Isaia 5

Via Domnului

1Voi cânta Preaiubitului meu cântarea Preaiubitului meu despre via* Lui. Preaiubitul meu avea o vie pe o câmpie foarte mănoasă.*Ps 80:8; Cant 8:12; Isa 27:2; Ier 2:21; Mat 21:33; Marc 12:1; Luca 20:9

2I-a săpat pământul, l-a curăţit de pietre şi a sădit în el viţele cele mai alese. A zidit un turn în mijlocul ei şi a săpat şi un teasc, apoi trăgea nădejde* că are să-I facă struguri buni, dar a făcut struguri sălbatici.*Deut 32:6; Isa 1:2; Isa 1:3

3„Acum dar”, zice Domnul, „locuitori ai Ierusalimului şi bărbaţi ai lui Iuda, judecaţi* voi între Mine şi via Mea!*Rom 3:4

4Ce aş mai fi putut face viei Mele şi nu i-am făcut? Pentru ce a făcut ea struguri sălbatici, când Eu mă aşteptam să facă struguri buni?

5Vă voi spune însă acum ce voi face viei Mele: îi voi smulge gardul, ca să fie păscută de vite; îi voi surpa* zidul, ca să fie călcată în picioare;*Ps 80:12

6o voi pustii; nu va mai fi curăţită, nici săpată; spini şi mărăcini vor creşte în ea! Voi porunci şi norilor să nu mai plouă peste ea.”

7Via Domnului oştirilor este casa lui Israel, şi bărbaţii lui Iuda sunt viţa pe care o iubea. El se aştepta la judecată şi, când colo, iată sânge vărsat! Se aştepta la dreptate şi, când colo, iată strigăte de apăsare!

8Vai de cei ce înşiră casă* lângă casă şi lipesc ogor lângă ogor, până nu mai rămâne loc şi locuiesc în mijlocul ţării!*Mica 2:2

9Iată* ce mi-a descoperit Domnul oştirilor: „Hotărât, aceste case multe vor fi pustiite, aceste case mari şi frumoase nu vor mai fi locuite.*Isa 22:14

10Chiar zece pogoane de vie nu vor da decât un bat* şi un omer de sămânţă nu va da decât o efă.”*Ezec 45:11

11Vai* de cei ce dis-de-dimineaţă aleargă după băuturi ameţitoare şi şed până noaptea târziu şi se înfierbântă de vin!*Prov 23:29; Prov 23:30; Ecl 10:16; Isa 5:22

12Harpa* şi alăuta, timpanul, flautul şi vinul le înveselesc ospeţele, dar nu iau seama la lucrarea** Domnului şi nu văd lucrul mâinilor Lui.*Amos 6:5; Amos 6:6 **Iov 34:27; Ps 28:5

13De aceea*, poporul meu va fi dus pe neaşteptate** în robie; boierimea lui va muri de foame şi gloata lui se va usca de sete.*Osea 4:6 **Isa 1:3; Luca 19:44

14De aceea îşi şi deschide Locuinţa morţilor gura şi îşi lărgeşte peste măsură gâtlejul, ca să se coboare în ea măreţia şi bogăţia Sionului, cu toată mulţimea lui gălăgioasă şi veselă.

15Şi astfel, cei mici vor fi doborâţi*, cei mari vor fi smeriţi şi privirile trufaşe vor fi plecate.*Isa 2:9; Isa 2:11; Isa 2:17

16Dar Domnul oştirilor va fi înălţat prin judecată şi Dumnezeul cel sfânt va fi sfinţit prin dreptate.

17Acolo vor paşte mieii ca pe imaşul lor şi păstorii pribegi vor mânca moşiile prăpădite ale bogaţilor*.*Isa 10:16

18Vai de cei ce trag după ei nelegiuirea cu funiile minciunii şi păcatul, cu şleaurile unei căruţe

19şi zic*: „Să-Şi grăbească, să-Şi facă iute lucrarea, ca s-o vedem! Să vină odată hotărârea Sfântului lui Israel şi să se aducă la îndeplinire, ca s-o cunoaştem!”*Isa 66:5; Ier 17:15; Amos 5:18; 2 Pet 3:3; 2 Pet 3:4

20Vai de cei ce numesc răul bine şi binele, rău, care spun că întunericul este lumină şi lumina, întuneric, care dau amărăciunea în loc de dulceaţă şi dulceaţa, în loc de amărăciune!

21Vai de cei ce se socotesc înţelepţi* şi se cred pricepuţi!*Prov 3:7; Rom 1:22; Rom 12:16

22Vai* de cei tari când este vorba de băut vin şi viteji când este vorba de amestecat băuturi tari,*Isa 5:11

23care scot* cu faţa curată pe cel vinovat, pentru mită, şi iau drepturile celor nevinovaţi!*Prov 17:15; Prov 24:24

24De aceea, cum* mistuie o limbă de foc miriştea şi cum arde flacăra iarba uscată, tot aşa ca putregaiul le va fi rădăcina** lor şi floarea li se va risipi în vânt ca ţărâna, căci au nesocotit Legea Domnului oştirilor şi au dispreţuit Cuvântul Sfântului lui Israel.*Exod 15:7 **Iov 18:16; Osea 9:16; Amos 2:9

25De* aceea Se şi aprinde Domnul de mânie împotriva poporului Său, Îşi întinde mâna împotriva lui şi-l loveşte de se** zguduie munţii şi trupurile moarte stau ca noroiul în mijlocul uliţelor. Cu toate acestea, mânia Lui nu se potoleşte şi mâna Lui este încă întinsă.*2 Imp 22:13; 2 Imp 22:17 **Ier 4:24 Lev 26:14; Isa 9:12; Isa 9:17; Isa 9:21; Isa 10:4

26El* ridică un steag popoarelor îndepărtate şi le fluieră** de la un capăt al pământului: şi iată-le, vin†† repede şi uşor.*Isa 11:12 **Isa 7:18 Deut 28:49; Ps 72:8; Mal 1:11 ††Ioel 2:7

27Niciunul nu este obosit, niciunul nu şovăie de oboseală, niciunul nu dormitează, nici nu doarme; niciunuia nu i se descinge brâul* de la mijloc, nici nu i se rupe cureaua de la încălţăminte.*Dan 5:6

28Săgeţile* lor sunt ascuţite şi toate arcurile, încordate; copitele cailor lor parcă sunt cremene şi roţile carelor lor parcă sunt un vârtej.*Ier 5:16

29Răcnesc ca nişte lei, mugesc ca nişte pui de lei, sforăie şi apucă prada, o iau cu ei, şi nimeni nu vine în ajutor.

30În ziua aceea, va fi asupra lui Iuda un muget, ca mugetul unei furtuni pe mare; uitându-se* la pământ, nu vor vedea decât întuneric şi strâmtorare, iar lumina se va întuneca în norii lui.*Isa 8:22; Ier 4:23; Plang 3:2; Ezec 32:7; Ezec 32:8

©2022 Lorand.work