1Isus a* intrat din nou în sinagogă. Acolo se afla un om cu mâna uscată. *Mat 12:9; Luca 6:6
2Ei pândeau pe Isus să vadă dacă-l va vindeca în ziua Sabatului, ca să-L poată învinui.
3Și Isus a zis omului care avea mâna uscată: „Scoală-te și stai la mijloc!”
4Apoi le-a zis: „Este îngăduit în ziua Sabatului să faci bine sau să faci rău? Să scapi viața cuiva sau s-o pierzi?” Dar ei tăceau.
5Atunci, rotindu-Și privirile cu mânie peste ei și mâhnit de împietrirea inimii lor, a zis omului: „Întinde-ți mâna!” El a întins-o, și mâna i s-a făcut sănătoasă.
6Fariseii* au ieșit afară și s-au sfătuit îndată cu irodienii** cum să-L piardă. *Mat 12:14 **Mat 22:16
7Isus S-a dus cu ucenicii Săi la mare. După El a mers o mare mulțime de oameni din Galileea; și* o mare mulțime de oameni din Iudeea, *Luca 6:17
8din Ierusalim, din Idumeea, de dincolo de Iordan și dimprejurul Tirului și Sidonului, când a auzit tot ce făcea, a venit la El.
9Isus a poruncit ucenicilor să-I țină la îndemână o corăbioară, ca să nu fie îmbulzit de norod.
10Căci El vindeca pe mulți și, de aceea, toți cei ce aveau boli se înghesuiau spre El ca să se atingă de El.
11Duhurile* necurate, când Îl vedeau, cădeau la pământ înaintea Lui și strigau: „Tu** ești Fiul lui Dumnezeu.” *Marc 1:23; Marc 1:24; Luca 4:41 **Mat 14:33; Marc 1:1
12Dar El le* poruncea îndată cu tot dinadinsul să nu-L facă cunoscut. *Mat 12:16; Marc 1:25; Marc 1:34
13În urmă*, Isus S-a suit pe munte, a chemat la El pe cine a vrut și ei au venit la El. *Mat 10:1; Luca 6:12; Luca 9:1
14A rânduit dintre ei doisprezece, ca să-i aibă cu Sine și să-i trimită să propovăduiască.
15Le-a dat și putere să vindece bolile și să scoată dracii.
16Iată cei doisprezece pe care i-a rânduit: Simon, căruia i-a* pus numele Petru; *Ioan 1:42
17Iacov, fiul lui Zebedei, și Ioan, fratele lui Iacov, cărora le-a pus numele Boanerghes, care, tălmăcit, înseamnă: „Fiii tunetului”;
18Andrei; Filip; Bartolomeu; Matei; Toma; Iacov, fiul lui Alfeu; Tadeu; Simon Canaanitul
19și Iuda Iscarioteanul, care L-a și vândut.
20Au venit în casă și s-a adunat din nou norodul, așa că* nu puteau nici măcar să prânzească. *Marc 6:31
21Rudele lui Isus, când au auzit cele ce se petreceau, au venit să pună mâna pe El. Căci* ziceau: „Și-a ieșit din minți.” *Ioan 7:5; Ioan 10:20
22Și cărturarii, care se coborâseră din Ierusalim, ziceau: „Este* stăpânit de Beelzebul; scoate dracii cu ajutorul domnului dracilor.” *Mat 9:34; Mat 10:25; Luca 11:15; Ioan 7:20; Ioan 8:48; Ioan 8:52; Ioan 10:20
23Isus* i-a chemat la El și le-a zis în pilde: „Cum poate Satana să scoată afară pe Satana? *Mat 12:25
24Dacă o împărăție este dezbinată împotriva ei însăși, împărăția aceea nu poate dăinui.
25Și dacă o casă este dezbinată împotriva ei însăși, casa aceea nu poate dăinui.
26Tot astfel, dacă Satana se răscoală împotriva lui însuși, este dezbinat și nu poate dăinui, ci s-a isprăvit cu el.
27Nimeni* nu poate să intre în casa unui om tare și să-i jefuiască gospodăria, decât dacă a legat mai întâi pe omul acela tare; numai atunci îi va jefui casa. *Isa 49:24; Mat 12:29
28Adevărat* vă spun că toate păcatele și toate hulele pe care le vor rosti oamenii li se vor ierta, *Mat 12:31; Luca 12:10; 1 Ioan 5:16
29dar oricine va huli împotriva Duhului Sfânt nu va căpăta iertare în veac, ci este vinovat de un păcat veșnic.”
30Aceasta, pentru că ei ziceau: „Are un duh necurat.”
31Atunci* au venit mama și frații Lui și, stând afară, au trimis să-L cheme. *Mat 12:46; Luca 8:19
32Mulțimea ședea în jurul Lui, când I-au spus: „Iată că mama Ta și frații Tăi sunt afară și Te caută.”
33El a răspuns: „Cine sunt mama Mea și frații Mei?”
34Apoi, aruncându-Și privirile peste cei ce ședeau împrejurul Lui: „Iată”, a zis El, „mama Mea și frații Mei!
35Căci oricine face voia lui Dumnezeu, acela Îmi este frate, soră și mamă.”