Matei 19

Despărţirea bărbatului de nevastă

1După* ce a sfârşit Isus cuvântările acestea, a plecat din Galileea şi a venit în ţinutul Iudeii, dincolo de Iordan.*Marc 10:1; Ioan 10:40

2După* El au mers multe gloate; şi acolo a vindecat pe cei bolnavi.*Mat 12:15

3Fariseii au venit la El şi, ca să-L ispitească, I-au zis: „Oare este îngăduit unui bărbat să-şi lase nevasta pentru orice pricină?”

4Drept răspuns, El le-a zis: „Oare n-aţi citit că* Ziditorul de la început i-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască*Gen 1:27; Gen 5:2; Mal 2:15

5şi a zis: ‘De aceea* va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevastă-sa, şi cei doi vor** fi un singur trup’?*Gen 2:24; Marc 10:5; Efes 5:31 **1 Cor 6:16; 1 Cor 7:2

6Aşa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.”

7„Pentru* ce dar”, I-au zis ei, „a poruncit Moise ca bărbatul să dea nevestei o carte de despărţire şi s-o lase?”*Deut 24:1; Mat 5:31

8Isus le-a răspuns: „Din pricina împietririi inimilor voastre a îngăduit Moise să vă lăsaţi nevestele, dar de la început n-a fost aşa.

9Eu* însă vă spun că oricine îşi lasă nevasta, afară de pricină de curvie, şi ia pe alta de nevastă preacurveşte şi cine ia de nevastă pe cea lăsată de bărbat preacurveşte.”*Mat 5:32; Marc 10:11; Luca 16:18; 1 Cor 7:10; 1 Cor 7:11

10Ucenicii Lui I-au zis: „Dacă* astfel stă lucrul cu bărbatul şi nevasta lui, nu este de folos să se însoare.”*Prov 21:19

11El le-a răspuns: „Nu* toţi pot primi cuvântul acesta, ci numai aceia cărora le este dat.*1 Cor 7:2; 1 Cor 7:7; 1 Cor 7:9; 1 Cor 7:17

12Fiindcă sunt fameni care s-au născut aşa din pântecele maicii lor, sunt fameni care au fost făcuţi fameni* de oameni şi sunt fameni care singuri s-au făcut fameni pentru Împărăţia cerurilor. Cine poate să primească lucrul acesta să-l primească.”*1 Cor 7:32; 1 Cor 7:34; 1 Cor 9:5; 1 Cor 9:15

Isus şi copilaşii

13Atunci* I-au adus nişte copilaşi, ca să-Şi pună mâinile peste ei şi să Se roage pentru ei. Dar ucenicii îi certau.*Marc 10:13; Luca 18:15

14Şi Isus le-a zis: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci Împărăţia cerurilor este a* celor ca ei.”*Mat 18:3

15După ce Şi-a pus mâinile peste ei, a plecat de acolo.

Tânărul bogat

16Atunci* s-a apropiat de Isus un om şi I-a zis: „Învăţătorule**, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică?”*Marc 10:17; Luca 18:18 **Luca 10:25

17El i-a răspuns: „De ce mă întrebi: ‘Ce bine?’ Binele este Unul singur. Dar, dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile.”

18„Care?” I-a zis el. Şi Isus i-a răspuns: „Să* nu ucizi; să nu preacurveşti; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă;*Exod 20:13; Deut 5:17

19să cinsteşti* pe tatăl tău şi pe mama ta şi să** iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”*Mat 15:4 **Lev 19:18; Mat 22:39; Rom 13:9; Gal 5:14; Iac 2:8

20Tânărul I-a zis: „Toate aceste porunci le-am păzit cu grijă din tinereţea mea. Ce-mi mai lipseşte?”

21„Dacă vrei să fii desăvârşit”, i-a zis Isus, „du-te* de vinde ce ai, dă la săraci şi vei avea o comoară în cer! Apoi vino şi urmează-Mă.”*Mat 6:20; Luca 12:33; Luca 16:9; Fapte 2:45; Fapte 4:34; Fapte 4:35; 1 Tim 6:18; 1 Tim 6:19

22Când a auzit tânărul vorba aceasta, a plecat foarte întristat, pentru că avea multe avuţii.

23Isus a zis ucenicilor Săi: „Adevărat vă spun că greu* va intra un bogat în Împărăţia cerurilor.*Mat 13:22; Marc 10:24; 1 Cor 1:26; 1 Tim 6:9; 1 Tim 6:10

24Vă mai spun iarăşi că este mai uşor să treacă o cămilă prin urechea acului decât să intre un bogat în Împărăţia lui Dumnezeu.”

25Ucenicii, când au auzit lucrul acesta, au rămas uimiţi de tot şi au zis: „Cine poate atunci să fie mântuit?”

26Isus S-a uitat ţintă la ei şi le-a zis: „La oameni lucrul acesta este cu neputinţă, dar la* Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinţă.”*Gen 18:14; Iov 42:2; Ier 32:17; Zah 8:6; Luca 1:37; Luca 18:27

Moştenirea vieţii veşnice

27Atunci*, Petru a luat cuvântul şi I-a zis: „Iată că noi** am lăsat tot şi Te-am urmat. Ce răsplată vom avea?”*Marc 10:28; Luca 18:28 **Deut 33:9; Mat 4:20; Luca 5:11

28Isus le-a răspuns: „Adevărat vă spun că, atunci când va sta Fiul omului pe scaunul de domnie al măririi Sale, la înnoirea tuturor lucrurilor, voi, care M-aţi urmat, veţi* şedea şi voi pe douăsprezece scaune de domnie şi veţi judeca pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.*Mat 20:21; Luca 22:28; 1 Cor 6:2; 1 Cor 6:3; Apoc 2:26

29Şi oricine* a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau feciori, sau holde pentru Numele Meu va primi însutit şi va moşteni viaţa veşnică.*Marc 10:29; Marc 10:30; Luca 18:29

30Dar* mulţi din cei dintâi vor fi cei din urmă şi mulţi din cei din urmă vor fi cei dintâi.*Mat 20:16; Mat 21:31; Mat 21:32; Marc 10:31; Luca 13:30

©2022 Lorand.work