 28:48; Ier 28:14
6Am întins* mâna spre** Egipt, spre Asiria, ca să ne săturăm de pâine.*Gen 24:2; Ier 50:15 **Osea 12:1
7Părinţii noştri, care au păcătuit*, nu mai** sunt, iar noi le purtăm păcatele.*Ier 31:29; Ezec 18:2 **Gen 42:13; Zah 1:5
8Robii ne* stăpânesc, şi nimeni nu ne izbăveşte din mâinile lor.*Neem 5:15
9Ne căutăm pâinea cu primejdia vieţii noastre, căci ne ameninţă sabia în pustie.
10Ne arde pielea* ca un cuptor de frigurile foamei.*Iov 30:30; Ps 119:83; Plang 4:8
11Au necinstit* pe femei în Sion, pe fecioare în cetăţile lui Iuda.*Isa 13:16; Zah 14:2
12Mai-marii noştri au fost spânzuraţi de mâinile lor. Bătrânilor nu le-au dat nicio cinste*.*Isa 47:6; Plang 4:16
13Tinerii au fost puşi să râşnească* şi copiii cădeau sub poverile de lemn.*Jud 16:21
14Bătrânii nu se mai duc la poartă şi tinerii au încetat să mai cânte.
15S-a dus bucuria din inimile noastre şi jalea a luat locul jocurilor noastre.
16A căzut cununa* de pe capul nostru! Vai de noi, căci am păcătuit!*Iov 19:9; Ps 89:39
17Dacă ne doare* inima, dacă ni s-au întunecat** ochii,*Plang 1:22 **Ps 6:7; Plang 2:11
18este din pricină că muntele Sionului este pustiit, din pricină că se plimbă şacalii prin el.
19Dar Tu, Doamne, împărăţeşti* pe vecie; scaunul Tău de domnie** dăinuieşte din neam în neam!*Ps 9:7; Ps 10:16; Ps 29:10; Ps 90:2; Ps 102:12; Ps 102:26; Ps 102:27; Ps 145:13; Hab 1:12 **Ps 45:6
20Pentru ce* să ne uiţi pe vecie şi să ne părăseşti pentru multă vreme?*Ps 13:1
21Întoarce-ne* la Tine, Doamne, şi ne vom întoarce! Dă-ne iarăşi zile ca cele de odinioară!*Ps 80:3; Ps 80:7; Ps 80:19; Ier 31:18
22Să ne fi lepădat Tu de tot oare şi să Te fi mâniat Tu pe noi peste măsură de mult?