Marcu 3

Omul cu mâna uscată

1Isus a* intrat din nou în sinagogă. Acolo se afla un om cu mâna uscată.*Mat 12:9; Luca 6:6

2Ei pândeau pe Isus să vadă dacă-l va vindeca în ziua Sabatului, ca să-L poată învinui.

3Şi Isus a zis omului care avea mâna uscată: „Scoală-te şi stai la mijloc!”

4Apoi le-a zis: „Este îngăduit în ziua Sabatului să faci bine sau să faci rău? Să scapi viaţa cuiva sau s-o pierzi?” Dar ei tăceau.

5Atunci, rotindu-Şi privirile cu mânie peste ei şi mâhnit de împietrirea inimii lor, a zis omului: „Întinde-ţi mâna!” El a întins-o, şi mâna i s-a făcut sănătoasă.

6Fariseii* au ieşit afară şi s-au sfătuit îndată cu irodienii** cum să-L piardă.*Mat 12:14 **Mat 22:16

Isus vindecă pe bolnavi

7Isus S-a dus cu ucenicii Săi la mare. După El a mers o mare mulţime de oameni din Galileea; şi* o mare mulţime de oameni din Iudeea,*Luca 6:17

8din Ierusalim, din Idumeea, de dincolo de Iordan şi dimprejurul Tirului şi Sidonului, când a auzit tot ce făcea, a venit la El.

9Isus a poruncit ucenicilor să-I ţină la îndemână o corăbioară, ca să nu fie îmbulzit de norod.

10Căci El vindeca pe mulţi şi, de aceea, toţi cei ce aveau boli se înghesuiau spre El ca să se atingă de El.

11Duhurile* necurate, când Îl vedeau, cădeau la pământ înaintea Lui şi strigau: „Tu** eşti Fiul lui Dumnezeu.”*Marc 1:23; Marc 1:24; Luca 4:41 **Mat 14:33; Marc 1:1

12Dar El le* poruncea îndată cu tot dinadinsul să nu-L facă cunoscut.*Mat 12:16; Marc 1:25; Marc 1:34

Alegerea celor doisprezece apostoli

13În urmă*, Isus S-a suit pe munte, a chemat la El pe cine a vrut şi ei au venit la El.*Mat 10:1; Luca 6:12; Luca 9:1

14A rânduit dintre ei doisprezece, ca să-i aibă cu Sine şi să-i trimită să propovăduiască.

15Le-a dat şi putere să vindece bolile şi să scoată dracii.

16Iată cei doisprezece pe care i-a rânduit: Simon, căruia i-a* pus numele Petru;*Ioan 1:42

17Iacov, fiul lui Zebedei, şi Ioan, fratele lui Iacov, cărora le-a pus numele Boanerghes, care, tălmăcit, înseamnă: „Fiii tunetului”;

18Andrei; Filip; Bartolomeu; Matei; Toma; Iacov, fiul lui Alfeu; Tadeu; Simon Canaanitul

19şi Iuda Iscarioteanul, care L-a şi vândut.

Păcatul împotriva Duhului Sfânt

20Au venit în casă şi s-a adunat din nou norodul, aşa că* nu puteau nici măcar să prânzească.*Marc 6:31

21Rudele lui Isus, când au auzit cele ce se petreceau, au venit să pună mâna pe El. Căci* ziceau: „Şi-a ieşit din minţi.”*Ioan 7:5; Ioan 10:20

22Şi cărturarii, care se coborâseră din Ierusalim, ziceau: „Este* stăpânit de Beelzebul; scoate dracii cu ajutorul domnului dracilor.”*Mat 9:34; Mat 10:25; Luca 11:15; Ioan 7:20; Ioan 8:48; Ioan 8:52; Ioan 10:20

23Isus* i-a chemat la El şi le-a zis în pilde: „Cum poate Satana să scoată afară pe Satana?*Mat 12:25

24Dacă o împărăţie este dezbinată împotriva ei însăşi, împărăţia aceea nu poate dăinui.

25Şi dacă o casă este dezbinată împotriva ei însăşi, casa aceea nu poate dăinui.

26Tot astfel, dacă Satana se răscoală împotriva lui însuşi, este dezbinat şi nu poate dăinui, ci s-a isprăvit cu el.

27Nimeni* nu poate să intre în casa unui om tare şi să-i jefuiască gospodăria, decât dacă a legat mai întâi pe omul acela tare; numai atunci îi va jefui casa.*Isa 49:24; Mat 12:29

28Adevărat* vă spun că toate păcatele şi toate hulele pe care le vor rosti oamenii li se vor ierta,*Mat 12:31; Luca 12:10; 1 Ioan 5:16

29dar oricine va huli împotriva Duhului Sfânt nu va căpăta iertare în veac, ci este vinovat de un păcat veşnic.”

30Aceasta, pentru că ei ziceau: „Are un duh necurat.”

Mama şi fraţii lui Isus

31Atunci* au venit mama şi fraţii Lui şi, stând afară, au trimis să-L cheme.*Mat 12:46; Luca 8:19

32Mulţimea şedea în jurul Lui, când I-au spus: „Iată că mama Ta şi fraţii Tăi sunt afară şi Te caută.”

33El a răspuns: „Cine sunt mama Mea şi fraţii Mei?”

34Apoi, aruncându-Şi privirile peste cei ce şedeau împrejurul Lui: „Iată”, a zis El, „mama Mea şi fraţii Mei!

35Căci oricine face voia lui Dumnezeu, acela Îmi este frate, soră şi mamă.”

©2022 Lorand.work