Isaia 6

Isaia în slujbă

1În anul morţii împăratului* Ozia, am văzut** pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul.*2 Imp 15:7 **1 Imp 22:19; Ioan 12:41; Apoc 4:2

2Serafimii stăteau deasupra Lui şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau* picioarele şi cu două zburau.*Ezec 1:11

3Strigau unul la altul şi ziceau: „Sfânt*, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot** pământul este plin de mărirea Lui!”*Apoc 4:8 **Ps 72:19

4Şi se zguduiau uşorii uşii de glasul care răsuna şi casa* s-a umplut de fum.*Exod 40:34; 1 Imp 8:10

5Atunci* am zis: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!”*Exod 4:10; Exod 6:30; Jud 6:22; Jud 13:22; Ier 1:6

6Dar unul din serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mână, pe care-l luase cu cleştele de pe altar*.*Apoc 8:3

7Mi-a atins* gura cu el şi a zis: „Iată, atingându-se cărbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este îndepărtată şi păcatul tău este ispăşit!”*Ier 1:9; Dan 10:16

8Am auzit glasul Domnului întrebând: „Pe cine să trimit şi cine va merge pentru Noi*?” Eu am răspuns: „Iată-mă, trimite-mă!”*Gen 1:26; Gen 3:22; Gen 11:7

9El a zis atunci: „Du-te şi spune poporului acestuia: ‘Întruna veţi auzi*, şi nu veţi înţelege; întruna veţi vedea, şi nu veţi pricepe!’*Isa 43:8; Mat 13:14; Marc 4:12; Luca 8:10; Ioan 12:40; Fapte 28:26; Rom 11:8

10Împietreşte inima* acestui popor, fă-l tare de urechi şi astupă-i ochii, ca** să nu vadă cu ochii, să n-audă cu urechile, să nu înţeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Mine şi să nu fie tămăduit.”*Ps 119:70; Isa 63:17 **Ier 5:21

11Şi eu am întrebat: „Până când, Doamne?” El a răspuns: „Până* când vor rămâne cetăţile pustii şi lipsite de locuitori; până când nu va mai fi nimeni în case şi ţara va fi pustiită de tot;*Mica 3:12

12până va îndepărta Domnul* pe oameni şi ţara va ajunge o mare pustie.*2 Imp 25:21

13Şi chiar a zecea parte de va mai rămâne din locuitori, vor fi nimiciţi şi ei la rândul lor. Dar, după cum terebintul şi stejarul îşi păstrează butucul din rădăcină când sunt tăiaţi, tot aşa o sămânţă* sfântă se va naşte iarăşi din poporul acesta.”*Ezra 9:2; Mal 2:15; Rom 11:5

©2022 Lorand.work